Se afișează postările cu eticheta Selimbar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Selimbar. Afișați toate postările

luni, 27 ianuarie 2020

Medalie dedicata implinirii a 420 de ani de la batalia de la Selimbar



Mihai Viteazul a fost ”... un bărbat vestit şi ales prin naştere, cât şi prin statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de lauda cea mai mare, prin virtuţile cele mai alese, prin marea sa evlavie către Dumnezeu, prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în sfârşit faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mărinimie şi deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvarşească isprăvi grele, ca şi prin cuvântul său, care, de câte ori era nevoie şi chiar fără pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept.” - Baltazar Walter Silezianul, "Scurta și adevărata descriere a faptelor săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești", aparută la Gorlitz, 1599

Mihai Viteazul a intrat in istoria României pentru înfăptuirea primei uniri a Transilvaniei cu Țara Românească.
La 28 octombrie 1599 a avut loc bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul învinge armata condusă de cardinalul Andrei Bathory, întregul teritoriu al Transilvaniei intrând în stapânirea marelui domnitor.
În urma măreței victorii repurtate în bătălia de la Șelimbăr, la 1 noiembrie 1599, după un marş triumfal, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia – străvechiul Apullum, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru și îmbrăcat prea împodobit chiar”, unde, după ce a pus „stările să jure [credință] întâi împăratului, pe urmă lui însuși și apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe instituirea administrației românești în Transilvania.
La scurt timp după unirea Țării Românești cu Transilvania, domnitorul a reușit să înfăptuiască prima unire a tuturor Țărilor Române, cunoscută sub denumirea de "Unirea de la 1600".
Evenimentul istoric de la 28 octombrie 1599 este comemorat de Monetăria Statului prin lansarea pe piață a setului medalistic excepțional „420 de ani de la Bătălia de la Șelimbăr”. Format din broșură tip carte, ce conține medalia de colecție și un sigiliu stilizat Mihai Viteazul. Acest produs inegalabil va putea fi achiziționat, de la magazinele noastre, la prețul de 1.600 lei/ set, pentru medalia din argint și de 350 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru argintat; prețurile includ TVA.
Specificații tehnice:
• Material: Argint 925‰
- Diametru: 85 mm
- Greutate: 500 grame
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 200 bucăți
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 85 mm
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 500 bucăți