vineri, 25 noiembrie 2011

150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne

Comunicat BNR:
"In conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul BNR, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 28 noiembrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne. Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; titlu: 999‰; formă: rotundă; diametru: 37 mm; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimţat.
Aversul prezintă un portret al lui Alexandru Ioan Cuza din primii ani de domnie şi numele acestuia, inscripţia „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ şi anul de emisiune „2011“.
Reversul prezintă militari din armata Principatelor Unite în uniforme specifice anului 1861: în prim plan, un colonel din Statul Major, iar în plan secund, o trupă de infanterie şi un corp de cavalerie; în fundal, un câmp de instrucţie; la exterior, pe două rânduri, inscripţia în arc de cerc „PRIMELE INSTITUTII MILITARE ALE ROMANIEI MODERNE“; în exergă, anul „1861“. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul emisiunii este de 500 bucăţi. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360,00 lei/buc. Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. "

joi, 3 noiembrie 2011

Targul de Antichităţi „Drobeta Antica”

Dl. Romeo Titorencu, preşedinte al Asociaţiei Colecţionarilor “Severinum”, ne invita să participam la prima editie a Targului de Antichităţi „Drobeta Antica”, ce se va desfâşura in perioada 25-27 noiembrie 2011, in interiorul galeriei comerciale Cora din Drobeta Turnu Severin, Str. Constructorului nr.1, jud. Mehedinţi.
Expozanţii care deja au confirmat prezenţa la acest Târg vor expune antichitati veritabile precum ediţii de colectie, fotografii, piese de mic mobilier, tablouri, icoane, viniluri şi placi de patefon şi gramofon, colectii de orologerie, monede, ilustrate, stampe, argintărie etc.
De asemenea, sunt invitaţi toţi colectionarii care doresc să fie contactaţi de colegi pentru schimburi, vânzări sau cumpărări de piese.
La solicitarea expozanţilor, organizatorii pot asigura in mod gratuit panouri de expunere, mese, scaune.
Confirmarea de participare se poate face cel târziu la data de 20.11.2011 la adresa de e-mail titorencuromeo@yahoo.com/ telefon: 0753.568.354. (romeo) 0722582997 (sebi).

miercuri, 2 noiembrie 2011

O carte eveniment-O istorie a monedelor Sadagura

O carte eveniment: "O istorie a monedelor Sadagura", autori Vlad Mario Homutescu si Adrian Homutescu, va fi lansata pe data de 12 noiembrie la Casa Pogor din Iasi, ora 11.

Cartea, bogat ilustrata, in editie bilingva (romana-engleza) cuprinde o istorie a aparitiei acestor monede, un studiu asupra metalului din care sunt confectionate, traduceri ale unor documente referitoare la emisiunile Sadagura, precum si o prezentare a personalitatilor implicate in aparitia acestora.


Mai multe informatii, inclusiv cum puteti achizitiona lucrarea, puteti afla de pe site-ul http://transylvanian-numismatics.com/



marți, 1 noiembrie 2011

Link pentru revistele CN Posta Romana

Aflam de pe contul de facebook al Muzeului National filatelic un link (issuu.com/postaromana) unde putem citi, dar si descarca rapoartele, cataloagele si revistele editate de CN Posta Romana (unele). Veti gasi aici revista Postalionul de Brasov (doar 2 numere) dar si alte publicatii. Laudabila initiativa si asteptam marirea acestei biblioteci virtuale.

Il giornale della numismatica



In Italia a aparut numarul pilot al unei noi publicatii lunare dedicate colectionarilor: "Il giornale della numismatica". Acest numar se poate descarca gratuit, dupa o inregistrare prealabila, de pe

www.ilgiornaledellanumismatica.it. Primul numar, continind 64 de pagini integral color, va apare in ianuarie 2012.

La noi, singura revista dedicata colectionarilor pasionati de numismatica, Colectionarul Roman, inca mai asteapta sponsori pentru a putea fi tiparit numarul 10.

vineri, 28 octombrie 2011

Targ la Piatra Neamt

Maine, 29 octombrie, va avea loc la Galleria Mall din Piatra Neamt, et.1 incepind cu ora 10, un nou targ de antichitati. Targul va tine pina duminica si sunt asteptati colectionari din intreaga tara.

joi, 27 octombrie 2011

Moneda de 1 tona aur 24 karate

Australienii de la Perth Mint o batut/turnat o moneda care cantareste 1 tona de aur de 24 de karate. Aceasta are 80cm in diametru si 12cm grosime, iar valoarea nominala este de 1.000.000 dolari australieni.
Mai multe informatii puteti citi pe http://www.coinnews.net/2011/10/26/perth-mints-1-tonne-australian-gold-kangaroo-coin-is-worlds-biggest-bullion-strike/.

luni, 24 octombrie 2011

Banca Moldovei dedica o moneda arhitectului Alexandru Bernardazzi

Banca Moldovei a emis recent o moneda care celebreaza implinirea a 180 de ani de la nasterea arhitectului Alexandru Bernardazzi.
Alexandru Bernardazzi s-a născut în Pyatigorsk în anul 1831, fiind fiul arhitectului elvețian Giuseppe Bernardazzi, cel care a construit orașul Pyatigorsk. Dinastia Bernardazzi, originară din Pambio (cantonul elvețian Ticino), s-a stabilit la sudul Rusiei pe timpul împăratului Alexandru I. În 1843 este repartizat la Institutul de Construcții din cadrul Univerității de Stat de Arhitectură și Construcții din Sankt Petersburg, la absolvire obținând titlul de ajutor de arhitect. Din 1850 este numit într-o funcție tehnică în cadrul comisiei pentru construcții și drumuri din Basarabia. Timp de aproape 30 de ani este arhitectul Chișinăului. În 1875 devine cetățean de onoare al Chișinăului. În 1883 se mută la Odesa, dar continuă sa proiecteze și pentru Basarabia. Ulterior lucrează la Universitatea din Novorossyisk. Moare în timpul unei deplasări la Fastov (lângă Kiev). Potrivit testamentului, a fost înmormântat la Chișinău, alături de mama sa.Bernardazzi a lucrat la amenajarea Chișinăului, ocupându-se de trasarea și pavarea străzilor, în anii 1850-60, a proiectat și a construit reteaua orășenească de apă. A participat la amenajarea parcului orășenesc (azi, Parcul ,,Stefan cel Mare”). Bernardazzi a avut circa 30 de proiecte în Chișinău:Clădirea Primăriei, Clădirea gimnaziului de fete ,,Principesa N. Dadiani”, Clădirea școlii luteraneClădirea capelei gimnaziului de fete, Clădirea clubului nobiliar, Turnul de pompieri,Clădirea judecătoriei,Biserica Sf. Pantelimon. In afara de asta, Bernardazzi a proiectat capela catolică, stațiile căii ferate Tighina-Galați, porturi militare pe Dunăre (în apropiere de Reni), a participat la lucrările efectuate la cetatea Tighina, a proiectat poduri peste Nistru si Dunăre și biserica mânăstirii Noul Neamț de la Chițcani. Alte obiective importante au fost proiectate și construite de Bernardazzi la Odesa si Eupatoria.
Moneda este din argint 999, are 28mm si cintareste 13 grame. Tirajul: 500 exemplare.

luni, 17 octombrie 2011

O Toamna Colectiilor...saraca

In weekendul trecut la Bacau a avut loc un fel de targ al colectionarilor, Toamna Colectiilor, de altfel manifestare cu traditie pe malurile Bistritei ajunsa in acest an la editia a X-a. Am scris un "fel de targ..." pentru ca: numarul participantilor a fost jenant de mic, (o fi fost si vremea caineasca de afara vinovata);vizitatori la fel de putini iar piesele numismatice aduse la vanzare/schimb putine, de proasta calitate (a se citi stare) si inexplicabil de scumpe.



Singurele lucruri pentru care merita sa vii la Toamna Colectiilor de la Bacau au fost cele 2 expozitii de maximafilie ale organizatorului, Ioan Catana-dedicata implinirii a 130 de ani de la nasterea lui George Enescu si a dlui Dan Chirita, avand ca subiect Perla Moldovei- Salnic Moldova. Colectii foarte cuprinzatoare, cu raritati si foarte bine organizate si prezentate. Felicitari celor doi autori colectionari.


P.S.Exponatele dlui Catana pot fi vizualizate si pe http://www.philatelica.ro/04_25.html