vineri, 20 octombrie 2023

Semnal editorial: Erwin Schäffer-ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014, editia a 2-a, 2023

 

             La aproape un an şi jumătate de când a fost chemat la Domnul colegul nostru, Herr Erwin Schäffer, aveam să fiu părtaşul unei plăcute surprize: apariţia unui nou volum dedicat colecţionarilor numismaţi avându-l ca autor pe Erwin Schäffer. Este vorba despre ediţia a doua din “ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014", lansat pentru întâia oară în anul 2015 la împlinirea unui sfert de veac de apariţii şi realizări numismatice de după “răscrucea” din 1989. Ştiam că lucra la mai multe volume dedicate pasionaţilor de numismatică dar plecarea sa către cele veşnice m-a făcut să cred că proiectele sale vor rămâne neîmplinite, aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii. Cel care a făcut posibil acest “miracol” al ducerii la un bun şi util final al acestui proiect al domnului Schäffer şi-a dorit să-şi menţină anonimatul şi nici nu a dorit să semneze volumul la realizarea căruia a avut o contribuţie însemnată. Şi unul şi celălalt merită întreaga noastră admiraţie. În plus, înţeleg că va distribui volumul în principal către colaboratorii domnului Schäffer, ca o ultimă dorinţă a Domniei Sale.

De menţionat că volumul, bogat ilustrat cu imagini de calitate, este tipărit (color) în condiţii grafice excelente similare primei ediţii. Cu multă bucurie am identificat fotografii inedite de monede şi de probe, plus note de tip comentarii mai bogate, precum şi un întreg capitol nou, aparte – Monede în fişicuri ori în săculeţi”.

Motivaţia apariţiei acestui volum revizuit o aflăm într-o notă asupra acestei ediţii pe care o redăm mai jos: Interesul din ce în ce mai crescut, precum și răspândirea constantă la toate categoriile de vârstă, pe care le-am sesizat în ultimii trei-patru ani relativ la Numismatica românească, în special asupra emisiunilor lansate după anul 1990, m-au bucurat, impulsionându-mă să depun un efort semnificativ spre a reedita - într-o variantă revizuită - al doilea nostru volum numismatic intitulat “ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014", lansat pentru întâia oară în anul 2015. De-a lungul ultimilor ani am primit atât sugestii privind formatul catalogului, cât și comentarii relativ la anumite inconsistenţe/ neclaritǎți identificate la unele dintre datele tehnice care caracterizeazǎ efectele numismatice inventariate în albumul editat de noi. Spre satisfacția personală am constatat că aceste “erori materiale" sunt într-un număr redus, iar experiența în domeniu (re)confirmă că acestea nu se pot elimina definitiv de la prima ediție. Una dintre sugestiile mai aparte s-a axat pe reducerea volumului - scăderea numărului total de pagini- asa încât colecționarii să își poată duce cu ușurință (în geantă) un exemplar al catalogului atunci când se deplasează la târgurile de profil sau la întâlnirile de schimburi numismatice cu ați colecționari. Astfel, am reușit să obținem o nouă ediție cu un total de 380 de pagini - precedenta avea 480 de pagini - în același format A4, fără să eliminăm nicio fotografie.

Am căutat sǎ pǎstrăm neschimbată codificarea/numerotarea stabilită în prima ediție (de mare ajutor pentru numismații ori investitorii care preferă să își gradeze/încapsuleze piesele pe care le posedă), iar în rarele cazuri în care am adăugat niște variante (neidentificate inițial) ale unor monede emise oficial - în fapt, orientǎri/aliniamente diferite ale aversului față de revers - am apelat la majusculele A și B (poziția M-274A și poziția M-274B s.a.m.d.).

Au fost actualizate câteva dintre cotațiile propuse, în special cele de la seturile de monetărie, fiindcă numǎrul lor este în scădere deoarece unii colecționari le deschid/desfac spre a obține monede (de circulație) în calitate “Proof".

O altǎ sugestie acceptatǎ este adăugarea unui capitol distinct care să evidențieze monedele și/cu tipurile de ambalaje reprezentative - fișicuri și/sau săculeți - în care acestea au fost împachetate de către Monetăria Statului pentru un transport facil, precum și cotații orientative aferente. Trebuie recunoscut că a obține și pǎstra o monedǎ de circulație în stare “Necirculatǎ" (UNC) este o operațiune nu foarte complicată, dar a obține și a pǎstra/salva un fișic (întreg/nedesfăcut) sau un săculeț (sigilat) este mult mai dificil și, mai ales, mult mai scump. Cum unii colecționari le considerǎ spectaculoase (și mai ales rare), am apreciat că o astfel de succintă inventariere (codificare prin majuscula F, începând cu poziția F-10), întocmită pentru prima dată în literatura de profil, poate sǎ ofere o stare de "prospetime", cât și, în aceeași măsură, să genereze un nou val de entuziasm.

Dupǎ cum am menționat în prima ediție, "proiectul este important pentru mine din punct de vedere emoțional pentru cǎ îl consider un volum aniversar, la împlinirea a 75 de ani de viatǎ, dar si pentru cǎ am reusit sǎ închei astfel o ipoteticǎ istorie ilustrată a monedei românești, pe o perioadǎ de peste un secol și jumǎtate, 1860-2014, prin cele douǎ volume lansate în ultimii cinci ani: primul în 2009, ce vizează anii 1860-1989, iar cel de-al doilea pentru ultimul sfert de veac de interesantǎ evoluție monetară pe teritoriul românesc, 1990-2014".

Realizarea acestei monumentale lucrări nu ar fi fost posibilă fără colaborarea unor prieteni şi colecţionari pe care autorul îi aminteşte la începutul volumului: ing. Johann Jakob, (“pentru bogata sa activitate de-a lungul anilor de consultant, precum şi de corector al textului în manuscris”), Ph.D. Laurenţiu Popescu (“pentru vastele cunoştinţe numismatice şi interesantele interpretări legislative puse cu deosebită bunavoinţă şi promptitudine la dispoziţia noastră”), Rolf Bűchsenschűtz, Andreea Pricopie, Erwin Schwarzenbrunner, Daniel Obreja, Ionel Muntean, Adrian Băianu, Alex Robitu, Adrian Popovici şi Cristian Ciuplea. “Bineînţeles, lucrarea nu se putea realiza fără sprijinul sincer şi dezinteresat a multor altor admirabili specialişti şi colecţionari, în variate forme şi posibilităţi, cărora le transmit călduroase mulţumiri”.

Cu acordul editorului publicăm câteva pagini din interiorul volumului.

 




 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu