Terminologia monetara din limba romana este foarte bogata. Pozitionarea geografica a teritoriului Romaniei, la confluenta dintre civilizatii, la intersectia drumurilor comerciale ce legau Orientul de Occident, faptul ca fiecare provincie a cunoscut dominatii politice diferite care isi impuneau monedele proprii, a favorizat o circulatie monetara de import diversa si numeroasa. Sa amintim doar ca la inceputul secolului XIX pe teritoriul Romaniei circulau peste 80 de tipuri monetare, toate cu una sau mai multe denumiri functie de teritoriul in care erau utilizate. Importurile de moneda se faceau impreuna cu numele lor. De multe ori acelasi tip monetar era denumit in diferite moduri in cadrul aceleasi regiuni. Multe cuvinte utilizate in limbajul popular cu sensul de bani nu corespund unor monede care chiar au circulat in provinciile romanesti nord-dunarene. Lexicul monetar romanesc s-a imbogatit continuu prin aceste imprumuturi din limbile diferitor popoare cu care am venit in contact. Nu de putine ori numele de monede straine erau transformate, stâlcite, adaptate limbii romane vorbite. Monedele primeau denumiri care faceau referire la culoarea sau duritatea metalului din care erau confectionate, la elemente grafice (simboluri, inscrisuri, imagini) prezente pe ele, la puterea de cumparare sau greutatea acestora, etc.
Articolul de fata este doar o scurta prezentare a etimologiei unora dintre cei mai cunoscuti termeni monetari inca utilizati in anumite expresii, in limbajul familial sau argotic.
“N-am un sfanţ la mine”, este o expresie din limbajul popular care caracterizeaza foarte bine starea financiara actuala a multor semeni de-ai nostri. Dar ce era sfanţul?
Continuarea articolului o puteti citi in ultimul numar (8) al revistei "Colectionarul Roman", care se poate comanda, in format pdf sau de hartie, de pe siteul publicatiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu