luni, 13 februarie 2023

Banii de-a lungul istoriei

Ora de școală la muzeu, școala altfel sau vizită interactivă la Muzeul de Istorie din Suceava?
Începând cu această lună, vă propunem, pe lângă cele lansate deja, alte teme captivante!

BANII DE-A LUNGUL ISTORIEI, o incursiune în istoria banilor, proiect de educație muzeală cu care Muzeul Național al Bucovinei (MNB) revine în atenția publicului și în anul 2023.
MNB invită cadrele didactice și elevii să cunoască lumea fascinantă a banilor, la Muzeul de Istorie Suceava, la o oră de muzeu captivantă, care are drept scop prezentarea istoriei aparițiilor banilor în lume, de la nevoia înlocuirii trocului până la moneda virtuală.

Invităm copiii și tinerii la o altfel de cunoaștere a patrimoniului numismatic deținut de Muzeul Național al Bucovinei, prezentându-le piesele de excepție expuse în sălile Muzeul de Istorie (Sala Tezaur, Sala Circulația Monetară în Moldova Medievală, Istorie contemporană – Începutul sfârșitului. Să strângem cureaua, să punem o haină în plus), propunându-le tur ghidat prin expoziția permanentă, discuții și activități creative, provocându-i să ”bată” (deseneze) propria monedă.

Pentru detalii suplimentare, programări și înscrieri, vă stăm la dispoziție la telefon 0230216439, interior 116 (Biroul Educație, Marketing și Comunicare – Muzeul Național al Bucovinei).


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu