marți, 17 ianuarie 2012

Dubla lansare la Muzeul National de Istorie: Cercetari Numismatice XV si Onoarea Natiunilor

Redam mai jos un comunicat preluat de pe site-ul Muzeului National de Istoria referitor la o dubla lansare de carte:
Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea de a vă invita la lansarea volumelor “Cercetări Numismatice XV” şi “Onoarea Naţiunilor. Ordine şi Decoraţii din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României”, eveniment care se va desfăşura miercuri, 18 ianuarie 2012, orele 11.00, la sediul instituţiei (Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 12), în prezenţa unor personalităţi marcante ale istoriografiei şi numismaticii româneşti: acad. Şerban Papacostea, prof. dr. Bogdan Murgescu, dr. Emanuel Petac, lect. dr. Simion Câlţia şi a directorului general al muzeului, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Cercetări Numismatice XV este un volum special, dedicat memoriei reputatului numismat Octavian Iliescu (1919-2009) a cărui activitate a marcat evoluţia numismaticii şi istoriografiei româneşti din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea şi de la începutul secolului al XXI-lea. Volumul este deschis de un studiu care prezintă viaţa şi prolifica activitate a lui Octavian Iliescu, oglindită de bibliografia operei ştiinţifice (cu 361 de titluri), adunată aici integral, pentru prima dată.

Volumul al XV-lea al periodicului Cercetări Numismatice reuneşte sub aceleaşi coperţi o serie de articole şi studii, cu precădere din domeniul numismaticii antice, medievale şi moderne, semnate atât de specialişti români, cât şi de specialişti din străinătate. Alături de articolele de numismatică, în care sunt abordate cele mai variate subiecte (de istoric şi istoriografie a problemei, de metrologie, de circulaţie monetară, de prezentare a unor tezaure sau a unor piese numismatice izolate), mai sunt editate şi contribuţii legate de heraldică, sigilografie, genealogie şi filatelie.

Temele numismatice aduse în atenţia cititorului acoperă toate perioadele istorice: monetăria antică şi bizantină, medievală, modernă şi contemporană. Publicaţia Cercetări Numismatice este editată de Muzeul Naţional de Istorie a României din 1978, iar în ultimii ani are un prestigios comitet ştiinţific format din: prof. dr. Mihai Maxim de la Facultatea Istorie a Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Bogdan Murgescu de la Facultatea Istorie a Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Florin Curta al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Florida, dr. Virgil Mihăilescu Bîrliba de la Institutul de Arheologie din Iaşi şi lect. dr. Adrian Popescu de la Muzeul Fitzwilliam al Universităţii Cambridge, alături de redactorul principal, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Lucrarea Onoarea Naţiunilor. Ordine şi decoraţii din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României semnată de Katiuşa Pârvan, Cătălina Opaschi şi Tudor Martin, este o realizare inedită în peisajul cercetării de specialitate româneşti, deoarece se adresează în egală măsură atât specialiştilor, colecţionarilor, cât şi persoanelor dornice să cunoască istoria acestor simboluri ale excelenţei. Sunt prezentate ordine şi decoraţii din 50 de state, precum şi ale unor entităţi de sine stătătoare – Patriarhia Ortodoxă de Ierusalim şi Ordinul Suveran de Malta (expuse în ordine alfabetică, iar în cadrul fiecărei ţări, ele sunt descrise în ordine cronologică).Unele din acestea se remarcă prin raritatea şi frumuseţea lor: Ordinul manciurian al Orhideei Înflorite, Ordinul britanic al Jartierei, Ordinul imperial rusesc al Sfântului Andrei, Ordinul italienesc Annunziata, Ordinul prusian Pour le Mérite, Ordinul sârbesc Sfântul Sava cu diamante, Ordinul portughez Turnul şi Spada, Ordinul chinezesc Tigrul Dungat. Importanţa acestora rezidă nu numai în raritatea ordinelor ca atare, ci şi în faptul că sunt în cel mai înalt grad. Majoritatea dintre ele au fost primite de personalităţi importante ale vieţii politice şi sociale româneşti, de diplomaţi (Nicolae Titulescu, Savel Rădulescu), de mareşali (Ion Averescu, Constantin Prezan şi Ion Antonescu), de generali (Ştefănescu Amza, Eremia Grigorescu, Eracle Nicoleanu) şi de capete încoronate (regii Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I, reginele Elisabeta şi Maria).

Pentru fiecare ordin sunt prezentate informaţii despre istoricul său, despre fondator, despre principalele etape ale evoluţiei, despre modificările survenite în statute, iar acolo unde a fost posibil, au fost ilustrate şi descrise toate gradele ordinului. Anexele de la sfârşitul volumului cuprind informaţii despre panglicile fiecărui ordin, despre clasele sau gradele prezentate şi despre unele personalităţi care au primit distincţii.


joi, 12 ianuarie 2012

Crucea de la Garvan



Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 22 decembrie 2011, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Crucea de la Garvăn – Dinogetia. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Valoare nominală 10 lei, metal aur, titlu 999‰ Formă rotundă, dDiametru 13,92 mm, greutate 1,224 g, calitate proof, cant zimţat
Avers: inscripţie în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“; reprezentarea unei părţi a lanţului de prindere a crucii de la Garvăn – Dinogetia şi a piesei de închidere şi anul de emisiune „2011“.
Revers: reprezentarea crucii de la Garvăn – Dinogetia; inscripţia în arc de cerc „CRUCEA DE LA GARVAN – DINOGETIA“ , la exterior, circular, lanţul de care este prinsă crucea.
Moneda, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, este însoţită de o broşură de prezentare a tematicii emisiunii, redactată în limba română, engleză şi franceză. Broşura include şi certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de exemplare. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur aferentă emisiunii numismatice cu tema Istoria aurului – Crucea de la Garvăn – Dinogetia este de 435,00 lei. Moneda din aur cu tema Istoria aurului – Crucea de la Garvăn – Dinogetia are putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedei din aur, din emisiunea numismatică cu tema Istoria aurului – Crucea de la Garvăn – Dinogetia, s-a realizat prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.



marți, 10 ianuarie 2012

Porumb peste Tamasidava

Semnalam un articol din ciclul "Cum ne batem joc de istoria noastra", aparut in ziarul Adevarul:
http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Agricultura_pe_o_veche_cetate_dacica_0_624538133.html
Din pacate o astfel de situatie nu este singulara. Daca in tarile civilizate fiecare pietricica incarcata de istoria locurilor respective este valorificata turistic, noi aram si cultivam porumb peste cetatile dacice, construim parcari in zidurile Sarmisegetuzei, ori distrugem vestigiile istorice prin indiferenta noastra a tuturor. Este o dovada a lipsei de civilizatie si de patriotism de care da dovada tot mai des acest popor.

joi, 5 ianuarie 2012

Centenarul nasterii lui Emil Condurachi

În ziua de 10 ianuarie 2012, ora 11.00, în Aula Academiei Române va avea loc Sesiunea ştiinţifică dedicată centenarului naşterii academicianului Emil Condurachi (1912-1987). Evenimentul este organizat de Academia Română şi Asociaţia de Studii Sud-Est Europene.
Iata mai jos programul manifestarii:
· Acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române - Cuvânt de deschidere
· Acad. Al. Vulpe, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române - Emil Condurachi, istoricul
· Prof. univ. dr. Zoe Petru - Magistrul
· Acad. Răzvan Theodorescu - Un „homo balcanicus”
· Dr. Alexandru Suceveanu - Emil Condurachi şi Histria
· Prof. univ. dr. Alexandru Barnea - Emil Condurachi şi viaţa arheologică românească
· Prof. univ. dr. Gheorghe Vlad Nistor - Emil Condurachi, istoric al imperiului roman târziu
· Dr. Ernest Oberläder-Târnoveanu - Emil Condurachi, numismatul
· Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu - Emil Condurachi şi rolul lui în cultura românească modernă
· Lector dr. Valentin Bottez - Editându-l pe Emil Condurachi
Emil Condurachi a fost profesor universitar mai bine de 50 de ani, dintre care la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti din 1946 până în 1982. A fost decan, şef de catedră şi membru al Senatului Universităţii si un pasionat numismat.
S-a născut în urmă cu un secol, la 3 ianuarie 1912, în satul Scânteia, judeţul Iaşi, într-o familie de funcţionari. Şi-a făcut pregătirea şcolară în oraşul Iaşi, unde a urmat liceul şi Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care a absolvit-o în 1932, cu o teză de istorie veche. Între 1935-1937 urmează Şcoala română din Roma, iar între 1938-1939, Şcoala română de la Paris, unde obţine şi titlul de doctor în istorie. Timp de peste patru decenii a oficiat ca dascăl, formând o pleiadă de istorici şi arheologi. A predat la Catedra de Arheologie a Universităţii din Iaşi (1932-1940), după care s-a transferat la Bucureşti, unde, în 1947, a fost numit profesor titular la istorie veche şi arheologie, la Universitatea din Capitală. Concomitent, a deţinut funcţia de director al Institutului de Arheologie (1956-1970), secretar general al Asociaţiei de Studii Sud-Est Europene (din 1963) şi vicepreşedinte al Uniunii Academice Internaţionale (din 1967). A participat la numeroase congrese internaţionale de istorie veche şi arheologie. Specialist în istoria şi arheologia greco-romană din zona litoralului de vest şi de nord al Mării Negre, Emil Condurachi a realizat studii remarcabile privind istoria celor trei colonii greceşti de pe coasta dobrogeană a Pontului Euxin. Importante sunt şi cercetările sale privind stăpânirea romană în regiunea Dunării de Jos. O serie de studii reconstituie istoria oraşului Histria, de la întemeiere şi până în epoca romano-bizantină. A adus contribuţii deosebite în domeniul artei şi religiei greco-romane, dar mai ales în cel al numismaticii antice şi bizantine. Din opera sa, care cuprinde peste o sută de titluri, cităm: Tezaurele monetare din regiunea carpato-dunăreană şi însemnătatea lor pentru trecutul românesc (1943), Descoperiri arheologice în România (1960) şi monografia Histria (3 vol.,1954-1973, în colab.). A fost membru al Academiei Române şi a numeroase societăţi ştiinţifice europene. Profesorul şi omul de ştiinţă Emil Condurachi s-a stins din viaţă la 4 septembrie 1987, în Bucureşti.

miercuri, 14 decembrie 2011

Moneda inimioara

Pentru a celebra 20 de ani de existenta a organizatiei caritabile "Great Orchestra of Christmas Charity", una dintre cele mai mari ONG-uri poloneze, Narodowy Bank Polski a emis o moneda din argint avand forma unei inimioare. Alaturi de o alta moneda celebrind acelasi eveniment , este prima moneda poloneza avand ca an de emisie, 2012. Piesa, are un tiraj de 60.000 de exemplare, este din argint 925, stare Proof, cantareste 14,14 grame si are dimensiunile: 28,7x30mm. Se va pune in vanzare incepind cu 5 ianuarie 2012.



Targ de antichitati la Iasi

In acest week-end, la complexul Era Shoping Park din Iasi va avea loc un nou targ de antichitati.

marți, 13 decembrie 2011

TÂRGURI INTERNAŢIONALE FILATELICE ŞI NUMISMATICE BRAŞOV 2012

Iata datele la care se vor tine anul viitor TÂRGURILE INTERNAŢIONALE FILATELICE ŞI NUMISMATICE de la BRAŞOV:
- 18 februarie
- 9 iunie
- 1 septembrie
- 24 noiembrie
Locatia va fi aceeasi, complexul ITC.
Multumim dlui Stefan Samoila pentru informatii.

marți, 6 decembrie 2011

Semnal activitate ROMARCHAEOMET

Semnalam, un articol interesant, "Observatii asupra monedelor grecesti din aur emise in secolele IV-I a. Chr. in lumina analizelor XRF ", pus la dispozitia celor interesati de catre dl Aurel Vilcu pe blogul domniei sale: http://aurelvilcu.wordpress.com

Sunt publicate rezultatele analizelor efectuate în cadrul programului ROMARCHAEOMET asupra a 134 de monede din aur elenistice bătute în sec. IV-I a.Chr. a căror prezenţă în Dacia a fost semnalată prin mai multe descoperiri. Un prim grup de piese este alcătuit din stateri din aur de tip Filip II, Alexandru cel Mare şi Filip III emişi în sec. IV-III a.Chr. în regatul macedonean şi apoi în diferite oraşe din lumea elenistică. Cel de-al doilea grup de emisiuni este alcătuit din stateri de tip Lysimach puşi în circulaţie de oraşele greceşti din zona Mării Negre în sec. III-I a.Chr.
Pe baza rezultatelor analizelor sunt discutate o serie de aspecte privind atribuirea şi cronologia staterilor, cu specială privire asupra emisiunilor oraşelor greceşti Istros, Tomis şi Kallatis.
Multumim incaodata dlui Vilcu pentru ca ne faciliteaza accesul la munca domniei sale. Este un exemplu care poate ca ar trebui si de alti cercetatori.

Chevrolet Camaro imbracat in monede

Un cetatean din Emiratele Arabe Unite si-a tunat Chevroletul Camaro acoperind-o complet cu 33.000 de monede de 1 dirhams, 1,2,10,25 si 50 de fils. El spera sa intre in Guinness World Records cu aceasta isprava a sa. Stirea completa o puteti citi aici: www.businessinsider.com/chevrolet-camaro-decked-with-coins-celebrates-40th-national-day-of-uae-2011-11


Cea mai mică bancnotă din lume

Saptamina trecuta World Records Academy a stabilit ceva ce se stia deja in lumea pasionatilor de numismatica : cea mai mica bancnota din lume este bancnota de 10 bani emisă în 1917 de Ministerul de Finanţe al României - emisiune de urgenţă din timpul Primului Război Mondial. Bancnota românească măsoară 27,5 x 38 milimetri, are culorile verde şi portocaliu şi pe ea se pot observa anul de emisie şi cuvântul "Romania". Pe avers este imprimat chipul lui Ferdinand I al României pe revers, stema României. Aceasta are, totodată, cea mai mică valoare dintre toate bancnotele emise vreodată în România.
Departe de a fi lipsit de patriotism, exista si in acest domeniu loc de discutie. Unii colectionari sustin ca timbrele-bancnote rusesti ar fi si ele in competitie cu bancnota noastra. Dar sa-i credem pe cei de la World Records Academy.
Ceea ce m-a intrigat la stirea de mai sus aparuta pe toate fluxurile media, este ca aceasta era insotita de o oribila imagine a bancnotei vedeta pe care o puteti vedea aici:
http://www.worldrecordsacademy.org/business/smallest_paper_money_Romanian_10-bani_note_sets_world_record_112605.html
Nu au gasit cei de la World Record Academy nici o imagine mai de "doamne-ajuta" a micutei bancnote?
Tot cei de la renumita academie de recorduri au mai stabilit si urmatoarele:
-Cea mai scumpă monedă din lume este, un "double eagle" din 1933, o monedă din aur de 20 de dolari care a fost vândută la o licitaţie organizată de casa Sotheby's la New York, pe 30 iulie 2002 pentru 7.590.020 de dolari (inclusiv comisionul cumpărătorului).
-Totodată, cea mai mare colecţie de monede din argint este cea formată din 1.600 de piese unice, adunate din toată lumea, şi care aparţine mexicanului José Manuel Costa Lavín.

vineri, 25 noiembrie 2011

150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne

Comunicat BNR:
"In conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul BNR, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 28 noiembrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne. Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; titlu: 999‰; formă: rotundă; diametru: 37 mm; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimţat.
Aversul prezintă un portret al lui Alexandru Ioan Cuza din primii ani de domnie şi numele acestuia, inscripţia „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ şi anul de emisiune „2011“.
Reversul prezintă militari din armata Principatelor Unite în uniforme specifice anului 1861: în prim plan, un colonel din Statul Major, iar în plan secund, o trupă de infanterie şi un corp de cavalerie; în fundal, un câmp de instrucţie; la exterior, pe două rânduri, inscripţia în arc de cerc „PRIMELE INSTITUTII MILITARE ALE ROMANIEI MODERNE“; în exergă, anul „1861“. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul emisiunii este de 500 bucăţi. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360,00 lei/buc. Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. "

joi, 3 noiembrie 2011

Targul de Antichităţi „Drobeta Antica”

Dl. Romeo Titorencu, preşedinte al Asociaţiei Colecţionarilor “Severinum”, ne invita să participam la prima editie a Targului de Antichităţi „Drobeta Antica”, ce se va desfâşura in perioada 25-27 noiembrie 2011, in interiorul galeriei comerciale Cora din Drobeta Turnu Severin, Str. Constructorului nr.1, jud. Mehedinţi.
Expozanţii care deja au confirmat prezenţa la acest Târg vor expune antichitati veritabile precum ediţii de colectie, fotografii, piese de mic mobilier, tablouri, icoane, viniluri şi placi de patefon şi gramofon, colectii de orologerie, monede, ilustrate, stampe, argintărie etc.
De asemenea, sunt invitaţi toţi colectionarii care doresc să fie contactaţi de colegi pentru schimburi, vânzări sau cumpărări de piese.
La solicitarea expozanţilor, organizatorii pot asigura in mod gratuit panouri de expunere, mese, scaune.
Confirmarea de participare se poate face cel târziu la data de 20.11.2011 la adresa de e-mail titorencuromeo@yahoo.com/ telefon: 0753.568.354. (romeo) 0722582997 (sebi).