vineri, 24 august 2018

Expozitie de numismatica si filatelie la Tecuci

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, vă invită marți, 28 august 2018, ora 11, la vernisajul expoziției de numismatică și filatelie „Simboluri Culturale Identitare ale Republicii Moldova”.
Piesele de patrimoniu expuse, care au fost emise după anul 1990 – Moldova Independentă, fac parte din colecțiile Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova și a colecționarului particular, colonel Petru Costin. Evenimentul cultural, este organizat sub patronajul Primăriei Municipiului Tecuci și Ambasadei Republicii Moldova în România, astfel continuându-se seria de proiecte culturale desfășurate în colaborare cu instituțiile de cultură din Republica Moldova.
Invitat în cadrul acestui eveniment este Excelența sa domnul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea.


joi, 9 august 2018

Targul colectionarilor pe Faleza Casino Constanta


Apariție editorială: A. Boldureanu, S. Matveev, Patrimoniul numismatic al Republicii Moldova. Imagine şi legendă

Semnalam o apariție editorială de exceptie in Republica Moldova: A. Boldureanu, S. Matveev, Patrimoniul numismatic al Republicii Moldova. Imagine şi legendă. Chişinău, 2018
Felicitam autorii acestui volum de colectie.
























Targ filatelic si numismatic la Craiova


vineri, 3 august 2018

Expozitie de insigne la Valisoara


Moneda 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 6 august 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • valoare nominală: 10 lei;
  • metal: argint;
  • titlu: 999‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 37 mm;
  • greutate: 31,103 g;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat.
Aversul monedei redă o compoziţie care cuprinde, în prim-plan, o imagine de epocă din timpul expediţiei antarctice a navei Belgica şi inscripţia ,,Expeditia navei BELGICA”, iar în plan secund, o imagine parţială a Institutului de Speologie de la Cluj, fondat de Emil Racoviţă; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Reversul monedei prezintă portretul lui Emil Racoviţă, inscripţia în arc de cerc „EMIL RACOVITA” şi anii între care a trăit, ,,1868” , ,,1947”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360,00 lei.
Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Expozitia "Viata cotidiana in comunism"

 Ieri, 2 august La Palatul Magna Curia din Deva s-a deschis expozitia: Viata cotidiana in comunism. Colectii si colectionari hunedoreni.Tineretul comunist. Expun mai multi colectionari hunedoreni insigne, medalii, materiale propagandistice si alte obiecte ce amintesc de tineretul comunist.


miercuri, 25 iulie 2018

Medalie: 200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad

Promotor al agriculturii moderne, precursor al silviculturii românești, susținător al dreptului de împroprietărire a țăranilor, participant la Revoluția de la 1848 din Muntenia, Ion Ionescu de la Brad se află la loc de cinste în panteonul marilor personalități ale poporului român.

Noua emisiune medalistică a Monetăriei Statului „200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad” celebrează pe savantul, scriitorul și patriotul care a militat cu abnegație pentru emanciparea poporului român. Istoria României l-a înscris în filele sale ca fiind un model de aspirație spre perfecțiune științifică, vrednic de urmat de generația actuală.

Date tehnice:


Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 60 mm
Greutate: 151 grame
Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți
Preț: 726,27 lei

Aliaj: tombac
Diametru: 60 mm
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți
Preț: 320,63 lei

Targ de antichitati la Galati

În această vară, în ultimul weekend din fiecare lună, Galațiul devine locul de întâlnire al iubitorilor de artă, antichităţi şi mai ales al colecţionarilor din întreaga ţară. Târgul de antichităţi va fi organizat la Galaţi, Aleea Domnească (de la P-uri), în imediata apropiere a Falezei, între 27-29 iulie 2018. Expozanţii vă aşteaptă să vă încânte cu poveştile minunate despre obiectele expuse. Antique Fair etalează piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, filatelie, ceasuri, cărți vechi, viniluri şi multe altele.