luni, 21 ianuarie 2013

Frunza buclucasa





Banca Naţională a Canadei este ţinta unor critici după ce ar fi folosit pe noile bancnote de plastic o frunză de arţar greşită. Un specialist canadian în botanică susţine că frunza de pe noile bancnote nu este cea de pe steagul naţional al Canadei, ci una de arţar norvegian, potrivit Yahoo News.
Detaliul poate scăpa unei persoane neavizate care poate să nu observe diferenţa dintre simbolul de pe noile bancnotele de 20, 50 şi 100 de dolari canadieni şi frunza de arţar nord-american. Însă Sean Blaney, un botanist care lucrează pentru Atlantic Canada Conservation Data Center din New Brunswick, a atras atenţia asupra acestei diferenţe.
"Frunza de arţar (de pe bancnote) este din specia greşită", a declarat el vineri pentru Reuters.

Banca Centrală a declarat imaginea de pe noile bancnote a fost special concepută să nu reprezinte anumite specii, ci să fie o combinaţie între mai multe variante.
"Aceasta nu este o frunză de arţar din Norvegia. Este o frunză stilizată de arţar, este ceea ce ar trebui să fie", a declarat purtătorul de cuvânt al Bank of Canada, Julie Girard.
Ea a spus designerii bancnotei au creat imaginea cu ajutorul unui dendrolog.
În luna august a anului trecut, Banca Naţională a Canadei a fost nevoită să îşi ceară scuze după ce a înlocuit imaginea unui asistent asiatic de laborator pe noua bancnotă 100 de dolari canadieni cu cea a unei femei care părea caucaziană. Banca a fost acuzată la acea vreme de rasism.
(stirea a fost preluata de pe  http://www.gandul.info/)

Niciun comentariu: