marți, 31 ianuarie 2023

Jurnalul insignografic nr. 23/2022

Semnalam aparitia unui nou numar, al 23-lea, din Jurnalul insignografic, periodic al Asociatiei Colectionarilor de Insigne din Romania, singurul din tara cu aceasta tematica. Jurnalul a fost lansat in septembrie 2022 la intilnirea anuala a colectionarilor de insigne. Va prezentam coperta si cuprinsul acestui numar, iar pentru procurarea lui va trebui sa va adresati Asociatiei Colectionarilor de Insigne din Romania. Date de contact gasiti pe siteul asociatiei: http://aciro.ro/.

Felicitam pe toti cei care au facut posibila aparitia acestui numar (sponsori, editori, redactori si autori) si le uram sanatate si la mai multe numere.



 

vineri, 27 ianuarie 2023

Medalie: 170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale

 Setul medalistic de colecție „170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale” – format din medalie și carte falsă – poate fi procurat de la magazinele Monetăriei la prețul de 1.494 lei/set pentru medalia din argint și de 456 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
* Acest produs face parte din Programul Medalistic 2022

Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 200 grame
- Calitate: patinată
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată


 

Medalie: 320 de ani de la inaugurarea PALATULUI BRÂNCOVENESC DE LA MOGOȘOAIA

„Acest palat den temelie iaste zidit şi infrumuseţat de preluminatul înălțatul Domn Io Costandin Basarab voevod, dăruit şi dat la al doilea lui fiu, lui Ştefan Brâncoveanu, moştenire ohabnică, săvârşind acest frumos lăcaş la anul de la Hs 1702, meseța [luna] septemvrie 20” - pisania existentă în foişorul de pe latura de răsărit a palatului, prinsă în zid deasupra uşii din pridvor.
Pornind de la formele tradiţionale ale arhitecturii munteneşti, îmbinate cu elemente orientale, baroce şi renascentiste, palatul de la Mogoşoaia a fost ridicat de Constantin Brâncoveanu pentru fiul său Ştefan în anul 1702.
De o valoare incontenstabilă pentru ţara noastră, Palatul Mogoşoaia este situat în localitatea ce-i poartă numele, judeţul Ilfov.
Acest edificiu este de fapt un complex, o curte care adăposteşte palatul în sine, turnul de veghe, bucătăria, casa de oaspeţi, gheţăria, dar şi Biserica „Sfântul Gheorghe” aflată în imediata vecinătate a curţii. Ansamblul este construit lângă lacul Mogoş, în binecunoscutul stil brâncovenesc, o compoziție remarcabilă între elemente arhitectonice veneţiene şi otomane, îmbinate armonios cu stilurile renascentist şi bizantin.
În prezent, palatul Mogoșoaia găzduiește Muzeul de Artă Brâncovenească, fiind un important punct de atracție pentru turiști, dar și pentru numeroase evenimente culturale.
Monetăria Statului a lansat pe piață emisiunea medalistică aniversară „320 de ani de la inaugurarea Palatului de la Mogoșoaia”.
Vă invităm să achiziționați acest produs de colecție – format din medalie însoțită de broșură și cutie de lemn – de la magazinele instituției noastre, la prețul de 1.668 lei/set pentru medalia din argint și de 609 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.


 

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material:​Argint 999‰
- Diametru:​60 mm
- Greutate:​197 grame
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​60 bucăți
# Material:​Aliaj de cupru
- Diametru:​60 mm
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​40 bucăți

 

 

Expozitie "Monede și bancnote din colecția Muzeului de Istorie Aiud"

Miercuri, 25 ianuarie 2023, ora 12.00 la Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud,  a avut loc vernisajul expozitiei „Monede și bancnote din colecția Muzeului de Istorie Aiud”.
Expoziția cuprinde o mare diversitate de piese, atât ca datare cât și ca proveniență a acestora. Astfel, vizitatorii vor putea observa, în vitrinele sălii de expoziție, monede romane datate în sec. II-III p. Chr., monede medievale arabe (sec. XIII-XIV), monede din perioada modernă și contemporană (Sicilia, Statul papal, Veneția, Milano, Italia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Rusia, Polonia, Elveția, Spania, Franța, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, Malaezia, Argentina, Brazilia, Venezuela, Germania, Austria, Ungaria, România), alături de pitorești bancnote emise în sec. XIX-XX care au circulat în zona noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada ianuarie-mai 2023.


 


 

joi, 26 ianuarie 2023

Conferinta dedicata centenarului nasterii lui Ion Dumitrana la Cercul Militar National

Conferinta dedicata centenarului nasterii lui Ion Dumitrana. Vor sustine prezentari col.r. Gh. Cristache, prof. Sergiu Găbureac, gravor. C-tin Dumitrescu.



Târgul Colecționarilor la Cluj-Napoca

 Târgul Colecționarilor Cluj-Napoca, 04.02.2023, ora 07.00, Cinematograful Florin Piersic.

 

miercuri, 25 ianuarie 2023

Expoziția organizată de Societatea Numismatica Romana - Secția Barlad la Cercul Militar Barlad cu ocazia zilei Unirii

Cu prilejul celebrarii zilei Unirii la Cercul Militar Barlad a fost organizata de catre Sectia Barlad a Societatii Numismatice Romane  o expozitie de materiale (medalii, carti postale, insigne, etc) ce amintesc de acest eveniment important din viata poporului roman. II multumim presedintelui Sectiei Barlad a SNR, dl Viorel Bolum, pentru informare si punerea la dispozitie a citorva imagini de la aceasta manifestare. Ii felicitam pe colectionarii din Barlad pentru expozitia organizata si le uram succes incontinuare.
















 


vineri, 20 ianuarie 2023

Cercetari Numismatice nr. 28/2022



A aparut un nou numar din anuarul Cercetări Numismatice, vol. XXVIII/ 2022 - Jurnal științific cu apariție anuală, dedicat studiilor de numismatică și științelor auxiliare.
Acest volum al publicației editate de Cabinetul Numismatic al Muzeului Național de Istorie a României cuprinde în cele 186 de pagini un număr de 11 contribuții științifice, redactate atât de specialiști din cadrul muzeului, cât și de specialiști din alte instituții românești și străine. Cercetările întreprinse de aceștia aduc în atenția publicului materiale din domeniile numismaticii antice, medievale și moderne, precum și medalii, ordine și decorații, piese de sigilografie romano-bizantină și metrologie antică.

Publicația poate fi achiziționată de la Casa de Bilete a muzeului, fiind, de asemenea, disponibilă și pentru comandă online: https://mnir.ro/shop/

La pagina 105 puteti citi un material dedicat jetoanelor  restaurantului societatii Govora-Calimanesti scris de subsemnatul.
 

luni, 16 ianuarie 2023

Foaia informativa a Societatii Numismatice a banatului Timisan-ianuarie 2023






Multumim colegilor din Timisoara pentru consecventa trimiterii acestei foi informative, unicat in mediul colectionistic numismatic de la noi. De asemenea, le multumim ca ne permit sa o facem publica pe acest blog si le uram putere de munca, sanatate si nu in ultimul rand piesele frumoase si dorite sa ajunga in acest an in colectiile lor. La multi ani!
 

marți, 10 ianuarie 2023

Un nou jeton turistic GWC dedicat Muzeului de istorie nationala si arheologie Constanta



 
Semnalam aparitia unui nou jeton turistic marca Golden world coin, dedicat Muzeului de istorie nationala si arheologie din Constanta. Astfel de jetoane suflate cu aur pot fi achizitionate de la automate din locatiile respective contra sumei de 10 lei. Firma poloneza GWCOIN produce jetoane turistice din 2005, pentru  clienți de pe tot globul. Aceste suveniruri sunt realizate în condiţii deosebite: detaliile sunt complexe şi realizate cu atenţie, manopera este de cea mai înaltă calitate și designul profesional.