La multe triburi cochiliile de cowrie simbolizeaza feminitatea, fertilitatea, si se considera ca au puteri magice, protectoare pentru cel care le poarta, fiind utilizate in diverse practici ritualice.
Cochiliile utilizate ca monede provin, in general de la specia Cypridae moneta. Acestea se gasesc in special in Oceanul Indian dar si in Oceanul Pacific. Marimea cochiliilor variaza intre 5mm si 15 cm.
Diferite specii de cowrie
Se pare ca primii care au utilizat cowrie ca echivalenti generali si mijlocitori ai schimbului de marfuri au fost chinezii. In China s-au descoperit cochilii de cowrie in mai multe situri arheologice datate ca apartinind Epocii de piatra. Se pare ca aici cowrie erau atit de importante incit in pictogramele care fac referire la bani este cuprins si un simbol pentru cowrie :貝
Tot in China au aparut si primele falsuri/imitatii ale cowrie facute din os, piatra, coarne de animale, lut, bronz etc., dar si inscriptii pe cochilii care atestau scopul acestora: daruri, recompense etc. In morminte cipriote antice s-au descoperit cowrie din aur, iar in altele etrusce specimene din bronz. In Thailanda s-au gasit imitatii din plumb.
In vestul Africii cowrie au fost utilizate ca intermediar al schimburilor de marfuri pina la mijlocul secolului XIX si in anumite regiuni pina la inceputul secolului XX (in vestul Africii).
In secolul XVIII cowrie au jucat un rol important in comertul cu sclavi negri din Africa. Cowrie-bani erau aduse din Maldive in zona Mediteraniana de comerciantii arabi care le transportau apoi peste Sahara. In acelasi timp comercianti englezi, portughezi, olandezi si francezi transportau scoicile-bani pe coasta de vest a Africii. Aici cumparau sclavi dind la schimb cowrie. Sclavii erau dusi in Lumea Noua. Astfel, s-au carat mii de tone de cowrie. De exemplu, in 1849 prin portul Liverpol s-au importat 240 tone de cowrie. Datorita inflatiei valoarea acestor « bani » a inceput sa scada, ducind in curind la disparitia lor de pe piata datorita devalorizarii accentuate si aparitiei monedelor marunte. Cowrie au reaparut pentru scurt timp in perioada crizei economice din 1930.
un portofel plin cu ...bani!
Valoarea cochiliilor era foarte variata de la o regiune la alta, de la un trib la altul, de la o perioada la alta. In Uganda cowrie au fost introduse de negutatorii arabi pe la sfirsitul secolului XVIII si au devenit principala masura a unei marfi in secolul urmator. Astfel, la inceputul secolului XIX cu 2 cowrie puteai cumpara o femeie, pretul crescind catre 1860 la 1000 cowrie. Amuzant, dar in aceeasi perioada o capra era evaluata la 500 cowrie, deci o jumatate de femeie. La mijlocul secolului XIX in Muniyoma, o regiune intre Chad si Nigeria, veniturile regale erau estimate la circa 30 milioane de cowrie, iar fiecare barbat trebuia sa plateasca anual o taxa regelui de 1000 de cochilii, alte 1000 de cowrie pentru fiecare bou detinut si 2000 pentru fiecare sclav din posesie.
In tarile africane de pe coasta vestica cochiliile erau adunate in siraguri de 40-100 de bucati , iar 20-50 de astfel de siraguri de cowrie faceau un dolar.
In secolul XVI in Niger uncia de aur era evaluata la 8-16 mii de cowrie. Intre 1850-1860 s-a ajuns la 25-38 mii de cochilii la o uncie de aur. Un bou il puteai lua in 1850 cu 9000 de cowrie iar in 1892 cu 60 mii. In Benghal circa 3840 de cowrie faceau o rupie. La mijlocul secolului XIX cu 100.000 de cowrie se putea cumpara o nevasta tinara. In Togo in 1896, 4000 de cowrie echivalau cu o marca germana, in Tanzania (in 1880), 4-5000 de cowrie faceau un thaler Maria Theresa , iar in 1890 in Congo cu 30-60.000 de cochilii puteai cumpara un sclav. In 1924 in Noua Guinee 5 cowrie valora un purcelus.
Insulele Maldive au fost considerate mult timp centrul mondial al comertului cu cowrie. Incepind cu secolul XIX raspindirea utilizarii de monede metalice au facut ca astazi din Maldive sa se mai exporte doar citeva maini de cochilii de cowrie. Pentru a comemora importanta acestei moluste fiecare bancnota din Maldive are pe ea imaginea unei perechi de cochilii cowrie.
Numele monedei nationale a Ghanei, cedi, isi are originea in denumirea data cochiliilor de cowrie in limba populatiei bastinase akan care le-a utilizat ca proto-bani. Si kina, moneda utilizata in Papua Noua Guinee aminteste de scoicile- bani folosite odinioara. Moneda actuala de 1 cedi are pe una din fete imaginea unei cowrie.
Bibliografie:
1. Larry Allen-Encyclopedia of money
2. Alice Quiggin- A survey of primitive money
3. Jan Hogendorn, Marion Johnson-The Shell Money of the Slave Trade, in African Studies (No. 49), 2003
4. Bonaparte, Yosef, "The Cowrie-Money in West Africa Colonies: the Twentieth Century Puzzle" (The University of Texas at Austin, 2003).
5. Emmanuel Yiridoe-Economic and sociocultural aspects of cowrie currency of the Dagaaba of Northwestern Ghana aspects, Nordic journal of african studies 4(2):17-32 (1995).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu