vineri, 10 martie 2023

Lansare volum omagial IN HONOREM dr. Gabriel Gheorghe Custurea


Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța invită publicul iubitor de numismatică, arheologie și istorie la lansarea volumului Pontica 55, Supplementum IX: STUDIA NUMISMATICA ET ARCHAEOLOGICA. In honorem Gabriel Gheorghe Custurea, care va avea loc joi, 16 martie, orele 11.00, la sediul din Piața Ovidiu, nr. 12.

Cercetătorul științific dr. Gabriel Gheorghe Custurea s-a născut la 18 martie 1952 în Constanța, într-o familie cu rădăcini dobrogene de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, la care au mai existat câteva contribuții transilvănene și oltenești. A terminat studiile gimnaziale la liceul „Mihai Eminescu” din Constanța (1967-1971) și a urmat Școala Militară de Ofițeri de Rezervă de la Bacău (1979-1980), pe parcursul a șase luni. A urmat cursurile Facultății de Istorie-Filozofie a Universității din București (1973-1978), iar lucrarea de licență a pregătit-o sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Ceachir.

În perioada 1993-1999 a efectuat pregătirea doctorală, sub coordonarea remarcabilului prof. univ. dr. Dan Gh. Teodor, la Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași, cu tema Aspecte ale vieții economice în Dobrogea în secolele IX-XI în lumina descoperirilor monetare. Începând cu anul 1993 devine cercetător la muzeul constănțean, iar între anii 1998-2004 a predat un curs de numismatică, în calitate de lector asociat, la Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța.

În perioada anilor 2005-2009 a fost director adjunct al instituției muzeale constănțene, iar din 2009 până în 2016 director general.

Calitatea pregătirii sale științifice a fost onorată printr-o amplă activitate publicistică, fiind autor, coautor și editor a nouă cărţi, cataloage și alte lucrări de istorie, numismatică și arheologie. La acestea, se adaugă peste 90 de studii, articole şi note, publicate în ţară şi străinătate, apărute în numeroase reviste și volume de specialitate, dintre care amintim Numizmatika, sfragistika i epigrafika de la Sofia, Pontica (Constanța), Peuce (Tulcea), volumul celui de al XIe Congres International de Numismatiques-Bruxelles sau volumul dedicat International Symposium Thessalonike.

În calitate de specialist care a demonstrat calități științifice incontestabile, cu precădere în numismatica și arheologia mileniului I p.Chr. și de la debutul celui următor, a adus contribuţii foarte importante privind: circulația monetară bizantină; studiul fenomenelor economice și financiare specifice lumii bizantine dunărene; arheologia secolelor VI-XII; precum și realitățile urbane, economice și monetare din secolele XV-XVIII, din Dobrogea.

Odată cu numărul 40, a devenit membru al redacției revistei științifice „Pontica”, una din emblemele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, cu recunoaștere internațională, prin intermediul căreia astăzi îi omagiem activitatea științifică depusă pe parcursul întregii cariere. Editorii volumului omagial sunt dr. Gabriel Mircea Talmațchi, dr. Cristina Paraschiv-Talmațchi și dr. Lucian Munteanu, acesta fiind publicat la Editura EIKON, din București.

Evenimentul se va desfășura la etajul I, în aula ”Adrian Rădulescu” (sala pictată), iar intrarea este liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu