joi, 12 decembrie 2013

Calendarul-o poveste despre timp



   Muzeul Judeţean Teleorman deschide vineri, 13 decembrie 2013, ora 11.00, expoziţia Calendarul - O poveste despre timp.
   Expoziţia cuprinde peste 800 de calendare ce aparţin colecţionarului Gheorghe Zbârcea din Bucureşti. Sunt prezentate calendare într-o mare multitudine de forme, suport şi destinaţie.   
  Astfel, întâlnim calendare de buzunar, de birou, de perete, calendare creştin-ortodoxe, agende-calendar de buzunar, calendare pentru ceas. În ceea ce priveşte suportul din care sunt confecţionate, şi aici se constată o varietate de materiale: hârtie, carton, plastic, pânză, metal.
  Temele abordate şi emitenţii calendarelor relevă o bogăţie deosebită. Astfel, sunt expuse, deopotrivă, calendare româneşti şi străine realizate de asociaţii diverse, bănci, cluburi, instituţii guvernamentale, instituţii de cultură, edituri şi reviste, întreprinderi, companii de asigurări, companii de transport, asociaţii sportive, magazine, hoteluri şi restaurante, ş.a.m.d.
  Cel mai vechi exponat este un calendar de cancelarie din 1867, cu portretul tânărului Carol I, proaspăt înscăunat ca domn al Principatelor Unite.
  De asemenea, se remarcă un Almanah-calendar al judeţului Teleorman, tipărit în anul 1935 la tipografia Lumina Poporului din Roşiorii de Vede.
  Indiferent de cum ar putea fi considerat calendarul: mărturii şi expresie a istoriei, mijloc de informare şi cunoaştere, mijloc de propagandă şi publicitate, factor de cultură şi produs, acest petic de hârtie, ce poartă zilele şi lunile anului, rămâne un martor al istoriei ce ne povesteşte despre timp şi trecerea lui.
   Expoziţia Calendarul - O poveste despre timp va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 31 ianuarie 2014.

Aurul și argintul antic al Românie

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va inaugura expoziția temporară Aurul și argintul antic al României, în data de 19 decembrie 2013, începând cu ora 18.00, la sediul instituției, din Calea Victoriei nr. 12, București.
Expoziţia Aurul și argintul antic al României reunește peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).
La această inițiativă expozițională a MNIR s-au alăturat 31 de muzee din țară, fiecare dintre piesele ce urmează a fi expuse având o semnificație și o istorie proprie. Unele dintre obiectele incluse în tematica acestei manifestări se află în expoziţia Tezaur Istoric a MNIR şi, prin urmare, pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferitele muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce o parte dintre acestea nu au mai fost prezentate publicului în trecut. 
Insignă, însemn, prestigiu, sacralitate, bogăţie sau pur şi simplu podoabă – acestea sunt doar câteva dintre sensurile pe care le pot concentra piesele din metale preţioase. De-a lungul timpului, în slujba evidenţierii acestor roluri au fost investite pricepere tehnică, îndemânare şi imaginaţie, care au condus şi către o mare diversitate formală. Printre artefactele prezentate în expoziția Aurul și argintul antic al României există atât exemplare cu o lucrătură mai simplă, cât şi adevărate puncte de referinţă în arta metalului preţios. 
Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.
Expoziția temporară va fi deschisă la MNIR în perioada decembrie 2013 – martie 2014, iar apoi va fi itinerată prin cel puțin 12 orașe din România. Expozitia va fi vernisata pe 19 decembrie 2013.
(sursa MNIR)

marți, 3 decembrie 2013

Sistemul monetar naţional I. Monedele României (1867-2013)

Pe 30 noiembrie 2013 a avut loc lansarea cărţii "Sistemul monetar naţional I. Monedele României (1867-2013)", scrisă de domnul profesor Marian Bolum. Cartea a aparut la editura bîrlădeană "Sfera".
 Volumul cuprinde urmatoarele capitole:

1.Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei luiAlexandru Ioan Cuza
2.Înfiinţarea sistemului monetar naţional. Primele monede românești
3.Primele monede de argint realizate conform sistemului monetar adoptat în 1867 .
4.Emisiunea monetară 5 lei 1880
5.Monede divizionare de bronz emise după proclamarea Regatului
6.Adoptarea sistemului monometalism aur
7.Monedele din cupru-nichel realizate în timpul domniei regelui Carol I
8.Monedele jubiliare de argint din 1906
9. Ultimele emisiuni monetare cu efigia regelui Carol I
10.Monedele regelui Ferdinand
11.Monedele divizionare emise conform Legii de stabilizare monetară din 1929
12.Monedele uzuale emise în timpul domniei regelui Carol al II-lea .
13.Monede emise în timpul domniei regelui Mihai I
14. Medalia comemorativă „Ardealul nostru”
15.Reforma monetară din august 1947. Ultimele monede emise în timpul domniei regelui Mihai I
16.Monedele emise în perioada regimului comunist
17.Monedele statului român după Decembrie  1989

vineri, 22 noiembrie 2013

Conferinţa "Arheologie & Arhitectură Experimentală. Ediția a II-a

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează conferința Arheologie & Arhitectură  Experimentală. Ediția a II-a, ce va avea loc marți, 26 noiembrie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul MNIR, din Calea Victoriei nr. 12, București, Sala Mihai Viteazul. Accesul la eveniment se va face prin Intrarea B, din Strada Poștei (vis-à-vis de Așezământul Stavropoleos).
Evenimentul va cuprinde o serie de prezentări științifice, axate pe principalele segmente de cercetare din cadrul proiectului cu același nume, desfășurat în anul 2013, pe șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu, județul Călărași. Prezentarile vor fi sustinute de membrii echipei implicate in proiectul Arheologie & Arhitectură Experimentală 2013, după cum urmează:
- Proiectul Arhitectură & Arheologie Experimentală în anul 2013;
- Observaţii privind modul de degradare al construcției experimentale în intervalul 2012 – 2013; 
- Rezultatele programului experimental desfășurat pe șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu în anul 2013: segmentul materii dure animale; 
-  Considerații preliminare privind modul de ardere al oaselor în funcție de condițiile de mediu, temperaturile obținute și timpul de ardere;
- Observaţii privind ceramica culturii Gumelniţa pe baza unui studiu de arheologie experimentală. Rezultatele din anul 2013; 
- Mineralogia și petrografia obiectelor ceramice aparținând culturii Gumelnița, din situl arheologic Sultana-Malu Roșu, pentru estimarea temperaturii de ardere a acestora;
- Mineralogia materiei prime a obiectelor ceramice aparținând culturii Gumelnița: situl arheologic Sultana-Malu Roșu, jud Călărași.
(sursa:  http://www.mnir.ro/)

Bitcoin

Universitatea din Nicosia va deveni prima universitate din lume care va accepta bitcoin ca instrument de plată, intenţionând să dezvolte Cipru ca centru de tranzacţionare şi procesare pentru moneda virtuală, potrivit unui comunicat postat pe pagina sa de web, relatează CNBC.
"Moneda virtuală va crea servicii mai eficiente şi va servi ca instrument de dezvoltare a serviciilor financiare în regiuni din întreaga lume", a declarat Christos Vlachos, directorul financiar al celei mai mari universităţi private din Cipru.
Universitatea va oferi şi cursuri de master având ca temă moneda virtuală.
"Departamentele noastre de business, contabilitate şi IT s-au asociat pentru a crea un master interdisciplinar, pentru a pregăti oamenii pentru aceste schimbări revoluţionare. În acest context, considerăm că este potrivit să introducem moneda digitală ca instrument de plată în toate instituţiile din toate oraşele şi ţările unde suntem prezenţi", a spus Vlachos.
El a precizat că va fi permisă plata taxelor universitare cu bitcoin, iar cursul de master care va fi oferit de universitate va ajuta profesioniştii în servicii financiare şi business, antreprenorii, oficialii guvernamentali şi angajaţii din sectorul public să înţeleagă mai bine, din punct de vedere tehnic, moneda digitală.
Bitcoin este o monedă virtuală care permite utilizatorilor să facă plăţi online pentru bunuri şi servicii.
Nu există vreo bancă centrală care să emită monede bitcoin, dar acestea pot fi create online prin îndeplinirea unor sarcini complexe, numite "mining". Cei mai mulţi deţinători au apelat însă la schimbul valutar direct.
Potrivit estimărilor, există în circulaţie circa 11,75 de milioane de bitcoin, limita maximă fiind de 21 de milioane de bitcoin.
O bitcoin era cotată joi la circa 677 de dolari, potrivit pieţei de tranzacţionare Mt. Gox, maximele recente fiind determinate de creşterea interesului pentru monedă în China, precum şi de comentarii făcute de participanţii la două audieri în Senatul SUA, pe tema monedelor virtuale.
Cotaţia bitcoin a crescut de la aproape zero la 260 de dolari pe unitate, în luna aprilie, în urma crizei financiare din Cipru. Insula mediteraneană a devenit a cincea ţară din zona euro care a cerut ajutor financiar internaţional şi a introdus un control strict al transferurilor monetare şi al retragerilor de numerar.
Bitcoin permite transferurile rapide, uşoare şi anonime, astfel că mulţi consideră că este numai o chestiune de timp până când ciprioţii vor adopta moneda virtuală, acesta fiind şi unul dintre motiviele de creştere a cotaţiei acesteia.
Max Keiser, realizator american de emisiuni financiare de televiziune şi susţinător al bitcoin, a declarat pentru CNBC că criza financiară din Cipru a schimbat felul de a gândi al ciprioţiilor în legătură cu moneda virtuală.
În opinia sa, nimeni nu ar trebui să fie suprins că educatorii şi antreprenorii din ţară au înţeles rapid că bitcoin oferă o cale de ieşire din nonsensul monetar al băncii centrale, care este euro.
(articol preluat de pe http://www.gandul.info/international/bitcoin-a-fost-acceptata-ca-instrument-de-plata-de-universitatea-din-nicosia-11713762)

150 de ani de la naşterea doctorilor Gheorghe Marinescu şi Ioan Cantacuzino

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 25 noiembrie 2013, un set de două monede din argint dedicat aniversării a 150 de ani de la naşterea doctorilor Gheorghe Marinescu şi Ioan Cantacuzino.
Caracteristicile monedelor sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul, comun monedelor, redă imaginea parţială a clădirii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, o compoziţie care sugerează cercetarea medicală în domeniile neurologiei şi microbiologiei, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2013” şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”.
Reversul primei monede prezintă portretul şi numele doctorului Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, şi inscripţia în arc de cerc „150 DE ANI DE LA NASTERE”.
Reversul celei de-a doua monede prezintă portretul şi numele doctorului Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie, şi inscripţia în arc de cerc „150 DE ANI DE LA NASTERE”.
Seturile, cu monedele ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 seturi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de două monede din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 590,00 lei/set.
Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la naşterea doctorilor Gheorghe Marinescu şi Ioan Cantacuzino au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a setului de monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 21 noiembrie 2013

Targ de arta si antichitati la Baia Mare

Targ de Arta si Antichitati la Gold Plaza, Baia Mare pe 29 noiembrie 2013.

Lansare de carte la Barlad


Lansare de carte la Muzeul "Vasile Parvan" din Barlad pe 30 noiembrie 2013:  Marian Bolum: Monedele Romaniei (1867-2013)

Targ de antichitati la Drobeta-Turnu-Severin


  In acest week-end Targ de antichitati la galeria Severin Shopping Center, (str Mihai Viteazu nr. 78) incepand cu ora 10:00.

vineri, 15 noiembrie 2013

Studii si cercetari de numismatica nr. 3 (XV)

Aflam de pe blogul dlui Aurel Vilcu (http://aurelvilcu.wordpress.com/) ca Studii si Cercetari de Numismatica, serie noua,  nr. 3 (XV) a fost tiparit. Sumarul acestui numar poate fi vazut aici: SCN3(XV)Sumar  Studii si Cercetari de Numismatica este revista Institutului de Arheologie "Vasile Parvan" al Academiei Romane, cu aparitie anuala. Urmatorul volum, nr. 4 (XVI), este in lucru si va fi tiparit in toamna anului 2014. Orice comanda va fi adresata la: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, 050711, Bucuresti, România; tel. 4021-318 8146, 4021-318 8106, fax 4021-318 2444, e-mail: edacad@ear.ro
ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P. O. Box 77–19, sector 3, Bucuresti, România; Tel./Fax: 4021-610 6765, 4021-210 6787, Tel. 0311 044 668, E-mail: office@orionpress.ro

luni, 11 noiembrie 2013

Conspecte numismatice nr. III

Aflam de la dl Sergiu Matveev ca pe data de 8 noiembrie 2013, la Muzeul de Antichităţi "Tudor Arnaut" a Facultăţii de Istorie şi Filosofie-Chisinau, a avut loc prezentarea expoziţiei “Salvgardarea patrimoniului arheologic naţional. Cercetări preventive şi de salvare 2012-2013”, prezentarea lucrării Conspecte numismatice (III) şi sau desfăşurat lucrările Colocviului numismatic (III). Toate cele 3 editii pot fi descarcate la adresa: http://sssmatveev.narod.ru/index/0-12
 De asemenea pe data de 14 noiembrie 2014  la Muzeul de Antichităţi "Tudor Arnaut" a Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Chisinau, v-a avea loc un  Colocviu numismatic, a IV-a editie.

200 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a Şcolii de inginerie

 In conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 11 noiembrie 2013, un set de monetărie dedicat aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a Şcolii de inginerie, de către Gheorghe Asachi (astăzi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”).
Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi monede comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab), precum şi o medalie din argint.
Caracteristicile medaliei din argint sunt următoarele:
  • Metal: argint;
  • Titlu: 800‰;
  • Formă: rotundă;
  • Diametru: 28 mm;
  • Greutate: 15,5 grame;
  • Calitate: proof;
  • Cant: neted.
Aversul redă statuia lui Gheorghe Asachi din Iaşi, inscripţiile „GHEORGHE ASACHI”, „1813” - anul evenimentului aniversat - şi, în arc de cerc, „200 ANI DE LA INFIINTAREA SCOLII DE INGINERIE DIN IASI”.
Reversul prezintă o parte din aula „Gheorghe Asachi” a Universităţii Tehnice din Iaşi, stema universităţii, inscripţia în arc de cerc «UNIVERSITATEA TEHNICA „GHEORGHE ASACHI” IASI» şi anul de emisiune „2013”.
Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale. Medalia din argint şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 1.000 seturi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de monetărie este de 230,00 lei/set.
Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

marți, 5 noiembrie 2013

Simpozion de numismatica la Muzeul Judetean din Giurgiu

Aflam de pe blogul dlui Aurel Vilcu: http://aurelvilcu.wordpress.com/, ca astazi are loc la Muzeul Judetean “Teohari Antonescu” din Giurgiu Simpozionul de Numismatica Omagiu Mihai Ionescu la Centenar. Programul manifestarii poate fi vazut aici:

marți, 29 octombrie 2013

Medalii si decoratii romanesti-expozitie la Tulcea

Medalii si decoratii romanesti din Colectia  Muzeului de Istorie si Arheologie , Tulcea, 14 noiembrie - 31 decembrie 2013

vineri, 25 octombrie 2013

Nominalizarile Krause Publications la moneda anului 2014

Nominalizarile Krause Publications la Moneda anului 2014:
Most Historically Significant Coin
1. Canada: KM# 1322a, 25 Cents, Nickel-Plated Steel, War of 1812: Sir Isaac Brock
2. Czech Republic: KM# 127, 200 Korun, Silver, 150th Anniversary of the Sokol Sport and Gymnastics Movement
3. Fiji: KM# 197, 50 Dollars, Silver, 100th Anniversary of the Titanic
4. Germany: KM# 310, 10 Euro, Silver, 200th Anniversary of Brothers Grimm Fairy Tales
5. Greece: KM# 248, 10 Euro, Silver, Greek Culture: Socrates
6. Hungary: KM# 841, 10,000 Forint, Gold, Golden Florin of King Charles I
7. Latvia: KM# 129, 1 Lats, Silver, 200th Anniversary of Riga Zoo
8. Niue: KM# 638, 2 Dollars, Silver, RMS Titanic
9. Russia: KM# 1367, 3 Rubles, Silver, 1150 Years of Statehood
10. Transnistria: KM# 139, 100 Rublei, Silver, Khotyn Fortress

Best Contemporary Event
1. Ascension Island: KM# 25, 60 Crowns, Silver with Diamonds, 60th Anniversary of Reign of Queen Elizabeth II
2. Australia: KM# 1744, 50 Cents, Copper-Nickel, Bombing of Australia in World War II
3. Brazil: KM# 680, 5 Reis, Silver, Delivery of Olympic Flag London to Rio
4. France: KM# 1850, 10 Euro, Silver, 20th Anniversary of the Eurocorps
5. Germany: KM# 309, 10 Euro, Silver, 50th Anniversary of Fighting World Hunger
6. Great Britain: KM# 1216, 5 Pounds, Copper-Nickel, 60th Anniversary of Reign of Queen Elizabeth II
7. Great Britain: KM# 1227, 10 Pounds, Silver, London Olympics
8. Greece: KM# 246, 10 Euro, Silver, Dr. George Papanicolaou
9. Latvia: KM# 128, 10 Lats, Silver, London Olympics
10. Poland: Y# 818, 10 Zlotych, Silver, Stefan Banach

Best Gold Coin
1. Austria: KM# 3214, 100 Euro, Gold, Imperial Crown
2. Canada: KM# 1520, 1 Cent, Gold, The End of the Penny
3. Great Britain: KM# 1207, One Sovereign, Gold, New Depiction of St. George Slaying the Dragon
4. Greece: KM# 250, 100 Euro, Gold, Balkan War Centennial
5. Hungary: KM# 843, 5,000 Forint, Gold, Summer Olympics: Canoe
6. Israel: KM# 494, 10 New Sheqalim, Gold, Tel Megiddo
7. Italy: KM# 352, 20 Euro, Gold, Fauna in Art: Middle Ages
8. Lithuania: KM# 180, 10 Litu, Gold, Science: Mokslas
9. Netherlands: KM# 313, 10 Euro, Gold, Amsterdam Canals
10. Slovakia: KM# 125, 100 Euro, Gold, 300th Anniversary of the Coronation of Charles III

Best Silver Coin
1. Australia: KM# 1830, 1 Dollar, Silver, Kangaroo in Ultra High Relief
2. Austria: KM# 3209, 20 Euro, Silver, Egon Schiele
3. Canada: KM# 1237, 20 Dollars, Silver, Maple Leaf
4. Cook Islands: KM# 1599, 1 Dollar, Silver, Gold Cup
5. France: KM# 2079, 10 Euro, Silver, SS France Ocean Liner
6. Italy: KM# 353, 5 Euro, Silver, Monetary Unification
7. Japan: Y# 195, 1,000 Yen, Silver, International Monetary Fund Meeting
8. New Zealand: KM# 356, 1 Dollar, Silver, Queen’s 1953 Christmas Message
9. South Africa: KM# 532, 50 Cents, Silver, Baobob Tree
10. United States: KM# 522a, 25 Cents, Proof Silver, Hawai’i Volcanoes National Park

Best Crown Coin
1. Australia: KM# 1853, 5 Dollars, Silver, Southern Cross in Blue Sky
2. Belarus: KM# 425, 10 Rubles, Silver, 150th Anniversary of Railways
3. Canada: KM# 1238, 20 Dollars, Silver, Diamond Jubilee High Relief
4. China: Y# 2047, 10 Yuan, Silver, Zhang Fei Mask
5. Finland: KM# 189, 20 Euro, Silver, UNESCO Equality and Tolerance
6. Hungary: KM# 839, 500 Forint, Silver, Istvan Orkeny
7. Ireland: KM# 72, 15 Euro, Silver, Wolfhounds
8. Kazakhstan: KM# 222, 500 Tenge, Silver, Fairytale Characters
9. Kyrgestan: KM# 50, 10 Som, Silver, Kurmanjan Dakta
10. Lithuania: KM# 178, 50 Litu, Silver, Turtle

Best Circulation Coin
1. Armenia: KM# 214, 50 Dram, Brass-Plated Steel, Armavir Region
2. Australia: KM# 1738, One Dollar, Aluminum-Bronze, International Year of the Farmer
3. Canada: KM# 1258, 2 Dollars, Bi-Metallic, War of 1812: HMS Shannon
4. China: KM# 2041, 1 Yuan, Brass, Year of the Dragon
5. Denmark: KM# 945, 20 Kroner, Aluminum Bronze, 40th Anniversary of Queen Margrethe II
6. Fiji: KM# 334, 20 Cents, Nickel-Plated Steel, Parrot
7. Finland: KM# 182, 2 Euro, Bi-Metallic, Helene Schjerfbeck
8. Germany: KM# 305, 2 Euro, Bi-Metallic, Bavaria-Schloss
9. Latvia: KM# 135, 1 Lats, Copper-Nickel, Hedgehog
10. Russia: Y# 1417, 5 Rubles, Nickel-Plated Steel, Patriotic War of 1812: Capture of Paris

Best Bi-Metallic Coin
1. Austria: KM# 3212, 25 Euro, Silver and Niobium, Bionics
2. Canada: KM# 1132, 5 Dollars, Silver and Niobium, Winter Moon
3. Finland: KM# 180, 50 Euro, Silver and Gold, Helsinki World Design Capital
4. Great Britain: KM# 1224, 2 Pounds, Bi-Metallic, Charles Dickens
5. Japan: Y# 191, 500 Yen, Bi-Metallic, Black-Beaked Storks
6. Luxembourg: KM# 120, 2 Euro, Bi-Metallic, Royal Wedding
7. Portugal: KM# 813, 2 Euro, Bi-Metallic, European Cultural Capital: Guimaraes
8. Slovenia: KM# 109, 3 Euro, Bi-Metallic, 100th Anniversary of Rudolph Cvetko’s Olympic Fencing Medal
9. Switzerland: KM# 142, 10 Francs, Bi-Metallic, Combat of the Bulls
10. Uganda: KM# 278, 1,000 Shillings, Bi-Metallic, 50th Anniversary of Independence

Most Artistic Coin
1. Armenia: KM# 223, 100 Dram, Silver, Sergei Parajanov
2. Australia: KM# 1625, 20 Cents, Copper-Nickel, Fields of Gold (Wheat)
3. Austria: KM# 3206a, 5 Euro, Silver, Society of Music Lovers
4. Belarus: KM# 426, 20 Rubles, Silver, Folk Legends: Bear
5. Estonia: KM# 72, 12 Euro, Silver, London Olympics
6. Finland: KM# 186, 5 Euros, Bi-Metallic, Northern Nature: Winter
7. France: KM# 2087, 10 Euro, Silver, Yves Klein
8. Italy: KM# 356, 10 Euro, Silver, Michelangelo and David
9. Lithuania: KM# 179, 10 Litu, Silver, Artist’s Palette
10. Portugal: KM# 815a, 2.5 Euro, Silver, Painter Jose Malhoa

Most Innovative Coinage
1. Aruba: KM# 50, 5 Florin, Silver, Shoco Bird: World’s First Augmented Reality Coin
2. Canada: KM# 1252, 25 Cents, Nickel-Plated Steel, Glow in the Dark Dino Skeleton
3. Cook Islands: KM# 1600, 5 Dollars, Silver, Nano-Sistine Chapel
4. Isle of Man: KM# 1446, 1 Crown, Copper-Nickel, Tennis: Commemorates Both Table Tennis and Lawn Tennis
5. Kazakhstan: KM# 223, 500 Tenge, Silver, Dinmukhamed Konayev: ex-Soviet Republic Honors ex-Soviet Leader (Distinct visual themes)
6. Latvia: KM# 131, 1 Lats, Silver, Riga Technical University: Technical Draftsmanship Tools
7. Niger: KM# 17, 1,000 Francs, Silver, Mecca Pointer
8. Poland and Ukraine: Y#824, KM# 666, 10 Zlotych + 10 Hyrvnia, Silver, European Football Championship: Yin Yang Design for Two Nations
9. Poland: KM# 825-828, 10 Zlotych, Silver, European Football Championships: 4 Pieces Make A Square

Most Inspirational Coinage
1. Alderney: KM# 219, 5 Pounds, Copper-Nickel, Remembrance Day
2. Canada: KM# 1248, 5 Dollars, Silver, Man in Motion: Rick Hansen Wheelchair
3. Cyprus: KM# 98, 5 Euro, Silver, Presidency of the European Council
4. Finland: KM# 187, 10 Euro, Silver, Arvo Ylppo
5. Hungary: KM# 837, 3,000 Forint, Silver, 150th Anniversary of Tragedy of Man: Imre Madach
6. Netherlands: KM# 309, 5 Euro, Silver, 400 Years of Diplomatic Relations with Turkey
7. New Zealand: KM# 354, 1 Dollar, Silver, 50 Years of Friendship Between New Zealand and Samoa
8. Poland: Y# 814, 20 Zlotych, Silver, Holocaust Families
9. United States: KM# 530, 1 Dollar, Silver, Star-Spangled Banner
10. Vatican City: KM# 435, 2 Euro, Bi-Metallic, 7th World Meeting of Families
P.S.Romania pastreaza traditia, nu are nici o nominalizare.

joi, 24 octombrie 2013

Moneda dedicata Statiei Spatiale Internationale

 Kazakhstanul a emis o moneda bimetalica inedita, din argint si tantal, dedicata statiei spatiale internationale. Moneda face parte dintr-o serie mai ampla dedicata spatiului cosmic si care poate fi vizualizata pe site-ul Bancii Nationale: http://www.nationalbank.kz/, de unde am preluat si descrirea monedei mai sus prezentate.

«ISS» (International space station)

        

Face value: 500 tenge
Date of issue: 18 October, 2013.
Bi-colored (composite) coin has the round form consisted of the concentric situated ring and disk. The internal disk of coin is made of tantalum; external ring is made of silver.
For the first time the technology of colour change of tantalum in production of a coin is applied.
Obverse: the composition symbolized the unity of human being with the world and the connection between the past and present; the face value of the coin "500 ТЕҢГЕ"; trade mark of Kazakhstan Mint; the inscription of "Ag 925 14.6 gr. Та 26.8 gr." defining the metal which the coin is made of, its fineness and weight; two inscriptions "ҚАЗАҚСТАН РЕСПУБЛИКАСЫ" in Kazakh and "REPUBLIC OF KAZAKHSTAN" in English.
Reverse: the image of the International Space Station on Earth orbit and year of coinage "2013”; ISS emblem at upper sector; along the circumference an inscriptions «ХҒС» in Kazakh, «МКС» in Russian and «INTERNATIONAL SPACE STATION» in English.
Lateral surface is grooved.
Weight: 41.4 g.
(Ring is made of 925/1000 silver – 14.6 g.,
disk is made of tantalum – 26.8 g.)
Diameter: 38.61 mm,
Quality: proof
Mintage: 5 000.

Expozitie dedicata zilei Armatei

Biblioteca Judeteana Panait Istrati

Ziua Armatei Romane

Braila

23 - 30 octombrie 2013


Targ de antichitati la Pitesti

În zilele de 08,09 şi 10 noiembrie 2013 SEVERINUM ANTIK organizează un Târg de antichităţi în Piteşti in centrul comercial Jupiter City (Carrefour). Cei interesaţi sa participe la acest eveniment sunt rugaţi să contacteze organizatorii la următoarele numere de telefon sau pe mail.
severinumantik@yahoo.ro
0753568354 - romeo
0722582997 - sebi

luni, 21 octombrie 2013

Conferinta de numismatica organizata de Muzeul Olteniei

In perioada 23-25 octombrie 2013 va avea loc la Muzeul Olteniei din Craiova conferinta nationala Oltenia. Interferente culturale, editia a IV-a, dedicata implinirii a 110 ani de la infiintarea Societatii Numismatice Romane.
Iata mai jos lista lucrarilor ce vor fi prezentate:
Secţiunea I: Numismatică antică şi medievală
-Aurel VÎLCU, Moneda de aur în zona Dunării de Jos în secolul al IV-lea a. Chr.
-Miltiade CÂRLAN, Themistocle-pedeapsa capitală; două monede dedicate eroului de la Salamina.
-Viorel Emanuel PETAC, Un stater de tip Alexandru cel Mare descoperit la Cocorăştii Mislii.
-Costel GIURCANU, Tezaurul de la Fedeşti şi semnificaţia sa.
-Theodor ISVORANU, Aurel VÎLCU, Descoperiri monetare recente la Halmyris.
-Silviu Istrate PURECE, Tezaurul de la Măldărești (jud. Vâlcea) - noi consideratii privind tipologia monedelor de tip Larissa și Prundu-Jiblea.
-Corneliu Bogdan Nicolae BELDIANU, Tipologia monedelor histriene în epoca romană – „Marele Zeu călare” în arta monetară histriană.
-Dorin MARGHIDANU, Doi denari din timpul lui Octavian Augustus descoperiţi la Sucidava.
-Mihai DIMA, Aurei din timpul domniei lui Gordian al III-lea descoperiţi pe limesul transalutan. 
-Claudiu MUNTEANU, Sesterţi dubli din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal.
-Lucian MUNTEANU, Costel CHRIAC, Observaţii privind plumburile comerciale romane din zona Asiei Mici, descoperite în arealul vest-pontic (secolele I-IV d. Hr.).
-Virgil MIHĂILESCU-BÎRLIBA,  Tezaure descoperite, tezaure pierdute, tezaure regăsite.
-Steluţa GRAMATICU, Monede descoperite la Cochirleni, com. Rasova, jud. Constanţa.
-Mihaela IACOB, Tezaurul de monede romane târzii de la Ibida.
-Ştefan VASILIŢĂ, „Pons supra Danubium cum tribus figuris”. Observaţii privind medalionul lui Constantin cel Mare şi podul de la Sucidava.
-Raoul M. ŞEPTILICI, Monete barbarizate din bronz, emise cu matriţe comune, din zona Dunării mijlocii şi inferioare, în sec. IV p. Chr.
-Mirela COJOC, Ştefan VASILIŢĂ, Monede de aur romane şi bizantine în colecţia Muzeului de Arheologie şi Etnografie Corabia.
-Aurelian IONESCU, Despre monedele bracteate.
-Ion DONOIU, Moneda schifată şi Biserica Sfânta Sofia.
-Alina IVĂNESCU,  Contribuţii la studiul monedelor lui Mircea cel Bătrân pe baza tezaurului descoperit la Bădila, jud. Tulcea.
-Lilia DERGACIOVA, Date noi despre tezaurul „Moldova passim 1970”.
-Corina TOMA, Observaţii asupra succesiunii tipologice a denarilor nedataţi bătuţi de Vladislav al II-lea. (Problema denarilor hibrizi emişi la Kremnitz).
-Radu Gabriel DUMITRESCU, Toma RĂDULESCU,  Date preliminare despre tezaurul de la Bulzeşti (sec. XV-XVI).
-Dan PÎRVULESCU, Marian NEAGU, Aurel VÎLCU, Tezaurul monetar din secolul al XVI-lea descoperit la Cuza Vodă, jud. Călăraşi.
-Lucian MUNTEANU, Rodica POPOVICI, Descoperiri monetare în aşezări medievale rurale din judeţul Neamţ (secolele XV-XVII).
Secţiunea II: Numismatică modernă şi contemporană
-Dana BĂLĂNESCU, Constantin STOIACOVICIU, Colecţionari şi numismaţi din Banatul de Munte (secolele XIX-XX).
-Cristache GHEORGHE, Medalistica dedicată Domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza.
-IPS Galaction STÂNGĂ,  Primele emisiuni monetare comemorative de circulaţie în România.
-Cristian SCARLAT, O medalie centenară: A. V. Suvorov – 1913.
-Nicoleta DEMIAN, Piese medalistice ale familiei Brediceanu din Lugoj în colecţia Muzeului Banatului din Timişoara.
-Toma RĂDULESCU, Cristina AFTINESCU, Ordine şi medalii ale unor personalităţi politice şi culturale oltene (prima jumătate a secolului XX).
- Tiberiu KELEMEN, Medalii sportive artizanale apărute în Valea Jiului în perioada 1919-1954.
-Ştefan SAMOILĂ,  Florile  şi plantele de pe bancnotele româneşti.
-Ştefan DINA, Constantin DUMITRESCU, Piesele numismatice şi băncile: intermediere, tezaurizare şi instrumente de garantare.
-Gheorghe ZBÂRCEA, 80 de ani de la moartea lui Mihail C. Sutzu.
-Onoriu STOICA, Adrian FRUNZĂ, Medalii craiovene recente.
-Ana Maria VELTER, Anglia – Marea aventură a căutărilor de comori cu detectorul de metale.
Pe blogul dlui Aurel Vilcu gasiti programul complet al manifestarii:  http://aurelvilcu.wordpress.com/






vineri, 18 octombrie 2013

Monedă din aur dedicată aniversării a 150 de ani de la constituirea Societăţii literare „Junimea”.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 21 octombrie 2013, o monedă din aur dedicată aniversării a 150 de ani de la constituirea Societăţii literare „Junimea”.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 100 lei
  • Metal: aur
  • Titlu: 900‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 21 mm
  • Greutate: 6,452 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat

Aversul monedei redă emblematicul tablou al membrilor Societăţii literare „Junimea”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „2013”- anul emisiunii.

Reversul monedei prezintă portretul şi numele întemeietorului „Junimii” - Titu Maiorescu, reprezentat alături de obiectele care-i definesc activitatea în domeniul literaturii: cărţile şi pana de scris; inscripţia circulară „SOCIETATEA LITERARA JUNIMEA - 150 ANI”.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 1.495,00 lei/buc.
Monedele din aur dedicate aniversării a 150 de ani de la constituirea Societăţii literare „Junimea” au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

luni, 14 octombrie 2013

Lego din monede

Un artist american s-a gandit sa dea o noua valoare monedelor realizand niste "sculpturi geometrice complexe" plecind de la diferite monede prelucrate in asa fel incat acestea sa se poata imbina ca niste piese de lego. Va las sa admirati si singuri ce a putut crea respectivul artist, precizind ca mai multe imagini gasit la adresa: http://www.mymodernmet.com/profiles/blogs/robert-wechsler-money-coin-sculptures
Iata o idee pentru a valorifica in mod artistic uratele noastre monede aflate in circulatie.

Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos

In perioada 14-15 octombrie 2013 va avea loc la Calarasi conferinta Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient si Occident organizata de Muzeul Dunarii de Jos. Conferinta va cuprinde si o sectie de numismatica. Iata mai jos titlurile lucrarilor prezentate:

Numismatica    Sediul Muzeului Dunării de Jos 
·        Moderator – Aurel VÎLCU
·        Secretary – Anişoara TOPÂRCEANU
·        George KAKAVAS, Yorka NIKOLAU - The routes of coinage. Project in the Black Sea Region
·        Emanuel PETAC, Aurel VÎLCU - About a possible reattribution of the Odessos Alexander type stater Price 1132 to the Babylon mint
·        Aurel VÎLCU, Giorgi DZANEV - Alexander type tetradrachms from Samuil Hoard (Razgrad)
·        Mihai DIMA, Dan ELEFTERESCU - Coins found recently at Ostrov, Constanţa County
·        Miroslava DOTKOVA, Some rare 2nd-3rd c. AD coins of Pautalia
·        Theodor ISVORANU, Aurel VÎLCU - Recent monetary findings from Halmyris
·     Ştefan VASILIŢĂ - Distrugerea Sucidavei (Corabia, jud. Olt) in lumina unui tezaur inedit
·        Deyan DRAGOEV - Late Roman coin hoard from Sexaginta Prista (excavation 2012)
·        Varbin VARBANOV, Nikola Rusev - Roman pits from Trimammium
·        Alina IVĂNESCU - Wallachian Coins struck by Mircea the Elder kept into Severeanu collection
·        Stoyan MIHAYLOV - Small Wallachian Coin Find from Silistra
·        Lilia DERGACIOVA - Sistemele monetare ale Moldovei si Poloniei la începutul secolului  XVI
·        Gheorghe MĂNUCU ADAMEŞTEANU, Dan PÎRVULESCU - Descoperiri numismatice din secolele XV-XIX la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucureşti

marți, 1 octombrie 2013

Emisiunile numismatice ale Secţiei Braşov a SNR dedicate celui de al XXX-lea Simpozion Naţional

Secţia Braşov a SNR în colaborare cu Centrul Cultural "Reduta" a organizat cel de-al XXX-lea Simpozion Naţional de Numismatică cu participare internaţională "Eminescu şi Braşovul" . Cu acestă ocazie Secţia Numismatică Braşov a conceput şi realizat: o insignă, o medalie şi o plachetă. Mai jos aveţi prezentate cele trei frumoase şi interesante emisiuni numismatice:
Insigna , artistic realizată, are forma asemănătoare cu a unui scut german  dar cu marginile răsucite, Ea este împărţiă în trei câmpuri inegale, pe diagonală, de culori diferite, de sus în jos, albastru, galben şi roşu. Pe câmpul albastru  se află capul zeiţei romane Minerva ( Pallas Athena ) patroana SNR. Câmpul din mijloc, de culoare galbenă, este realizat sub forma unei eşarfe răsucite pe care este trecută legenda AL XXX-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ . Insigna a fost realizată într-un număr de 100 exemplare.
insigna
Medalia , realizată în 3D, are avers, central, imaginea zeiţei Minerva, pe margine,circular, între două cercuri, legenda: 110 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SOCIETĂŢII NUMISMATICE ROMÂNE, iar în  partea inferioară, între două steluţe, 1903-2013 . Pe revers Stema Braşovului, care este şi sigla Secţiei Numismatice Braşov, având în stânga cifra 19 iar în dreapta 78 ( anul de înfiinţare a Secţiei braşovene ). , pe margine circular, între două cercuri, legenda: 35 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SECŢIEI NUMISMATICE BRAŞOV,  iar în  partea inferioară, între două steluţe, 1978-2013.
Medalia are diamterul de 50 mm şi a fost confecţionată din zamac, argintat şi patinat într-un număr de 100 exemplare.
medalie 110 ani-a
medalie 110 ani-r
Placheta , realizată în 3 D, are pe avers imaginea Centrului Cultural "Reduta", iar în partea superioară, în stânga, un medalion cu chipul marelui poet naţional Mihai Eminescu. În partea inferioară plachetei, legenda, pe patru rânduri: AL XXX-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ "EMINESCU ŞI BRAŞOVUL"  20-21.09.2013.
Pe revers, placheta are în cele patru colţuri câte un aranjament floral, cu dimensinunea de 20x20 mm şi legenda pe 17 rânduri: În anul 2013, se împlinesc 145 de ani de când trupa de teatru Ştefan Pascally a dat în perioada 16 Mai - 16 Iunie, în sala reduta din Braşov, reprezentaţii teatrale în limba română, potrivit Deciziei nr.3741 din 12 mai  1868, a judelui Braşovului Friedrich Fabriţius. La aceste spectacole teatrale a participat şi marele poet naţional MIHAI EMINESCU în calitate de sufleur II şi copist. Au fost realizate 100 de plachete numerotate şi gravate cu iniţialele autorului plachetei Ş. S. Placheta are dimensiunile de 90 x 60 mm şi este de confecţionată din zamac, argintată şi patinată iar medalionul, de formă eliptică ( 40 x 27 mm ) este din zamac aurit.
placheta-a placheta-r
Acest material este o prelucrare după cel apărut în lucrarea dedicată simpozionului, ce a fost realizată şi tipărită de organizatorii evenimentului.
(material preluat de pe http://snr1903.wordpress.com/2013/09/30/emisiunile-numismatice-ale-sectiei-brasov-a-snr-dedicate-celui-de-al-xxx-lea-simpozion-national/)

vineri, 27 septembrie 2013

100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 30 septembrie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 925‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul monedei redă imaginea statuii zeului comerţului, Mercur, aflată pe faţada principală a Palatului vechi al Băncii Naţionale a României, stema României, valoarea nominală ,,10 LEI", inscripţia în arc de cerc ,,ROMANIA" şi anul de emisiune ,,2013". 
Reversul monedei prezintă portretele şi numele a trei personalităţi ale ştiinţelor economice, care s-au numărat printre iniţiatorii Congresului economiştilor: Ion Răducanu, Virgil N. Madgearu şi Ion N. Angelescu, anul evenimentului aniversat - ,,1913" şi inscripţia circulară ,,INITIEREA PRIMULUI CONGRES AL ECONOMISTILOR".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 100 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 26 septembrie 2013

Simpozion de Numismatica la Chisnau

Cel de-al XIV-lea Simpozion de Numismatica organizat la Chisinau de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în colaborare cu Societatea Numismatica din Republica Moldova si Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”  al Academiei Române va avea loc in perioada 26-29 septembrie 2013.Programul si rezumatele comunicarilor: http://aurelvilcu.files.wordpress.com/2013/09/program_2013.pdf

vineri, 20 septembrie 2013

Monedele Romaniei (1867-2013)

Semnalam o viitoare aparitie editoriala: Marian Bolum-Sistemul monetar national. Monedele Romaniei (1867-2013), Editura Dacri.
Aflam de la autor ca "volumul este acum la tipografie. Va fi gata la inceputul lunii octombrie și va fi lansată la sfarsitul lunii noiembrie in cadrul simpozionului anual organizat de Muzeul Judetean Vaslui. Lansarea cartii este parte a unui proiect, al SNR-Filiala Barlad, cofinantat de Consiliul Judetean Vaslui"..

miercuri, 18 septembrie 2013

A fost odata'n Bucuresti


Biblioteca Nationala a Romaniei marcheaza in acest an Zilele Bucurestiului prin expozitia de carte postala "A fost odata'n Bucuresti", care prezinta o selectie de carti postale din colectia Cezar Petre Buiumaci.
Cele 225 de carti postale aduc astfel in atentia publicului cladiri, strazi si monumente din capitala, asa cum au fost ele odata.
Expozitia este deschisa in perioada 16 septembrie - 15 octombrie 2013 in spatiul expozitional Curtea lui Dionis - Parter (intrarea dinspre Tribunal) si poate fi vizitata de luni pana vineri, intre orele 8:00-18:00.
Vernisajul va avea loc vineri 20 septembrie 2013, de la ora 18:00.
Intrarea este libera.

marți, 17 septembrie 2013

Fratii Ursian


Sunt interesat de orice informatie despre acest tip de jetoane si in special despre "Fratii Ursian", emitentii acestui jeton. In catalogul Erwin Schaffer 2012 apare mentiunea ca "Fratii Ursian" ar fi fost arendasi undeva in zona Bacaului.

Targ de antichitati la Tg Mures

A a XI-a editiea Targului de Arta si Antichitati de la Promenada Mall Tg-Mures va avea loc in perioada  27-29 septembrie 2013. Asteptam impresii de la cei care vor ajunge la aceasta intilnire a colectionarilor.

luni, 16 septembrie 2013

Eminescu şi Braşovul

Al XXX-lea Simpozion Naţional de Numismatică "Eminescu şi Braşovul", cu participare internaţională, se va defăşura la Braşov, în zilele de 20 şi 21 septembrie, în organizarea Societăţii Numismatice Române împreună cu secţia Braşov a acesteia, în colaborare cu Centrul Cultural "Reduta", sub patronajul Consiliului Judeţean, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES de organizatori.
Simpozionul marchează o triplă aniversare: 145 de ani de la prezenţa, pe scena Redutei, a marelui poet naţional Mihai Eminescu, împreună cu trupa de teatru Ştefan Pascally, care, în perioada mai-iunie 1868, a dat mai multe reprezentaţii în limba română pe scena actualului Centru Cultural "Reduta", 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Numismatice Române şi 35 de ani de la înfiinţarea Secţiei Numismatice Braşov.
Simpozionul se organizează şi se desfăşoară pe două secţiuni: Eminescu şi Braşovul, numismatica modernă şi contemporană, prima secţiune şi cea de a doua, numismatica antică şi medievală.
Şi-au anunţat participarea 40 de specialişti din ţară şi din străinătate, care vor oferi cele mai noi date despre descoperirile în domeniu din Europa precum şi despre modul cum este onorat Eminescu în piese numismatice, se mai arată în comunicatul de presă.
Deschiderea simpozionului are loc vineri, la ora 9.00, la Centrul Cultural "Reduta".
(surs:AGERPRES)

miercuri, 4 septembrie 2013

Cel mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României

Descoperirea celui mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României

4 septembrie 2013 la 13:35
COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 4.09.2013

 Descoperirea celui mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României
 
          Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă descoperirea şi recuperarea unui tezaur monetar din argint alcătuit din aspri otomani emiși în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Tezaurul a fost descoperit întâmplător în data de 01.09.2013, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea și cântărește 54,7 kg.  Persoana care a făcut descoperirea a anunțat luni dimineața (2.09.2013) Muzeul Național de Istorie a României, care s-a sesizat și a trimis o echipă de specialiști pentru a cerceta contextul descoperirii și pentru a prelua tezaurul. Acesta se află în acest moment în custodia muzeului, care se ocupă de identificarea, analizarea pieselor numismatice, precum şi de inventarierea acestora.

Asprul este o monedă turcească din argint, care a circulat în Ţările Române începând cu secolul XV până la începutul secolul XIX.

Acesta reprezintă cel mai mare tezaur monetar recuperat până acum, pe teritoriul României şi ajuns într-o colecţie publică. După terminarea inventarierii şi studierea preliminară a monedelor, MNIR va organiza o conferinţă de presă a cărei dată va fi anunţată ulterior.

Un nou succes al detectoristilor romani

Un nou succes al detectoristilor romani: un tezaur otoman: o cantitate de 54,775 kilograme de argint, numarul aproximativ al pieselor fiind in jur de 47,000 de akce de argint din timpul sultanului Murad II (1421-1451).
Mai multe pe:  http://detectiemetal.com/

Studii si Cercetari de Numismatica volumul III (XV)

In aceasta toamna va vedea lumina tiparului volumul III (XV) al revistei Studii si Cercetari de Numismatica, Serie Noua.Iata si sumarul:
Studii si cercetari
-Gabriel Talmatchi, Despre un tezaur elenistic descoperit în sud-vestul Dobrogei – about a Hellenistic
coin hoard found in the south-west of Dobrudja
-Teodor Isvoranu, Monede descoperite la Constanţa în cartierul Viile Noi – coins found in the district
Viile noi of constanţa
-Viorel M. Butnariu, «Grossus argenteus triplex» în moldova (ii) – «Grossus argenteus triplex» en
moldavie (ii)
Discutii si note
-EmanueL Petac and Aurel Vilcu, About a possible reattribution of the Odessos alexander type stater
Price 1132 to the Babylon mint
-Mihai Dima-Tezaurul de la sfârşitul domniei lui traian descoperit la Ploieşti în 1932 – a hoard from the
end of the trajan’s reign discovered at Ploieşti in 1932
-Mirela Cojoc şi Ştefan Vasilita-Despre un prezumtiv tezaur descoperit la Sucidava în 1981 –
about a presumptive hoard found in Sucidava in 1981
-Eugen Nicolae-Din nou despre contramărcile atribuite cetăţii albe – de nouveau sur les contremarques
attribuées à cetatea albă
-Slobodann SreĆKOViĆ, a 16 th century a.d. Süleyman i hoard with several very rare akches
Descoperiri Monetare
-Mihai Dima, Tezaurul de la Cocoşeşti, com. Păuleşti, jud. Prahova. Lotul de monede păstrat de către
descoperitor – the cocoşeşti hoard, Păuleşti commune, Prahova county. the batch of coins
kept by the discoverer
-Mihai Dima, Aurei din timpul domniei lui Gordian al iii-lea descoperiţi pe limesul transalutan – aurei
of Gordian iii discovered on Limes transalutanus
-Lucian Amon, Mirela Cojoc, Petre Gherghe şi Ştefan Vasilita, Monede descoperite la Sucidava (corabia, jud. Olt) în campania de cercetări arheologice din 2011 – monnaies découvertes à Sucidava (corabia, dép. d’Olt) au cours des fouilles archéologiques de 2011
-Dan Parvulescu şi Marian Neagu, Un tezaur monetar din secolul al XVii-lea descoperit la Constantin
Brâncoveanu, jud. Călăraşi Brâncoveanu,
-Alina Ivanescu, un tezaur monetar din secolul al XVii-lea descoperit în Bucureşti
-Monica Dejan, Un tezaur monetar din secolul XVii descoperit la Suceava-mănăstirea Zamca
Note bibliografice
-New analyses and interpretations of roman republican coins (Kris LockYear, Patterns and Process
in Late Roman Republican Coin Hoards, 157-2 BC) (Virgil Mihailescu-Bîrliba)
-Tomislav BiliĆ, Bukova. Ostava srebrnog novca iz 15. i 16. st. c. silver coins, Zagreb, 2010, 291 p. (Dan Pîrvulescu)
-Erwin Schaffer, România. Jetoane, semne valorice şi mărci, Guttenbrunn (Zăbrani), 2012 (Alina Ivănescu) . -Radu Ardevan, Yordanka Youroukova
-Virgil Mihailescu Barliba-, Elisabeth Edith Schönert-Geiss

Expozitie filatelica la Bacau


ARHEOLOGIA MILENIULUI I P. CHR


SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE”ARHEOLOGIA MILENIULUI I P. CHR.”,ediția a XII-a, Ploiești, 29-31 august 2013 
Lucrari prezentate:
-dr. Nelu Zugravu (Center for Christian and Classical Studies of the Faculty of History, “Al. I. Cuza” University Iași, Romania)- Câteva prejudecăţi în istoriografia şi arheologia românească a creştinismului din mileniul I
About some preconceptions in Romanian historiography and archaeology concerning 1st Millennium Christianity.
-dr. Sorin Paliga (Dept. of Russian and Slavic Philology , University of Bucharest, Romania)
Zalele noastre de toate zilele.
-dr. Corneliu Beldiman (Faculty of History, "Dimitrie Cantemir" Christian University, Romania)-Microscopia tehnologiei antice: o nicovala de corn de cerb utilizată în procesarea artefactelor de fier.
-dr. Diana-Maria Sztancs (Faculty of History, "Dimitrie Cantemir" Christian University, Romania)-Microscopia tehnologiei antice: vârfuri de os pentru prelucrarea pieilor descoperite la Capidava
-dr. Coriolan Opreanu (Institute of Archaeology and History of Art Cluj-Napoca)-
Vlad Lazarescu (Institute of Archaeology and History of Art Cluj-Napoca)-Cercetari geofizice recente la Porolissum
-dr. Iosif Vasile Ferencz (Museum of Dacian and Roman Civilisation, Deva, Romania)-Piese de port și podoabă dacice descoperite la Ardeu, jud. Hunedoara
-dr. Dorel Bondoc, Gabriela Filip (Oltenia History-Archeology Museum, Craiova, Romania)Un atelier ceramic de la Cioroiu Nou
-Marius Ardeleanu (Maramureş County Museum of History and Archaeology, Romania)-Descoperiri de terra sigillata în Bazinul Tisei Superioare (sec. II-III p. Chr.): elemente de datare relativă sau absolută?
-dr. Dan Aparaschivei (Institute of Archaeology, Romanian Academy, Iași, Romania) Vizibilitatea serviciilor medicale romane în războaiele cu dacii de la începutul secolului al II-lea p. Chr.
-dr. Lavina Grumeza (County Museum of Ethnography and the Border Regiment, Caranşebeş, Romania)Războaiele romano-iazige (107–108; 117–118) și primele pătrunderi ale sarmaților în zona Banatului.
-dr. Sorin Cociş, dr. Vitalie Bârcă (Institute of Archaeology and History of Art, Cluj-Napoca, Romania) Despre fibulele de tip „sarmatic” varianta cu buton la cap și coardă înaltă (Almgren grupa VII, seria I)
-dr. Liana Loredana Oţa (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy, Bucureşti, Romania)
Despre cronologia mormintelor sarmatice din Muntenia
dr. Marian Neagu, Vasile Oprea (Lower Danube Museum, Călărași, Romania)-Descoperiri sarmatice pe Braţul Borcea şi în bazinele lacurilor Gălăţui şi Mostiştea
-Ana- Cristina Hamat (County Museum of Ethnography and the Border Regiment, Caransebeș, Romania) Piesele de podoabă din Dacia. Importuri și producție locală în secolul al II-lea p. Chr.
-dr. Liviu Petculescu (National History Museum of Romania, Romania) -Un monument funerar al unui soldat de la Micia.
-dr. Liviu Petculescu (National History Museum of Romania, Romania) Cristina Mitar (Museum of Dacian and Roman Civilisation, Deva, Romania) Podoabe romane descoperite în așezarea civilă de la Micia.
-dr. Mugur Andronic (Bucovina History Museum, Suceava, Romania)-Cultura Tumulilor carpatici – stadiul cercetării.
-dr. Virgil Mihailescu-Bîrliba (Institute of Archaeology, Romanian Academy, Iași, Romania)-Moneda romană republicană în Dacia pre-romană
-dr. Mihai Dima (National Bank of Romania)-Monede descoperite în situri romane de la începutul sec. al II-lea p.Chr. din Muntenia și Banat.
-dr. Aurel Vîlcu (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy);dr. Aurel Stănică (Institute for Eco-Museum Researches, Tulcea)-Descoperiri monetare recente la Noviodunum
-Stoyan Mihaylov (Regional Museum of History – Veliko Tarnovo, Bulgaria)-Collective coin find from 5th century AD
-dr. Monica Dejan (Bucovina History Museum, Suceava, Romania)-Un solidus de la sfârşitul secolului VI descoperit la Soloneţu de Jos (jud. Suceava)
-Vlad Lazarescu (Institute of Archaeology and History of Art Cluj-Napoca)-Epoca turbulenta. Noi date privind orizontul "post-cerneahovian" din Transilvania
-dr. Eugen Marius Constantinescu (Buzău County Museum of History, Romania)-Despre datarea ansamblului arheologic de la Pietroasa
-dr. Daniela Tănase (Museum of Banat, Timișoara, Romania)-Unele consideraţii în legătură cu arheologia epocii timpurii a migraţiilor în Banat
-dr. Joan Pinar Gil (Centre de Recherches d’Historie et Civilisation de Byzance, France)-Missing, unnoticed or misunderstood? A contribution to the funerary archaeology of the regnum Tolosanum (5th c. AD)
-dr. Michelle Beghelli (Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz, Germany)-Interlace networks. Early medieval sculpture between Trentino and Bavaria.
-Nikolay Hrissimov (“St. Cyril and St. Methodius” University of Veliko Tarnovo, Bulgaria)-Carolingian type finds from Bulgaria
-dr. Stela Doncheva, Nikolaj Nikolov (National Institute of Archaeology and Museum – Bulgarian Academy of Science)-Signet rings with mythical creatures from Medieval Bulgaria
-dr. Erwin Gáll (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy, București)-Date privind habitatul medieval al Clujului (secolele 11‒13)
=dr. Silviu Oţa (National Museum of Romanian History)-Cercei decoraţi cu pandantiv sferic cu pseudogranule (sec. XII-începutul sec. XIV)
In cadrul manifestarilor  a avut loc si un workshop: The Flavian and Trajanic Forts in the Roman Empire(70-117 CE)
Moderator: dr. Mihail Zahariade (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy)
Opening speech of the Workshop: The Flavian and Trajanic forts (70-117 CE).
dr. William Hanson (University of Glasgow, Scotland)-Elginhaugh: a Flavian fort and its annexe.
 dr. Matthias Flück (Kantonsarchäologie Aargau, Switzerland)-The legionary camp Vindonissa in the Flavian-Trajanic period.
 dr. Christine Meyer-Freuler (Kantonsarchäologie Aargau, Switzerland)-The pottery of the 11th legion.
 dr. Julian Benett (İhsan Doğramacı Bilkent University, Turkey)-Gordion: a Neronian/Flavian-Trajanic military depot?
 Lucian-Mircea Mureșan (member of the Halmyris project, Romania);Ioana Crețulescu (University of Bucharest Ph.D. candidate, member of the Halmyris project)-The west gate of the Drajna de Sus fort.
 dr. Lászlo Borhy (University Eötvös Loránd, Department of Classical and Roman Provincial Archaeology, Hungary)
The legions and the legionary fort(s?) from Brigetio under Trajan.
 dr. Bogdan Ciupercă (Prahova County Museum of History and Archaeology, Romania);dr. Andrei Măgureanu (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy, Romania)-The presence of Rome in Barbaricum: archaeological evidence from Târgşoru Vechi.
dr. Coriolan Horaţiu Oprean (Institute of Archaeology and History of Art Cluj-Napoca, Romania)-The Earliest Roman Military Presence in Banat and South-Western Transylvania.
 dr. Adrian Ardeţ (County Museum of Ethnography and the Border Regiment Caransebeș, Romania)-Lucia Carmen Ardeţ (County Museum of Ethnography and the Border Regiment Caransebeș, Romania)-The late 1st and early 2nd century Roman forts in the Banat area. A case study: the marching camp at Zăvoi.
 dr. Varbin Varbanov (Rousse Regional Historical Museum, Bulgaria)-Coin hoards from Lower Moesia and Thrace (70-117 CE).
dr. Mihail Zahariade (Institute of Archaeology “Vasile Pârvan”, Romanian Academy, Romania)-The Roman army routes of advancement from eastern Lower Moesia towards Dacian kingdom and its marching camps in the first Dacian war
 dr. Ovidiu Ţentea (National History Museum of Romania)-Why there? The preliminaries of constructing a Roman frontier in south-east Dacia
 dr. Alexandru Popa (National Museum of Eastern Carpathians, Sfântu Gheorghe, Romania)-Der Blicküber die Grenze: die Barbarenjenseits des dako-moesischen Limes bis zur Gebietsreorganisation vom Kaiser Hadrian