vineri, 12 octombrie 2018

Moneda dedicata implinirii a 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României


În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 15 octombrie 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • metal: aur;
  • valoare nominală: 100 lei;
  • titlu: 900‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 21 mm;
  • greutate: 6,452 g;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat.
Aversul monedei o prezintă pe regina Elisabeta a României în mai multe ipostaze ale vieții și activității sale, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2018”, stema României și valoarea nominală „100 LEI”.
Reversul monedei redă portretul și monograma reginei Elisabeta a României și inscripția circulară „REGINA ELISABETA A ROMANIEI 175 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este de 1.570,00 lei.
Monedele din aur cu tema 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 11 octombrie 2018

Targul colectionarilor la Alexandria

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează sâmbătă, 13 octombrie 2018, între orele 10.00 – 16.00, a VI-a ediţie a Târgului Colecţionarilor.
Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expoziţional „ Octombrie - luna colecţionarului”.
Evenimentul se va desfăşura în curtea instituţiei.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
Târgul Colecţionarilor este un loc care favorizează comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii vor putea face schimb şi de idei şi de obiecte iar cei interesaţi vor putea vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor.
Toţi participanţii la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziţia “Colecţii şi Colecţionari”, ajunsă la a VII-a ediţie.

marți, 2 octombrie 2018

CONGRES INTERNAŢIONAL de NUMISMATICĂ la Brasov

In perioada 11-14 octombrie la Brasov va avea loc cel de al XXXV-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ - si al IV-lea CONGRES INTERNAŢIONAL de NUMISMATICĂ din ROMÂNIA denumit „100 de ani de la MAREA UNIRE de la ALBA IULIA din 1 DECEMBRIE 1918“










luni, 1 octombrie 2018

Simpozion National de Numismatica la Cercul Militar National

In perioada 8-10 octombrie la Cercul Militar National din Bucuresti va avea loc cel de-al IV-lea Simpozion National de Numismatica organizat de Clubul Numismatic ”Mihai Eminescu” din cadrul Cercului Militar Naţional, manifestare dedicata Centenarului Marii Uniri.
Programul va include vernisarea unei expoziţii numismatice dedicateCentenarului Marii Uniri, o sesiune de comunicări ştiinţifice, discuţii libere pe temede interes comun în domeniul culturii şi patrimoniului naţional, precum şi o vizitădocumentară la Muzeul Recordurilor Româneşti şi Muzeul „George Severeanu” din Bucureşti, deţinătorul uneia dintre cele mai valoroase colecţii numismatice din România. Lucrările se vor desfăşura în sala Ştefan cel Mare a Palatului Cercului Militar
Naţional.
Voi fi prezent la aceasta  intilnire a pasionatilor de numismatica. In cadrul sesiunii voi prezenta un material despre Jetoanele Cooperativei Forestiere "Albina" din Tarcau.
În 1938, societatea “Albina” furniza cherestea de rezonanţă pentru armata germană, pentru anumite componente ale fuselajului avioanelor de bombardament în picaj Stukas.

Pontica 2018

 Setiunea Numismatica va avea urmatorul program:


joi, 27 septembrie 2018

Colectii si colectionari la Alexandria

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează vineri, 28 septembrie 2018, ora 11.00, deschiderea celei de-a VII-a ediţii a expoziţiei temporare „Colecţii şi colecţionari”, ce se desfăşoară în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.
La ediţia curentă participă 27 expozanţi din Alexandria şi alte localităţi (Bucureşti, Pietroşani-Argeş). Dintre aceştia, 2 expozanţi sunt elevi iar ceilalţi 25 sunt oameni cu diferite profesii şi vârste. De remarcat faptul că 6 dintre colecţionari au participat la toate ediţiile de până acum, iar la actuala ediţie un număr de 9 colecţionari participă pentru prima dată.
Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, insignografie, filatelie, cartofilie, fotografii, aparate de fotografiat, benzi desenate, etichete , capace şi cutii de bere, sticle cu vin, etichete de fructe şi legume, etichete de produse lactate, rigle, degetare, recipiente farmaceutice, machete de automobile. Fără a face o ierarhizare de natură valorică a exponatelor, se remarcă unele deosebite prin raritatea, componenţa sau prin modul în care au fost constituite în colecţii: „Monede emise în timpul Primul Război Mondial în România şi în lume (1914-1918)”, „Aparate de fotografiat”, „Degetare”, sau exponatul filatelic intitulat „Din istoria cuceririi spaţiului cosmic”.
Scopul acestei expoziţii este nu numai acela de a reuni, aşa cum şi titlul indică, pe colecţionari şi colecţiile lor, ci şi de a adresa o invitaţie tuturor celor interesaţi de acest inepuizabil şi fascinant domeniu. Ca şi ediţiile precedente şi această a VII-a ediţie a expoziţiei „Colecţii şi Colecţionari” se doreşte a fi o invitaţie adresată mai ales celor tineri, de a încerca constituirea unei colecţii.
Îmbucurător este faptul că şi la această ediţie participă, cu exponate şi elevi aflaţi la a patra sau a cincia prezenţă.
Expoziţia va rămâne deschisă la dispoziţia publicului vizitator până la data de 26 octombrie 2018.
Totodată, reamintim tuturor celor interesaţi faptul că sâmbătă, 13 octombrie a.c., între orele 10.00-16.00 se va desfăşura la Muzeul Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

luni, 24 septembrie 2018

Targ de antichitati la Muzeul Taranului Roman

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă începând de vineri, 28 până duminică, 30 septembrie 2018, între orele 10 și 18, la Târgul de antichități, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremi care încep cu a fost odată ca niciodată”.
Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.
În cadrul Târgului de antichități de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
  • piese de costum țărănesc,
  • țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
  • icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
  • mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
  • ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
  • furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
  • felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
  • publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…
De asemenea,  publicul este îmbiatcu prăjituri, cozonaci și miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac.
Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

Expozitie de insigne la Petrila


Toamna colectiilor la Bacau

Pe 20 octombrie ne vedem la Bacau.

joi, 13 septembrie 2018

Medalie noua: Gorunul

Monetăria Statului vă prezintă noul produs medalistic „Gorunul” – specie de stejar care reprezintă baza fondului forestier din regiunea deluroasă a României.

Gorunul creşte în condiţii optime pe soluri drenate, afânate, cu textură mai grosieră şi umiditate constantă.

Cel mai emblematic gorun din țara noastră se găsește lângă satul Mercheașa, județul Brașov. Din fosta pădure de stejari de la Mercheaşa (de peste 300 de hectare), singurul care a dăinuit de-a lungul a nouă secole este Bătrânul Carpaţilor.

Produsul „Gorunul” - set format din medalie, pliant și mapă de prezentare este emis într-un tiraj de 100 exemplare și poate fi achiziționat la prețul de: 723 lei/ set – pentru piesa din argint și 244 lei/ set – pentru piesa din tombac.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

Aliaj: Argint 925‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 152 grame
- Finisaj: patinată
- Tiraj fix: 40 bucăți

Aliaj: Tombac
- Diametru: 60 mm
- Finisaj: patinată
- Tiraj fix: 60 bucăți