Mesaj de la Monetaria Statului
"Monetăria Statului a confirmat, pe parcursul celor 150 de ani de
existență, rolul și importanța acestei instituții în istoria țării.
Importanţa acestui așezământ pentru ţara noastră este incontestabilă
din punct de vedere cultural, social şi financiar. „Monetele” şi
celelalte produse fabricate în cadrul acestei venerabile instituții
(medalii, insigne, decoraţii, bijuterii, obiecte de cult, etc.) sunt
purtătoare de sensuri şi simboluri, istorie şi cultură.
La un secol
şi jumătate de existenţă şi la 85 de ani de la reînfiinţare, Monetăria
Statului se prezintă astăzi, în sediul său din Dealul Filaret, ca urmare
a numeroaselor eforturi depuse de-a lungul timpului de personalităţi
marcante ale vieţii româneşti.
Baterea de monedă în România s-a
dovedit a fi nu numai necesară dar și rentabilă din punct de vedere
economic, reprezentînd totodată atributul independenței, suveranității
și unității statale a României, pe plan politic.
„Bănăria” noastră
își îndreaptă acum atenția spre aderarea țării noastre la moneda Euro,
urmând cursul firesc și ireversibil al alinierii statului român la
principiile și valorile democratice ale Europei Unite.
Traversând
veacurile, adaptându-se din mers la schimbările de orânduire
social-economică și politică, făcând față cu brio tuturor provocărilor
istoriei, putem afirma – pe drept cuvânt - că Monetăria Statului: ”Bate
monedă. Face istorie. Din 1870”.
Cu ocazia jubileului celor 150 de
ani de la înființarea celei dintâi „fabrici de monete” din istoria
României, avem onoarea de a vă prezenta produsul medalistic aniversar
„150 de ani de la înființarea Monetăriei Statului”, emis într-un tiraj
fix de 100 de bucăți.
🏅Compus
din medalie, broșură și cutie de prezentare, acest produs remarcabil
poate fi achiziționat la prețul de 554 lei / set, pentru medalia din
argint și de 336 lei / set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile
includ TVA.
Piesa prezintă următoarele detalii tehnice:
🔰 Material: Argint 925‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 49 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 40 bucăți
🔰Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 60 bucăți
🛒📧Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresa de email: comenzi.online@monetariastatului.ro"