marți, 27 aprilie 2021

Moneda BNR: 150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady.

 În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 4 mai 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal/Valoare nominală Argint/10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei redă un detaliu al Muzeului ,,Theodor Pallady” din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele pictorului Theodor Pallady și anii între care a trăit acesta „1871-1956”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 440,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


miercuri, 7 aprilie 2021

Monede: 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.

 În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 16 aprilie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur, argint, tombac cuprat și alamă pentru colecționare cu tema 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.

Caracteristicile tehnice ale monedelor aferente acestei emisiuni sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monede Monedă pentru colecționare
Metal aur argint tombac cuprat alamă Cu80Zn15Ni5
Valoare nominală 500 lei 10 lei 1 leu 50 bani
Titlu 999‰ 999‰ - -
Formă rotundă rotundă rotundă rotundă
Diametru 35 mm 37 mm 37 mm 23,75 mm
Greutate 31,103 g 31,103 g 23,5 g 6,1 g
Grosime la chenar - - - 1,9 mm
Cant neted zimţat zimţat inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte
Calitate proof proof proof proof
Avers
Revers

Aversul monedei din aur prezintă portretul și numele lui Tudor Vladimirescu, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, anul de emisiune „2021” și stema României.

Aversul monedei din argint prezintă portretul și numele lui Tudor Vladimirescu, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2021” și stema României.

Aversul monedei din tombac cuprat prezintă portretul și numele lui Tudor Vladimirescu, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, anul de emisiune „2021” și stema României.

Aversul monedei din alamă pentru colecționare prezintă portretul și numele lui Tudor Vladimirescu, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, anul de emisiune „2021” și stema României.

Reversul comun tuturor monedelor redă, în centru, monumentul de la Padeș și anul evenimentului aniversat, „1821”, în partea de jos, acvila de pe steagul lui Tudor Vladimirescu și, circular, inscripția „200 DE ANI DE LA REVOLUTIA CONDUSA DE TUDOR VLADIMIRESCU”.

Monedele vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent. Monedele din aur, argint și tombac cuprat vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim aprobat pentru moneda din aur este de 1.000 de piese, pentru moneda din argint este de 5.000 de piese, pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 de piese, iar pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 20.000 de piese.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 11.000,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
  • 440,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare;
  • 110,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broșura de prezentare;
  • 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă pentru colecționare.

Monedele cu tema 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

luni, 5 aprilie 2021

Emisiune medalistică „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre a României”.

 


„Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă deschisă tuturor” – Mihail Kogălniceanu
Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu de pe bătrânul continent, leagăn al civilizației europene, a fost, dintotdeauna, un catalizator economic şi cultural, o axă de prosperitate, în timp şi spațiu, pentru statele care s-au format şi s-au dezvoltat, în proximitatea malurilor sale. Istoria neamului românesc este strâns legată de acest fluviu.
Forțele navale fluviale ale României îşi au originea în flotilele organizate de către marii domnitori ai Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul), pentru transportul trupelor, atacul cetăților riverane, precum şi pentru menținerea libertății de navigație pe Dunăre, ca o măsură esențială pentru apărarea independenței statului.
În anul 1896 s-a promulgat Înaltul Decret nr. 1093 pentru organizarea flotei și Instrucțiunile pentru punere în aplicare, prin care se stabilea o nouă structură organizatorică. Se creau Divizia de Mare și Divizia de Dunăre. Astfel, la data de 01.04.1896 a intrat în vigoare „Tabloul de repartizarea ofițerilor Flotilei pe corpuri și servicii în anul 1896-1897” cu nr. 1299, primul statut de organizare al Diviziei de Dunăre, iar data de 01 aprilie 1896 devine zi aniversară a Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”.
La 125 de ani de la înființare, Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” reprezintă o structură esențială a Forțelor Navale Române care își dovedește eficiența prin rezultatele remarcabile obținute în procesul de instrucție și care este capabilă să-și îndeplinească misiunile specifice, în concordanță cu cerințele actuale și de perspectivă.
La ceas aniversar, Monetăria Statului dedică Flotilei Fluviale noua emisiune medalistică „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre a României”.
Setul medalistic excepțional – format din medalie însoțită de broșură și cutie lemn – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 997 lei/set pentru medalia din argint și de 371 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
🔰Material: Argint 925‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 159 grame
- Calitate: patinată
⭕ Tiraj fix: 30 bucăți
🔰 Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
⭕ Tiraj fix: 40 bucăți
🛒📧 Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.beldiman@monetariastatului.ro sau comenzi.online@monetariastatului.ro .
 

Semnal editorial: Dorel Balaita-Valea Trotusului.Jetoane

 




Scopul acestei lucrări este să valorifice o serie de izvoare istorice locale foarte puţin cunoscute, iar unele dintre ele inedite. Volumul de faţă se doreşte a fi o contribuţie la istoria locală a Văii Trotuşului văzută prin prisma acestor obiecte monetiforme, jetoanele. S-au inventariat 15 localităţi unde s-au emis jetoane şi 23 de entităţi economice care au utilizat astfel de obiecte. În volum sunt prezentate 62 de jetoane.