marți, 9 ianuarie 2024
vineri, 29 septembrie 2023
Colectii si colectionari
Desfăşurată fără întrerupere începând cu anul 2012, la expoziţia din acest an, ajunsă la a XII-a ediţie, participă 20 expozanţi, oameni cu diferite profesii şi vârste din judeţele Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Peretu) şi Giurgiu (Giurgiu) şi din municipiul Bucureşti.
Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, cartofilie, filatelie, machete de avioane, creioane, pixuri, zaruri, cărţi de joc, clopoţei, goblenuri etc.
Sperăm ca luna octombrie să fie, şi în acest an, cu ajutorul colecţionarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora, prin intermediul exponatelor prezentate.
Expoziţia va rămâne la deschisă până la data de 29 octombrie 2023, iar vizitarea ei se va putea face de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.
Totodată, pentru toţi cei interesaţi aducem la cunoştinţă faptul că sâmbătă, 14 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, intenţionăm să organizăm în curtea Muzeului Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”
vineri, 30 iunie 2023
miercuri, 12 aprilie 2023
marți, 14 martie 2023
Aparitie editoriala: Anuarul "Colectii si colectionari din Salaj" nr.XI/2022
Cuprins
Daniel MUREȘAN
Cuvânt înainte .......................................................................................... 3
Daniel MUREȘAN
Gafe marca Romfilatelia – tema masonerie .................................................... 7
Dorel BĂLĂIȚĂ, Jetoane ale vechilor societăţi de exploatare şi prelucrare a lemnului de pe Valea Trotuşului ....................................................................................................... 10
Cornel Cătălin GAVRILĂ, Modificări ale milesimului la monedele de 5 lei din anul 1881 ...... 25
Cornel Cătălin GAVRILĂModificări ale aversului monedei de 5 lei din anul 1881, cu prilejul proclamării Regatului .................................................................... 32
Florian UNGUR – YO5BWQ, Din colecțiile Casei-Muzeu Radio Nostalgia – Brusturi ........... 39
Gheorghe ZBÂRCEA, Un lot de medalii și plachete emise în timpul domniei regelui Carol I (1866 – 1914) ............ 51
Vilică MUNTEANU, Încoronarea regilor României întregite reprezentată în medalii și insigne din colecția personală ................................................................................. 71
Emanoil PRIPON, Probe monetare și proiecte de monede românești din anul 1922 ............... 81
Michael WERNER, Încoronarea majestăților sale Ferdinand I și Maria ca rege și regină a României Mari, marcată prin emisiuni numismatice de excepție ................. 102
Ștefan SAMOILĂ, Medalii aniversare Royal Air Force ............................................... 106
Ștefan SAMOILĂ, Faimoase bătălii navale redate pe monede ..................................... 111
Ștefan SAMOILĂ, 100 de ani de la încoronarea la Alba Iulia a regelui Ferdinand I și a reginei Maria 1922 – 15 octombrie 2022.....................119.
Ștefan SAMOILĂ, 30 de ani de la canonizarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt 1992 – 2022 ....... 124
Ștefan SAMOILĂ, Proiect de stemă a regelui Ferdinand I, cavaler al ordinului jartierei. Medalie și insignă ..... 127
László LÁSZLÓ, Daniel MUREȘAN, Grupul statuar Wesselényi din Zalău la 120 de ani ...... 134
Anuarul poate fi descarcat si citit de pe siteul https://www.colectionarisalaj.ro/publicatii/.
Felicitari celor ce trudesc la acest anuar devenit deja o traditie!
joi, 8 septembrie 2022
Colecții și colecționari
În perioada 8-10 septembrie 2022 se va desfășura Simpozionul Național anual al secției Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal, cu tema Colecții și colecționari. Simpozionul va avea loc în cadrul mai larg al evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului și al omagierii personalității lui Avram Iancu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, organizate în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Mitropolia Ardealului și Academia Trupelor Terestre Nicolae Bălcescu. Simpozionul va fi desfășurat online.
marți, 12 iulie 2022
joi, 16 decembrie 2021
Anuarul Colectii si Colectionari din Salaj-nr. 10
vineri, 3 aprilie 2020
Jurnalul Insignografic nr.20
Avem bucuria sa va anuntam aparitia unui nou numar, al 20-lea, din Jurnalul Insignografic realizat de Asociatia Colectionarilor de Insigne din Romania. Va prezentam cuprinsul acestui numar si va uram lectura placuta. Felicitam conducerea ACIR care s-a straduit ca acest numar sa vada lumina tiparului in conditiile in care atit expozitia colectiva cit si Congresul din acest an, ce trebuiau sa aiba loc in luna mai, au fost amanate din cauza restrictiilor pricinuite de coronavirus.
luni, 18 noiembrie 2019
Interferențe Culturale - Colecții cu blazon la Cercul Militar National
Joi, 21 noiembrie 2019, ora 17.15, la Sala Ștefan cel Mare și Sfânt, va avea loc conferința cu tema: ″Colecții și colecționari numismați″, susținută de domnul colonel profesor dr. Gheorghe Cristache. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.
joi, 10 octombrie 2019
Expozitia "Colectii si colectionari" la Arad
Targul colectionarilor la Alexandria
Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului”.
Evenimentul se va desfăşura în curtea instituţiei.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
Târgul Colecţionarilor este un loc care favorizează comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii vor putea face schimb şi de idei şi de obiecte, iar cei interesați vor putea vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor.
Toți participanții la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziţia „Colecţii şi Colecţionari”, ajunsă la a VIII-a ediţie.
miercuri, 8 mai 2019
luni, 25 februarie 2019
luni, 11 februarie 2019
joi, 31 ianuarie 2019
luni, 28 ianuarie 2019
joi, 1 noiembrie 2018
Vesti de la Asociația Colecționarilor de Insigne din România
Ȋn ziua de 9 octombrie 2018, la Bucureşti, a avut loc şedinţa Consiliului director al asociaţiei, la care au participat:
- Preşedintele A.C.I.R. , prof. Tiberiu Kelemen;
- Vicepreşedintele pe zona Bucureşti, ec. Ştefan Dina;
- Vicepreşedintele pe zona Moldova, prof. Vilică Munteanu;
- Vicepreşedintele pe zona Ardeal, Beke Ernö.
Deoarece la Congresul al X-lea nu s-a stabilit tematica ce va fi jurizată, s-a luat următoarea hotărâre ȋn ceea ce priveşte acest subiect:
1) Componenta jurizată a celei de-a XLV-a Expoziţii colective de insigne va fi VÂNĂTOAREA.
2) Participanţii la această tematică vor putea prezenta 5 (cinci) panouri vânătoare care vor conţine insigne româneşti sau străine.
3) Expozanţii pot alege să participe fie la tematica generală fie la cea jurizată!
Nu se admite expunerea la ambele tematici!
Se vor acorda următoarele premii:
- 1 premiu I
- 2 premii II
- 3 premii III
- 4 menţiuni
constând din piese pe care sunt redate scene de vânătoare.
Pentru departajarea exponatelor la tematica jurizată va fi alcătuit un juriu format din trei membri care nu expun la această secţiune.
Dorim mult succes membrilor A.C.I.R. ȋn organizarea exponatelor ȋn acest sens!
Pentru informaţii suplimentare :
Telefon 0736.466.094
Comitetul de conducere.
( aciro.ro)