luni, 24 august 2015
Muzeul Monetăriei Imperiale de la Oravița
"Întâmplările din viața Împăratului Franz I şi Împărătesei Augusta Carolina au umplut astăzi de poveste primul Muzeu al Monetăriei Imperiale deschis în Caraș-Severin.
Clădirile „încărcate” de istorie și de nostalgia unor vremuri neatinse de prezent au prins astăzi viață. Primul teatru din țară și prima farmacie, mai frumoase ca niciodată, au primit în rândul lor primul Muzeul al Monetăriei Imperiale. Inaugurarea a avut loc astăzi,(20 august 2015, n.n.) pe Strada 1 Decembrie, lângă Biblioteca Orășenească. Asta, pentru că la Ciclova Montană, care aparține de Oravița, s-a bătut monedă, în anul 1811.
Istoricul orăvițean Ionel Bota a afirmat că, în acest fel, a mai fost scrisă una din filele istoriei zonei, pentru că, prin extensie, monetăria, oficial, se numea Monetăria Imperială.
„Era o ordonanță Imperială prin care se decidea, pentru că la monetăria din Selmecbanya nu mai exista resursă de cupru și pentru că la Ciclova Montană resursele erau importante, mai ales conținutul resursei era propice, s-a hotărât ridicarea unei monetării, pentru moneda ieftină, din Imperiu, adică de aramă, categoriile fiind argintul și florinii de aur. În acest fel, orașul Oravița, care la vremea aceea era un habitat extrem de important, intră sub un control și sub un interes mai direct al Vienei și pe această temă”, a explicat prof. dr. Ionel Bota.
Întâmplarea face ca la inaugurarea monetăriei, în anul 1811, când se bate prima din cele patru valori monetare, primarul orașului să fie Ion Constantin, același care încă mai e primar și în 1817, când s-a inaugurat primul teatru din țară, azi, Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița. În același an are loc în oraș și vizita Împăratului Franz I şi a Împărătesei Augusta Carolina.
Sigur că lucrurile pe care vrem să le expunem sunt mult mai multe, iar în momentul în care vom avea o siguranță corectă și girul unei protecții instituționalizate, atunci,lumea va vedea în vitrinele sigilate lucruri și mai importante, printre care moneda de circulație în Imperiu, nu doar aceea de aramă. Deocamdată, însă, noi vrem să arătăm cum habitatul Oraviței, și prin baterea monedei la Bănăria de la Ciclova, cum se numea în graiul popular, e parte din Europa Centrală, Mitteleuropa”, susține istoricul Ionel Bota.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, la Oravița, reprezintă începutul concretizării proiectului pe care administrația locală dorește să îl dedice împlinirii celor 200 de ani de existență a edificiului teatrului, în anul 2017. În total, primăria are în plan deschiderea a 17 secții ale centrului cultural orăvițean, cu statut independent de muzeu.
„Cred că se poate vorbi de o economie a turismului, plecând și de la astfel de lucruri. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este teatrul din Oravița, care atrage anual foarte mulți turiști din întreaga Europă. Noi le reamintim localnicilor colecționari că pot dona monede acestui muzeu”, a precizat Ionel Bota.
„În timp, toate aceste muzee vor avea impact asupra turismului din oraș, partea hotelieră și de servicii, și implicit asupra oamenilor”, a declarat, cu acest prilej, primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu."
( http://expressdebanat.ro/foto-afla-povestea-inedita-a-monetariei-imperiale-de-la-oravita/#.VdnhoUZNTXg.facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu