Se afișează postările cu eticheta sultani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sultani. Afișați toate postările

vineri, 26 septembrie 2008

Tugra –Semnatura sultanului

(articol aparut in revista "Colectionarul Roman" nr. 15/2008)

Pentru cei mai putin familiarizati cu monedele otomane turaua sau tugra (asa cum apare in literatura straina de specialitate) este acea imagine formata din linii curbe intersectate intr-un mod abscons dar elegant si misterios pentru un european necunoscator al limbii si scrierii arabe, care apare pe aversul pieselor turcesti incepind cu secolul XV.
In Imperiul Otoman tura/turaua/tugra este de fapt monograma/emblema/semnatura sultanului care contine informatii suficiente pentru identificarea exacta a emitentului. Turaua se aplica pe acte si pe monede pentru a le autentifica. Ea contine numele sultanului, al tatalui sau precum si o formula augurala de cele mai multe ori « intotdeauna victorios ».
Turaua nu era caligrafiata de sultan, asa cum am fi tentati sa credem, existau persoane (numite « nisanci » , « tughrakesh » sau « tughranuvis ») care se ocupau special cu ortografierea aceasteia. Primul sultan care a folosit tugra a fost cel de-al doilea sultan a otomanilor, Orhan Gazi. Modul in care au fost scrise numele primilor doi sultani, Osman si Orhan, in prima tugra, au constituit mai tirziu scheletul viitoarelor tugra.
Initial, tugra era utilizata doar pe acte oficiale (firmane, ordine ale sultanului etc), iar mai tirziu aceasta a inceput sa fie aplicata pe monede, steaguri, monumente oficiale, timbre, corabii etc ca un simbol al suveranitatii. Tot ca simbol al fortei si suveranitatii tugra nu era trecuta la sfirsitul documentelor ci la inceput.
Pe monede tugra a inceput sa apara in vremea lui Suleyman Emir (805-813 AH / 1402-1411) unul din fiii lui Bayazid I care s-au luptat pentru tron in perioada interregnului -1402-1413.

Partile componente ale unei tugra sunt prezentate in imaginea de mai jos.


- Baza- contine textul cel mai important al turalei.
- Buclele, in araba beyze- sunt doua curbe elipsoidale in partea stinga a turalei si reprezinta
cele doua mari (Marea Neagra si Marea Mediterana) peste care stapineau turcii.
- Tughs- sunt trei extensii in partea superioara a tugrei, ca la litera araba « alif ». Acestea
nu sunt intotdeauna litera alif. Uneori nu semnifica nici o litera. Cele trei tughs simbolizeaza cele trei continente peste care Imperiul Otoman era stapin (Asia, Europa si Africa).
Nota : Cele doua bucle si cele trei tughs sunt intilnite in formele mai evoluate ale tugra.
- Flamurile ca niste curbe de linga tughs sunt numite « zulfe » (fringe in araba).
- Cele doua brate laterale incep de linga buclele din stinga si ajung pina in dreapta tugrei.
- La unele tugra in partea dreapta sus poate sa apara si un pseudonim al sultanului, cum ar fi « El Ghazi » adica « Victoriosul » sau « Reshat ».
Pe unele din monedele lui Abdul Hamid II (1293-1327/1876-1909) apare in dreapta sus linga tura inscriptia « el Ghazi », iar la Muhammad V sau Mehmed Resad V (1327-1336/1909-1918), in acelasi loc este gravat cuvintul « Reshat ».


Unii sultani ( Mustafa III, Abdul Hamid I, Selim III) au avut in timpul vietii mai multe “editii” de turale, acestea diferind foarte putin intre ele si in general in partea de jos a inscriptiei. In cazul sultanului Selim III (1203-1222/1789-1807) diferentele intre cele doua tipuri de turale sunt cele prezentate in imaginea de mai jos:

Prima tura apare pe monedele din perioada 1203-1212/1789-1798, cind sistemul monetar otoman era bazat pe un piastru cu greutatea de circa 19,20 g, iar a doua tura se regaseste pe monedele din perioada 1216-1222/1801-1807, cind piastrul ajunge la o greutate de cca 12,80 grame argint.
Pentru a ne face o idee despre ce este scris (si cum este scris) intr-o tugra vom lua exemplul turalei lui Selim III, ale carui monede se gasesc destul des pe piata de la noi. Iata cum arata tugra lui Selim III pe o moneda, piesa de 2 piastri.

In imaginea de mai jos se poate vedea ce si cum este scris in acest frumos “arabesc”. Imaginea este preluata de pe site-ul http://www.tugra.org/ unde sunt descrise tugrele tuturor sultanilor, precum si multe alte informatii utile pasionatilor de monede otomane.
La majoritatea turalelor textul scris este urmatorul: numele sultanului “han bin” numele tatalui sultanului- “el-muzaffer dai’ma”. Traducerea ar fi: Sultanul X fiul sultanului Y intotdeauna victorios.

Sultanii Imperiului Otoman si tugrele acestora





(adaptare dupa http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_sultanilor_otomani si http://www.osmanli700.gen.tr/english/engindex.html)

Bibliografie

1.http://www.metmuseum.org/explore/Tughra/tughra_read.html

2.http://www.tugra.org/

3.http://www.osmanli700.gen.tr/english/album/tugrasindex.html
4.Chester Krause; Clifford Mishler – Standard catalog of world coins 1601-1700; 1701-1800; 1801-1900; 1901-2000.

5.http://www.osmanliparalari.com/

autor:
ing. Dorel Balaita
Onesti-Bacau