Iniţial, fiecare ţară din zona euro avea dreptul să emită o monedă comemorativă de 2 EUR o dată pe an. Începând cu luna iulie 2012, fiecare ţară poate emite două astfel de monede pe an. Aceste monede au aceleaşi caracteristici şi proprietăţi şi aceeaşi faţă comună europeană ca şi monedele obişnuite de 2 EUR. Deosebirea constă în elementele grafice comemorative de pe faţa naţională a monedelor. Numai monedele de 2 EUR pot face obiectul unei emisiuni comemorative. Acestea reprezintă mijloace legale de plată în întreaga zonă euro, ceea ce înseamnă că pot fi folosite – şi trebuie acceptate – la fel ca orice altă monedă euro.
Cele mai multe dintre aceste monede comemorează aniversarea unor evenimente istorice sau atrag atenţia asupra unor evenimente actuale de importanţă istorică. Prima monedă comemorativă de 2 EUR a fost emisă de Grecia, cu ocazia desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Atena, în anul 2004.
Conceperea şi emiterea monedelor ţin de competenţa fiecărei ţări din zona euro. Rolul BCE în ceea ce priveşte atât monedele comemorative, cât şi toate celelalte monede, este de a aproba volumul maxim de monede pe care îl poate emite fiecare ţară.
Pe site-ul https://www.ecb.europa.eu/euro/coins/comm/html/index.ro.html veti gasi o lista cu monedele de 2 euro care s-au emis pana acum si care poate fi un bun instrument de lucru pentru pasionatii de aceste monede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu