marți, 26 ianuarie 2010

200 de ani de la nasterea lui Chopin

Acum 200 de ani pe 1 martie se nastea in Polonia un copil plin de har divin, Frederic Chopin, care la varsta de 8 ani va sustine primul sau concert in public. Pentru a celebra acest moment monetaria Pert (Australia) a emis pentru Insula Tuvalu o moneda din argint 999, cu greutatea de o uncie si cu valoarea nominala de 1 dollar Tuvalu. Reversul monedei il prezinta pe Chopin, considerat drept unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru pian, alaturi de un fragment de partitura muzicala.
Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, ca fiu al unei poloneze şi al unui expatriat francez. Deşi considerat un copil minune în ţara natală, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză îşi consolidează reputaţia ca interpret, profesor şi compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. În perioada 1837 – 1847 are o relaţie tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Cuplul are o apropiată relaţei de prietenie cu pictorul francez Delacroix, autor al unui portret al celor doi. Trece în nefiinţă la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoza pulmonara, întreaga viaţă fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.
Pianul se regăseşte pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compoziţiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deşi muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretenţioase opere în privinţa tehnicităţii, stilul lui Chopin iese în evidenţă prin profunzimea nuanţei şi a expresivităţii, şi nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai semnificative inovaţii sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna şi preludiul. Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile şi polonezele sale reprezintă chiar şi astăzi baza muzicii clasice nationale poloneze.
Moneda face parte dintr-o serie intreaga ce celebreaza mari compozitori, inceputa anul trecut cu Felix Mendelssohn si care va fi continuata in acest an cu emisiuni dedicate lui Schumann si Mahler.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Salut, sunt din Onesti. Sunteti interesat de un schimb de link-uri?
http://mariuszarnescu.wordpress.com/

dorelb spunea...

Mai concret, ce anume doriti? daca doriti ca blogul dvs sa apara in blogroll-ul meu nu este nici o problema atit timp cit blogul trateaza subiecte legate de numismatica sau colectionat in general. Din ce am putut sa-mi dau seama blogul a carui adresa mi-ati dat-o nu prea are legatura cu pasiunea noastra.