vineri, 13 aprilie 2012

Lansarea site-ului "Oameni, locuri şi comori"

Pe 11 aprilie s-a lansat site-ul "Oameni, locuri şi comori", (www.oamenisicomori.ro/) într-o prezentare dedicată publicului larg, dar şi specialiştilor. Site-ul prezintă istoria foarte dramatică a marilor tezaure din aur şi argint din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României.
Pe lângă soarta pieselor din aur şi argint, care alcătuiesc aceste tezaure, site-ul va prezenta şi destinul oamenilor care le-au descoperit, le-au recuperat sau le-au studiat, deoarece pentru cei mai mulţi dintre aceştia, viaţa nu le va mai fi la fel ca înainte, după ce întâmplarea le-a scos în cale aceste obiecte.
Datele despre istoria zbuciumată a tezaurelor se bazează pe informaţii inedite oferite de documentele de arhivă, sau recuperate din presa vremii sau din lucrări ştiinţifice, greu accesibile sau uitate.
De asemenea, situl prezenta, pentru prima oară şi locurile unde au fost descoperite marile tezaure păstrate în colecţia muzeului, peisajul în care în urmă cu multe milenii sau secole, posesorii obiectelor de aur şi argint le-au dedicat zeilor, le-au luat cu ei, în drumul spre "lumea de dincolo" sau pur şi simplu, le-au pus la adăpost, în momente de mare restrişte.
(sursa si mai multe informatii pe: http://www.mnir.ro/ro/Evenimente/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu