luni, 8 iunie 2015

Expozitie de medalii Mihai Eminescu

 

Joi, 11 iunie 2015, între orele 15:00 - 18:00, va avea loc la Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii Constantin Brâncuşi, vernisajul Salonului Naţional Mihai Eminescu în cadrul căruia se va desfăşura Expoziţia Naţională de medalii, insigne, plachete, filatelie, cartofilie, carte veche, grafică, pictură şi alte materiale dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional.
Manifestarea este organizată de Camera Deputaţilor - Centrul Internaţional de Conferinţe, Direcţia de Marketing, în colaborare cu Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu, din cadrul Societăţii Numismatice Române, cu ocazia comemorării a 126 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti, a celui mai mare patriot român, Mihai EMINESCU.
La această manifestare sunt invitaţi să participe un număr însemnat de colecţionari, pasionaţi de Eminescu, din Bucureşti şi din întreaga ţară. Un frumos program artistic se va desfăşura în cadrul vernisajului unde se va recita şi cânta din opera lui Mihai Eminescu.

vineri, 5 iunie 2015

Moneda dedicata Irinei Constantziu-Vlassopol

Incepând cu data de 8 iunie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 115 ani de la nașterea Irinei Constantziu – Vlassopol.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat




Aversul monedei prezintă cargoul „Inginer N. Vlassopol” pe care a navigat Irina Constantziu-Vlassopol și o reprezentare parțială a planiglobului, inscripţia „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2015” şi valoarea nominală „10 LEI”.


Reversul monedei redă portretul Irinei Constantziu-Vlassopol și inscripția circulară „IRINA CONSTANTZIU-VLASSOPOL - 115 ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 115 ani de la nașterea Irinei Constantziu – Vlassopol au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Cine a fost Irina Constantziu Vlassopol?
Irina Constanziu-Vlassopol (n. 19 iunie 1900, Iași – d. 1979, București), a fost prima femeie ofițer din Marina Comercială Română.
Fiica generaluluiMihail Constanziu (comandantul Diviziei 2 Cavalerie, Iași), a făcut cursurile primare și gimnaziale prin diferitele garnizoane prin care a trecut cu tatăl său. A lucrat o vreme la o întreprindere forestieră și apoi la o sucursală a Băncii Marmorosch-Blanck. S-a căsătorit cu Spiridon Vlassopol, ofițer în rezervă al Marinei Militare Române.
La 18 februarie 1930, căpitănia portului Brăila i-a eliberat livretul de marinar cu nr. 270 și îl convinge pe soțul ei să închirieze de la Serviciul Militar Român cargoul Oituz de 5.400 tone.
A deținut postul de ofițer maritim III, ocupându-se de aprovizionarea cu alimente, evidența cheltuielilor, a conturilor și navlurilor, pe navele Dacia, Oituz (1930 – 1932). Pe cargoul Inginer N. Vlassopol, alături de soțul ei, a navigat în Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică și a traversat Oceanul Atlantic ajungând până în porturile Buenos Aires, Rosario, Montevideo. Și-a dovedit pe deplin abilitățile de lup de mare într-o furtună din strâmtoarea Messina, când salvează nava de la naufragiu.
Divorțează în anul 1936, soțul plecând cu cele două nave deținute în străinatate unde le înmatriculează sub pavilion Panama. La 15 august 1937, de Ziua Marinei Române, Irina Constanziu-Vlassopol a fost decorată de Regele Carol al II-lea „pentru dragostea cu care a îmbrățișat marea”, cu Medalia maritimă, clasa III.
După schimbarea regimului politic, a avut de suferit de pe urma originii sale „burgheze”, neputându-se angaja decât ca femeie de serviciu. A continuat să corespondeze cu Muzeul Marinei Române din Constanța, căruia i-a încredințat memoriile și fotografiile personale. Irina Constanziu-Vlassopo moare în 1979, la București.

Targ la Suceava


De vineri până duminică, în perioada 5 – 7 iunie 2015, parterul Iulius Mall Suceava va găzdui o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi.
Realizat în parteneriat cu Bucovinart, evenimentul reuneşte colecţionari de obiecte cu patina timpului din toate colţurile ţării care doresc să împărtăşească pasiunea lor cu cei interesaţi.

Tezaurul monetar roman de la Casicea



 

 


Exponatul lunii iunie 2015 la Muzeul de istorie nationala si arheologie Constanta este un tezaur monetar roman descoperit în primăvara anului 2014, în timpul mutării unui gard de proprietate din satul Casicea (com. Amzacea, jud. Constanţa). Tezaurul, păstrat inițial într-un vas (cană) datând din epoca romană timpurie, este format din 149 de denari romani republicani și imperiali (sec. III a.Chr. - I p. Chr.).
Îngroparea acestui tezaur, ca şi a altor asemenea descoperiri din Dobrogea, pare a putea fi pusă pe seama raidurilor populaţiilor nord-dunărene (ulterior expediţiei lui Tiberius M. F. Plautius Silvanus Aelianus desfăşurată în vara anului 62 p.Chr. sau nu mult după aceea), evenimente petrecute în a doua jumătate a secolului I p.Chr., cu precădere în anii dinastiei Flaviilor. Respectivele raiduri par a fi străbătut spaţiul dobrogean de la nord la sud, mai ales prin partea sa centrală.

PhiloHistoRiSs


"Asociatia Philo-Historiss împreună cu Facultatea de Istorie si Filosofie UBB au plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare al Revistei PhiloHistoRiSs (ISSN 2068-5483), care va avea loc joi, 11 iunie 2015, de la ora 18.00 în Sala Ion Muşlea, Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.
În acest număr sunt abordate teme de istorie, istoria artei, studii politice, studii culturale şi filosofie. Contribuţiile editoriale aparţin studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de laUniversitatea Babeş-Bolyai, Universitatea din Oradea, Universitatea Bucureşti.
Împreună cu partenerii noştri, Editura Argonaut, Uniunea Studentilor din Romania (USR) şi Cluj.com, vă aşteptăm cu drag!
Pentru mai multe detalii despre ASPH, vă rugăm să accesaţi:https://www.facebook.com/philohistoriss și https://www.facebook.com/events/
N.B.: Acest număr al revistei va fi lansat pe suport electronic!"

Brasov-Targ filatelic si numismatic

luni, 18 mai 2015

145 de ani de la înființarea Monetăriei Statului

Incepand cu data de 19 mai 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 145 de ani de la înființarea Monetăriei Statului.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat



Aversul monedei prezintă o compoziţie ce ilustrează începuturile şi prezentul Monetăriei Statului: câteva monede bătute după înfiinţarea ei, printre care se află cele de 1 leu şi 20 lei cu milesimul 1870, un cant zimţat gravat cu inscripţia „ROMANIA” şi corpul central al sediului actual al monetăriei; valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2015”.


Reversul monedei redă imaginea unei prese monetare din secolul al XIX-lea, reprezentată pe o medalie gravată pe cant cu inscripţia „MONETARIA STATULUI”, portretul şi semnătura regelui Carol I şi inscripţiile „145 ANI” și „1870” - anul înfiinţării monetăriei.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 145 de ani de la înființarea Monetăriei Statului au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Congres international de insignografie la Targu Secuiesc

joi, 14 mai 2015

Targul colectionarilor la Salaj

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi Asociaţia Colecţionarilor din judeţul Sălaj organizează la finalul săptămânii viitoare, sâmbătă – 23 mai, “Târgul Colecţionarilor”. Aflat la cea de a IV-a ediţie, târgul va avea loc în incinta CCAJ Sălaj în intervalul orar 8-14. La eveniment sunt aşteptaţi să participe colecţionari din judeţele învecinate, dar şi publicul care va putea admira sau achiziţiona obiecte de artă. Ediţia de anul trecut a adunat peste 20 de colecţionari din Sălaj, Cluj, Bihor şi Neamţ care au expus şi au comercializat fel de fel de obiecte constând în tablouri, ceasuri de buzunar, monede, cărţi, reviste, obiecte de ceramică şi porţelan şi multe altele.
Prima ediţie a unui astfel de târg a fost organizată în urmă cu şapte ani, respectiv în 2007, a doua în anul 2009 şi a treia în cursul anului trecut. Potrivit organizatorilor târgul îşi propune promovarea a ceea ce înseamnă asociaţie de colecţie.

marți, 12 mai 2015

Noaptea Muzeelor la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei












Muzeul propune pentru Nopatea Muzeelor mai multe expoziții temporare.
Pentru iubitorii de numismatica
DE VITA CAESARUM – Mari împăraţi în arta medalistică a lui Christian Wermuth
Expoziţia propune prezentarea „seriei imperiale” a lui Wermuth (216 piese păstrate în colecţia muzeului clujean, dedicate împăraţilor romani, bizantini, carolingieni, romano-germanici şi habsburgici) într-un cadru care evidenţiază climatul cultural-politic al epocii baroce în Europa centrală.

Pentru cei interesati de istoria dacilor
SARMIZEGETUSA REGIA. Cromatică şi decor în antichitatea dacică
În patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei se află cea mai însemnată şi numeroasă colecţie de artefacte descoperite în aria cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Expoziţia de faţă îşi propune să aducă în atenţia publicului larg şi a specialiştilor categorii diverse de piese, precum ceramica pictată, armături din fier, vase din bronz, podoabe din argint, elemente arhitectonice din piatră, vase din sticlă etc. Vizitatorul este invitat la o incursiune într-un lume de acum două mii de ani, cu preferinţele sale pentru anumite culori, imagini sau decoruri

Pentru iubitorii de arta
MURI TRANSYLVANI ANTIQUI, semnată de prof.univ.dr. Liviu Vlad
Expoziţia aduce în atenţia publicului 119 lucrări ce reiterează o pasiune veche a artistului pentru istorie şi mai ales, potrivit acestuia, ,,pentru o istorie subiectivă a locurilor unde îşi are rădăcinile: Clujul, Transilvania’’. Orasul natal, Cluj-Napoca, ocupă locul central în tematica lucrărilor expuse. Alături de Clujul gotic, baroc şi renascentist, desenele creionează şi alte meleaguri transilvane, printre care vestigiile de la Bonţida sau Manăstirea. Profesorul Liviu Vlad, chirurg – fost şef al Clinicii Chirurgie III – a participat, graţie talentului, cu expoziţii de pictură de grup la tradiţionalele saloane artistice de iarnă ale medicilor din Cluj, începând cu anul 1978. A organizat şi expoziţii personale de pictură şi grafică începând cu anul 1984 şi are lucrări de grafică în colecţii din România, Ungaria, Germania, Italia, Grecia, Israel şi Canada.

Pentru cei mici
CU PIETRICEL NE JUCĂM ŞI ÎN PREISTORIE NE PLIMBĂM
Muzeul propune o expoziţie temporară cu obiectele realizate de copii participanţi la atelierele de pedagogie muzeală, organizate la sediul muzeului în perioada ianuarie – aprilie 2015.

Adresă: Str. C. Daicoviciu, nr. 2, Cluj-Napoca.
Program de vizitare: 19.00 – 24.00
Acces: gratuit

COLECŢIA DE ISTORIE A FARMACIEI
Anul acesta de Noaptea Muzeelor Colecţia de Istorie a Farmaciei vă propune să vizitaţi: colecţia de istorie a farmaciei, colecţia de aparatură medicală, expoziţia temporară “Istoria afrodisiacelor” şi grupajul tematic despre opiu în cadrul categoriei Focus.
Adresă: Piaţa Unirii, nr. 28, Cluj-Napoca.
Program de vizitare: 19.00 – 24.00
Acces: gratuit

Ceea ce nu veţi putea vedea de Noaptea Muzeelor este Praful de Mumie, unul dintre cele mai celebre exponate din cadrul Colecţiei de Istorie a Farmaciei şi faimoasele monede de tip „Koson”, din cadrul expoziţiei temporare SARMIZEGETUSA REGIA. Cromatică şi decor în antichitatea dacică, pe care le vom ascunde sub o pânză, în cadrul protestului naţional împotriva lipsei de soluţii faţă de retrocedarea clădirilor şi a colecţiilor muzeale din ţară.