vineri, 7 octombrie 2011

Repertoriul tezaurelor monetare din Dobrogea

In luna august la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa s-a lansat volumul numismatic „ Repertoriul tezaurelor monetare din Dobrogea” coordonat de către doi mari cercetători ştiinţifici, dr.Gabriel Custurea şi dr.Gabriel Talmaţchi. O carte care vorbeşte despre cele 600 de tezaure din cele 201 de localităţi din Dobrogea românească şi bulgărească. O lucrare ştiinţifică adresată specialiştilor dar şi iubitorilor de istorie despre bani, bijuterii şi obiecte cu valoare numismatică.
O frumoasă călătorie prin lumea banilor, de la primele epoci de apariţie ale formelor monetare şi până în prezent, în contemporaneitate, ne oferă volumul „ Repertoriul tezaurelor monetare din Dobrogea”.

Dr. Gabriel Custurea, cercetător ştiinţific, grd.I, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Constanţa declara despre volum ca este „ O carte de foarte bună calitate, interesantă l-a care s-a lucrat şapte ani pentru realizarea ei. Un proiect al nostru mai vechi care, de fapt, este terminat din vara anului trecut dar neterminat pentru că-i lipsea indexul. Descoperirile recente sunt cuprinse întro addendă. Nu este o lucrare originală. Este un inventar al descoperirilor numismatice, necesar pentru cunoaşterea unui aspect din viaţa economică a provinciei noastre”, a afirmat dr.Gabriel Custurea, unul dintre coordonatorii lucrării.
În sine, volumul „Repertoriul tezaurelor monetare din Dobrogea” prezintă, pe ansamblu, o continuitate de circulaţie a banilor ilustrativă pentru istoria localităţilor dobrogene.

Iubitorii de istorie şi mai cu seamă numismatii, îşi pot achiziţiona lucrarea de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

PONTICA 2011

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa găzduieşte, în această săptămână, sesiunea internaţională „Pontica 2011“, cea mai longevivă manifestare de prezentare a rezultatelor săpăturilor arheologice din ţara noastră. Peste 170 de istorici şi arheologi din ţară şi străinătate îşi dau întâlnire, timp de trei zile, în perioada 5-7 octombrie, la Constanţa, pentru a participa la una dintre cele mai longevive şi prestigioase sesiuni ştiinţifice din ţară, Sesiunea Internaţională „Pontica” 2011. La manifestări vor participa arheologi şi istorici din România, Marea Britanie, Franţa, Canada, Turcia, Polonia şi Bulgaria. Pe lângă lucrările consacrate ale sesiunii, structurate pe secţiuni, în funcţie de domeniul de interes, vor avea loc o serie de manifestări speciale. Evenimentul a debutat în sala „Mircea cel Bătrân” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cu vernisajul expoziţiei „Arheologie preventivă în judeţul Constanţa” (2010 - 2011). După aceea, specialiştii vor participa la lansarea volumului „Cercetări arheologice de pe tronsonul Cernavodă/ Medgidia al Autostrăzii A2. Tumulul nr. 3”. Cu aceasta ocazie va fi lansata si editia 2011 a anuarului MINAC, Pontica, revista care are o aparitie neintrerupta din anul 1968.

Iata mai jos titlurile comunicarilor de la sectiunea Numismatica:

- Gabriel Talmaţchi -Câteva observaţii privind problematica vârfurilor de săgeţi-semne monetare în contextul lumii greco-autohtone.
- Mihai Dima -Falsuri moderne după monede histriene de argint.
-Aurel Vîlcu, Emanuel Petac-Rivalităţi politice şi conflicte militare la Dunărea de Jos reflectate de staterii de aur de tip Alexandru cel Mare emişi de Callatis.
-Emanuel Petac, Aurel Vîlcu -ăzboaiele siriene şi începuturile staterilor de tip Lysimach la Tomis.
-Bogdan Constantinescu, Ernest Oberländer-Târnoveanu-Analize compoziţionale ale unor monede de argint găsite în zona Sarmizegetusa recuperate de autorităţi în ultimii ani.
-Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv-Descoperiri de denari romani republicani la Ibida (Slava Rusă).
-Adrian Popescu (Marea Britanie) -Observaţii în legătură cu staterii de tip Lysimah târzii de pe coasta vestică a Mării Negre.
-Steluţa Gramaticu-Monede antice contramarcate.
-Delia Moisil-Emisiuni monetare în numele lui Procopius, aflate pe teritoriul României.
-Gabriel Custurea-Monede bizantine recent descoperite în Dobrogea (sec.VI-VII).
-Daniela Cristea-Stan, Bogdan Constantinescu, Ernest Oberländer-Târnoveanu, Katiuşa Pârvan Câteva consideraţii asupra surselor de argint folosite la începuturile monetăriei din Ţara Românească şi Moldova.·

- Eugen Nicolae-Date noi privind tezaurul de la Săseni, Raionul Călăraşi, Republica Moldova.

Asteptam cu nerabdare publicarea acestor studii intr-un viitor numar al revistei Pontica.

miercuri, 5 octombrie 2011

Unusual world coins-editia 6/2011



A aparut o noua editie, a 6-a, din catalogul "Unusual world coins", editat de Tom Michael & George Cuhaj. Catalogul cuprinde emisiunile de "fantasy coin " de pe intreg mapamondul, circa 12000 de tipuri . Lucrarea este ilustrata cu cca 7000 de fotografii.

joi, 22 septembrie 2011

Top 5 cele mai faimoase colectii numismatice

Va recomand sa cititi pe http://coins.about.com/od/Start-Collecting-Coins/a/Top-5-Famous-Coin-Collections-Of-All-Time.htm un articol despre cele mai celebre 5 colectii numismatice: Eliasberg Collection; National Numismatic Collection at the Smithsonian Institution, ANA Money Museum, John J. Ford Jr. Collection si Colectia regelui Farouk al Egiptului.

marți, 20 septembrie 2011

O colectie inedita

Un articol interesant despre un obicei local din Scotia.
http://www.adevarul.ro/actualitate/web-bani-copac-padure-noroc_0_556144467.html

marți, 13 septembrie 2011

Cultura Cucuteni, redescoperită în porumbul de pe dealul Fulgeriş

Va recomandam articolul de mai jos:
http://www.evenimentul.ro/articol/cultura-cucuteni-redescoperita-in-porumbul-de-pe-dealul-fulgeris.html
O dovada ca pamantul tarii ascunde inca multe surprize. Bani sa fie si... arheologi cu vocatie si pasiune si deschisi la a utiliza cele mai noi tehnici de detectie.

Simpozion de Numismatică la Chisinau

La sfarsitul acestei saptamini, incepind din 15 septembrie, se va desfasura la Chisinau la Muzeul National de Arheologie si Istorie a Moldovei cel de-al XII-lea Simpozion de numismatica.
Iata mai jos titlurile comunicarilor ce se vor prezenta (multumim pe aceasta cale dlui Aurel Vilcu pentru informatiile puse la dispozitie):

1.Evghenia REDINA (Odesa), Jaroslav BODZEK (Cracovia),Descoperiri monetare din siturile antice ale litoralului golfului Odesa
2.Aurel VÎLCU (Bucureşti), Raisa TABUICĂ (Chişinău),La diffusion des statères d’or grecs au Bas Danube à la fin du IVe siècle à la lumière des trésors trouvés à Lărguţa (Rép. de Moldavie) et Gâldău (Roumanie)
3.Theodor ISVORANU (Bucureşti),Monede din epoca romană imperială descoperite în Basarabia centrală. Observaţii asupra compoziţiei unor piese analizate prin fluorescenţă de raze X
4.Sergiu MUSTEAŢĂ (Chişinău),Ponderea monedei bizantine atestate în regiunile carpato-nistrene după monetării
5.Eugen NICOLAE (Bucureşti), Câteva consideraţii privind monedele tătăreşti de cupru descoperite în Basarabia
6.Nikolay ALEKSEIENKO (Paris-Sevastopol),Monetary circulation in Genoese Cembalo (14th-15th cc.) and Ottoman Balaklava (1475-1783)
7.Lilia DERGACIOVA (Chişinău),Un tezaur de monedă moldovenească din secolul al XV-lea găsit în împrejurimile oraşului Simferopol (Crimea, Ucraina).
8.Ana BOLDUREANU, Octavian MUNTEANU (Chişinău), Monede medievale din secolul al XV-lea descoperite la Horodca Mică, raionul Ialoveni
9.Monica DEJAN (Suceava),Un tezaur de monede moldoveneşti de la începutul secolului XVI descoperit recent în apropiere de Suceava
10.Andrei KRIVENKO (Tiraspol),Aspri otomani de la Selim I din tezaurul descoperit la Bugeac
11.Lilia ZABOLOTNAIA (Chişinău),Dreptul femeilor la administrarea banilor şi cumpărarea imobilului (secolele XV-XVII)
12.Alexandr OGUY (Cernăuţi),Descoperiri monetare recente din sec. XVII din Bucovina de Nord
13.Svetlana REABŢEVA (Chişinău),Coroane şi diademe în decorul preţios al icoanelor medievale
14.Irina OZERYANSKAYA (Odessa),Insignia stars of Grigory Potemkin in Odessa Local History Museum
15.Irina KORPUSOVA, Tatiana KOKORZITZKAJA (Odesa), Circulaţia monetară în Odesa în perioada 1941-1944
16.Adelaida CHIROŞCA (Chişinău),Medalioane cu chipul Maicii Domnului din colecţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
17.Liliana CONDRATICOVA (Chişinău),Articole de bijuterii pentru bărbaţi: istorie şi tendinţe artistice
18.Nadejda TIMOSHINA (Ivanovo, Russia),Ivanovo-Voznesensk State Department Store's Trade Orders
19.Dan ILIE (Bucureşti),Din începuturile Monetăriei Statului din Bucureşti
20.Irina Goncearova (Chişinău),Colecţia de piese numismatice intrată în patrimonial Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei de la Visteria de Stat a Rep. Moldova.
Asteptam cu interes publicarea acestor comunicari intr-un volum la care sa avem acces si noi amatorii de numismatica.


miercuri, 17 august 2011

Targ de antichitati la Bacau

De pe http://www.ghidulbacaului.ro/ aflam ca in weekend, incepind cu ziua de vineri-19 august, la Bacau va avea loc un targ de antichitati. Targul se va desfasura in Parcul Catedralei incepand cu ora 08.00 pana la ora 20.00. La targ vor participa intre 10-15 expozanti din Bacau, Suceava si Botosani.

marți, 16 august 2011

Al XII-lea Simpozion de Numismatica la Chisinau

ne informeaza pe blogul domniei sale ca in perioada 15-17 septembrie 2011 se va desfasura la Chisinau cel de-al XII-lea Simpozion de Numismatica.Manifestare intrata deja in traditie, la simpozioanele de numismatica organizate la Chisinau participa specialisti din R. Moldova si Romania dar si din tarile vecine. Organizator este Muzeul Naţional de Arheologie si Istorie a Moldovei în colaborare cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti.

marți, 9 august 2011

Targ filatelic si numismatic la Brasov



Tezaurul de la Uzum Baiir

Cel mai important tezaur de aspri tatarasti si unul dintre cele mai mari tezaure monetare din Europa a fost descoperit pe colina Uzum Baiir, de langa localitatea Mihail Kogalniceanu, din judetul Tulcea. Tezaurul este compus din 23440 monede de argint (dirhemi sau aspri), emisiuni ale hanilor Hoardei de aur din secolul al XIII-le; 103 lingouri de argint; cinci bijuterii; sase vase (3 de arama si 3 ceramice) si 195 monede de aur bizantine (hyperperi), emisiuni din perioada 1254-1327. Intregul tezaur este evaluat la suma de 3000 hyperperi de aur, care echivala la inceputul secolului al XIV-lea, cu 75 de case din cartierul genovez Pera al Constantinopolului sau cu 13 corabii bizantine complet echipate ori cu 1000 de cai de rasa la pretul pietei din India.

Tezaurul se poate vedea la Muzeul de Istorie si Arheologie din Tulcea situat in parcul Monumentul Independentei. Pentru cei din Moldova care merg spre mare prin Dobrogea este o ocazie de a vizita muzeul ce nu trebuie ratata. Eu nu am ratat-o.

sâmbătă, 2 iulie 2011

Cetatea Histria in imagini

La sfarsitul lunii trecute am reusit sa vizitez cetatea Histria, situata pe malul lacului Sinoe. A fost intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea a.Chr. Actualele ruine sunt impresionante, mai ales datorita ariei pe care sunt raspindite. De o suta de ani se fac sapaturi aici si inca mai sunt multe de scos la lumina, sectoare intregi care asteapta sa fie cercetate. Este cea mai veche dar si cea mai mare cetate antica de pe teritoriul Romaniei. Timpul cit m-am preumblat printre ruine, incercind sa-mi imaginez cum arata cetatea acum peste 2000 de ani, a zburat rapid, pe nesimtite. Iata mai jos citeva imagini din muzeu si cetate.
Prima imagine infatiseaza cladirea muzeului. ruinele termelor
Basilica episcopala-sec.VI p.Chr.







Interiorul basilicii episcopale (sec. VI p.Chr)


Cartierul de est.

Un chiup pentru pastrat cerealele.


Imagine din cartierul de est si in plan indepartat Lacul Sinoe.

Fatada templului Theos Megas-sec. III a.Chr.

Locul vechiului muzeu construit de Scarlat Lambrino.

Intrarea in termele extra muros.

interiorul termelor extra muros

Lista fruntasilor Gerusiei (sfatul batrinilor) histriene din anul 138 p.Chr.




Recomandam tuturor care iubesc istoria sa nu ocoleasca, daca ajung in Dobrogea, cetatea Histria. Cu siguranta nu veti regreta.