joi, 23 ianuarie 2020

Eminescu, în cea mai mare colecţie din lume de medalii dedicate poetului


Mai bine 1.200 de medalii având chipul lui Mihai Eminescu încrustat la vârste diferite, în sute de ipostaze şi valoroase stilizări artistice, între care şi un unicat creat de marele sculptor Ion Irimescu şi medalii din metale preţioase lucrate în toată Europa, reunite într-un inedit şi unic “arsenal” cultural, se află expuse, pe panoplii, nu într-un muzeu cunoscut, ci într-un apartament modest de pe strada Energiei din municipiul Bacău.
Mai sunt expuse medalii realizate, în timp, de şcoli, universităţi din ţară şi de peste hotare, de biserici, unităţi militare, instituţii culturale, prefecturi, primării.
Cea mai mare şi valoroasă colecţie din lume de medalii comemorative dedicate poetului nepereche este rodul fascinaţiei pentru viaţa şi opera uneia dintre cele mai mari personalităţi ale neamului românesc etalate de un cvasianonim dar exemplar colecţionar băcăuan, Relu Zanfir Stoian.

Fost salariat la Aerostar Bacău, “uzina care îţi trimite gândul prin ceea ce realizează, aparate de zbor, către zările eminesciene”, după cum îşi caracteriza locul de muncă cel care a cultivat timp de aproape 20 de ani în apartamentul său chipul stelar al marelui om de cultură român, colecţionarul Relu Stoian s-a dus să se întâlnească în eternitate, în urmă cu patru ani, cu idolul său.

A rămas, “poate pentru eternitate” speră familia sa, “o colecţie unică ce poate face cunoscută şi valorifica vizual, chiar pe mapamond, într-o manieră deosebit de accesibilă publicului, genialitatea lui Eminescu”, a declarat pentru AGERPRES Vilică Munteanu, directorul filialei băcăuane a Arhivelor Statului, cel care şi-a propus să scoată la lumină, printr-o reprezentativă expoziţie, “această comoară culturală”.

După cum afirmă soţia sa, Relu Stoian a început să colecţioneze “cu frenezie” chipul lui Eminescu în 1989, anul în care se împlinea un veac de la trecerea în veşnicie a poetului.

“La câţiva ani de la căsătoria noastră, Relu a început să se apropie din ce în ce mai mult de Eminescu. Acolo unde auzea că este o medalie ce-l arăta pe poet pleca imediat după ea. A dat foarte mulţi bani pentru a strânge cele mai frumoase şi neobişnuite medalii eminesciene. Uneori ştiam cât costă, alteori nu. Abia acum îmi spun colegii de serviciu şi de numismatică la ce costuri se ridică o asemenea colecţie. Mi-a părut bine, căci era o pasiune frumoasă şi, sper, utilă pentru cultură”, declară Anişoara Stoian, care are grijă deosebită, în continuare, de inedita şi valoroasa colecţie.

Camera în care îşi petrecea Relu Zanfir Stoian mare parte din timpul liber cu Eminescu este încărcată atât de amintirea “materială” a chipului poetului naţional, dar şi cu medalii redând surorile şi fraţii lui Eminescu, Aglae, Harietta, Matei, Şerban, Nicolae, Iorgu. Se mai găsesc acolo medalii cu Aron Pumnul şi Ion Sbierea, profesorii de limba română ai învăţăcelului Mihail Eminovici la Gimnaziul din Cernăuţi, cu marii săi cunoscuţi Creangă, Maiorescu şi Caragiale sau redând chipul chinuitoarei sale iubiri, Veronica Micle, cu oraşul său de suflet, Iaşi, cu mormântul din cimitirul Bellu.

Sunt medalii şi plachete din aur, bronz aurit sau platinat, argint, bronz, din aluminiu, tombac, cupru-nichel.

Sculpturi în lemn şi covoare redând chipul lui Eminescu, tablouri diverse sugerând opera marelui poet, cărţi importante din şi despre creaţia ori destinul eminescian completează valoroasa colecţie de medalii.

“O asemenea colecţie îşi are locul într-un muzeu”, spune, îndreptăţit, fiul celui care a alcătuit inedita comoară spirituală.

Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău “s-ar mândri să o aibă în posesie pentru a o valorifica public”, a declarat pentru AGERPRES Mariana Popa, directoarea instituţiei, precizând că aceasta s-ar adăuga colecţiei de medalii eminesciene donate în anii trecuţi de colonelul în rezervă Ioan Dogaru.

Numai că aceea a colonelului este doar o “firimitură” în comparaţie cu valoarea şi mărimea a ceea ce a adunat Relu Stoian, a spus directoarea muzeului băcăuan, care speră să poată găsi resurse financiare menite să adauge colecţiilor instituţiei valoroasa, dar încă puţin cunoscuta colecţie din apartamentul din municipiul Bacău.

“Atunci, publicul va descoperi şi alte moduri de a-l cunoaşte pe Eminescu. Prin ochii, mintea şi creaţia unor artişti care îşi imprimă opera în metal. Dar va descoperi şi rodul unei pasiuni ce poate oferi cercetătorilor noi unghiuri de analiză despre Eminescu”, a precizat pentru AGERPRES prof. univ. dr. Ioan Dănilă de la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău. AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu