miercuri, 30 mai 2018

Moneda: 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 29 mai 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • metal: aur;
  • valoare nominală: 100 lei;
  • titlu: 900‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 21 mm;
  • greutate: 6,452 grame;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat
  •  
Aversul monedei prezintă Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, de pe Vârful Caraiman, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Reversul monedei redă scena intrării în București a regelui Ferdinand I și a reginei Maria, inscripțiile „100 DE ANI DE LA INCHEIEREA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL” și ,,1918”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este de 1.705,00 lei.
Monedele din aur cu tema 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu