Se afișează postările cu eticheta simpozion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta simpozion. Afișați toate postările

miercuri, 20 septembrie 2023

Simpozionul „Cercetări Arheologice și Numismatice”, ediția a IX-a, București, 28-29 septembrie 2023

 Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și cu Biblioteca Academiei Române, organizează, în perioada 28-29 septembrie 2023, SIMPOZIONUL „CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE”, ediţia a IX-a. Lucrările acestei manifestări ştiinţifice se vor desfăşura la Muzeul George Severeanu (str. Henri Coandă, nr. 26, București, sect. 1) și la Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei, nr. 125, sect. 1). Prin intermediul acestui simpozion anual realizat în parteneriat cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să susţină schimburile de experienţă şi mobilitatea specialiştilor în arheologie și numismatică, la nivel naţional dar şi internaţional, precum şi să ofere publicului interesat prilejul de a fi la curent cu ultimele descoperiri şi cercetări din domeniu. Accesul publicului interesat să participe la lucrările acestui simpozion, se va face exclusiv pe bază de confirmare la adresa de email: rcan@muzeulbucurestiului.ro


 
PROGRAM*
MUZEUL GEORGE SEVEREANU
Joi, 28.09.2023
08.30-09.00: Înscrierea participanților
09.00-09.30: Deschiderea Simpozionului (Sala mare)
Adrian Majuru, Manager, Muzeul Municipiului București
Eugen Nicolae, Director, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
Emanuel Petac, Șeful Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române
Dan Pîrvulescu, Director adjunct, Muzeul Municipiului București

Comunicări Secţiunea Arheologie
MUZEUL GEORGE SEVEREANU (SALA MARE)
Joi, 28.09.2023
09.30-11.10: Moderator Vasile Opriș
Cătălin Lazăr, Theodor Ignat, Vasile Opriș, Adelina Darie, Adrian Bălășescu, Valentin Radu, Valentin Parnic, Cornelis Stal, Dan Pîrvulescu, Theodor Zavalaș, Mihaela Golea, Gabriel Vasile, Cristina Covătaru, Bogdan Manea, Mihaela Iacob, Adrian Șerbănescu,Cristian Roth, Petra Coman, Marian Voicu, Ana Garcia-Vasquez, Aurelien Tafani, Andreea Toma, Gabriel Popescu, Carol Căpiță, Vlad Bîndea, Tiberiu Sava, Sebastian Dumitrescu, George Gănescu, Johannes Mueller, Wolfgang Rabbel, Wiebke Kirleis, Robert Hofmann, Sultana#100. Pe urmele începuturilor arheologiei din România
Mirela Vintilă, Monica Mărgărit, Brățări din inventarul funerar al mormintelor descoperite în necropola de la Cernica
Valentina Voinea, Adrian Irimia, Ofrande și depuneri rituale în cultura Hamangia
Radu Nicolae, Vasile Opriș, Theodor Ignat, Adrian Bălășescu, Un nou sit din Eneoliticul Timpuriu în com. Berceni, jud. Ilfov
Cristina Covătaru, Theodor Ignat, Cornelis Stal, Adrian Șerbănescu, Cristian Roth, Cătălin Rotar, Alfred Vespremeanu-Stroe, Cătălin Lazăr, Tell-urile de la Vlădiceasca, după 40 de ani
11.30-13.10: Moderator Theodor Ignat
Adina Boroneanț, Monica Mărgărit, Mirela Vintilă, Studiu preliminar asupra unui lot de piese din materii dure animale din tell-ul eneolitic de la Chitila-Fermă
David Baciu, Pavel Mirea, Ionuț Torcică, Adrian Bălășescu, Fauna eneolitică de la Alexandria-Limonagiul (jud. Teleorman)
Mihaela Golea, Mihaela Iacob, Analiza unei probe arheobotanice din vechile săpături de la Tangâru, județul Giurgiu
Bogdan Ciupercă, Tudor Hila, Cătălin Dîscă, Considerații preliminare privind complexele din epoca bronzului cercetate la Târgșoru Vechi - Balastiera Holcim (jud. Prahova)
Michael Meyer, Octavian Munteanu, Vasile Iarmulschi, Torben Schatte, Noi tipuri de structuri și elemente de construcție în cadrul culturii Poienești-Lucașeuca. Studiu de caz: Ivancea - sub Pădure
15.00-17.00: Moderator Corina Borș
Sorin-Cristian Ailincăi, Simina Stanc, Corina Simion, Despre comunitățile umane de la începutul mileniului I a.Chr. în zona de coastă a Dobrogei. Studiu de caz: zona Babadag-Enisala
Corina Borș, Paul Damian, Mihai Florea, Adela Bâltâc, Eugen Paraschiv-Grigore, Ion Dumitrescu, Dragos Măndescu, Carol Terteci, Ion Tuțulescu, Alexandru Bădescu, Maria-Magdalena Ștefan, Irina Ene, Andrei Asăndulesei, Casandra Brașoveanu, Radu Brunchi, Călin Șuteu, Rezultate ale diagnosticului arheologic teoretic și intrusiv pe traseul secțiunii 3 a autostrăzii Sibiu - Pitești: Cornetu - Tigveni (km 44+500 - km 81+900)
Maria-Magdalena Ștefan, Creșterea geților sau despre impactul politicilor macedonene la nord de Balcani
Valentina Voinea, Bartłomiej Szmoniewski, Manuela Măiță, Adrian Irimia, Gabriel Vasile, Tumulul de epocă romană din punctul Cheia - „Vatra Satului” (com. Grădina, jud. Constanța)
Ioan Opriș, Alexandru Rațiu, Capidava în epoca Principatului. Un stadiu al cercetărilor (1924-2023)
Vineri, 29.09.2023
09.30-11.10: Moderator Eugen Nicolae
Ioana Manea, Un model de predicție arheologică pentru teritoriul Bucureștiului. Studiu de caz: cultura Chilia-Militari
Sebastian Matei, O oglindă sarmatică cu tamga descoperită recent în județul Buzău
Bogdan Ciupercă, Cătalin Dîscă, Tudor Hila, Noi descoperiri de la cumpăna dintre antichitatea târzie și epoca migrațiilor de la Târșoru Vechi - Balastiera Holcim (jud. Prahova)
Daniela Marcu Istrate, Considerații privind „cataramele” în formă de stea (sec. XIII), pe baza unei descoperiri inedite de la Alba Iulia
Eugen Nicolae, O podoabă de harnașament cu numele hanului Toktamâș
11.30-13.30: Moderator Raluca Moței
Elek Popa, Silviu Ene, Alin Diaconu, Ștefan Mariș, Talida Radu, Mirela Mihon, Cristian Mănăilescu, Alexandru Petre, Maria Ilie, Andrei Măgureanu, Meda Toderaș, Dorin Sârbu, Vadim Oksianikov, Adrian Bălășescu, Animale întregi depuse la Conduratu (jud. Buzău)
Adelina-Elena Darie, Theodor-Aurelian Ignat, Rezultatele cercetărilor arheologice preventive derulate în curtea interioară a Universității din București (2022-2023)
Vlad Bîndea, Theodor Ignat, Raluca Moței, Radu Nicolae, Noi cercetări arheologice la hanul Șerban Vodă – latura de vest a edificiului (Centrul Istoric București)
Sorin Cleșiu, Radu Nicolae, Diana Sonu, Rezultatele cercetării arheologice preventive și analiza antropologică a mormintelor descoperite în strada Popa Nan nr. 47 (București)
Mihai Duca, Raluca Iosipescu, Sergiu Iosipescu, Epava de la Eforie?
Raluca Moței, Elena Gavrilă, Theodor Ignat, Vlad Bîndea, Aspecte preliminare ale cercetărilor arheologice preventive din strada Șelari nr. 4 (Centrul Istoric București)

Panel – Ceramica romană în Dacia și Moesia Inferior
MUZEUL GEORGE SEVEREANU (SALA CU VITRALII)
Vineri, 29.09.2023
09.00-10.20: Organizator/Moderator Alina Streinu
Viorica Rusu-Bolindeț, Meșteri binecunoscuți sau anonimi? Câteva date epigrafico-arheologice privind activitatea atelierelor ceramice din provincia Dacia
Cristina Popescu, Centre ceramice în Dacia preromană în secolele II a.Chr. - I p.Chr. reflectate de adoptarea și adaptarea modelelor elenistice și romane
Marian Mocanu, Considerații generale despre ceramica de masă descoperită la Slava Rusă. Primele zece campanii
Alina Streinu, Începutul și sfârșitul comerțului cu ceramică fină la Dinogetia - Specific local și context regional
10.40-12.00: Moderator Ioan Opriș
Ioan Opriș, Late Roman Light-Colored Ware (LRLCW) cu decor în tehnica champlevé. Cum, unde și de ce
Constantin Băjenaru, Amfore africane inedite descoperite în teritoriul tomitan
Iulia Iliescu, Central Greek Painted Ware - O grupă ceramică nouă în provincia Scythia Minor
Bianca Grigoraș, Adriana Panaite, Import și producție locală într-o insulă romană târzie de la Tropaeum Traiani prin prisma materialului ceramic

Masa rotundă – Abordări și perspective în studiul ceramicii romane - noi direcții de cercetare și valorificare
MUZEUL GEORGE SEVEREANU (SALA CU VITRALII)
Vineri, 29.09.2023
12.30-13.30: Organizator/Moderator Alina Streinu

Comunicări Secţiunea Numismatică
CABINETUL NUMISMATIC (BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE)
Joi, 28.09.2023
15.00-16.20: Moderator Emanuel Petac
-Mihai Dima, Considerații privind monedele de argint emise la Istros
-Emanuel Petac, Dan Pîrvulescu, Matei Andronescu, Considerații preliminare privind rezultatele analizelor XRF ale unui stater timpuriu de tip Lysimach emis la Tomis la mijlocul secolului III a.Chr.
-Steluța Marin, O nouă perspectivă asupra Regatului Sciților
-Aurel Vîlcu, Alexandra Țârlea, Monede descoperite la Histria, sectorul Acropolă Centru-Sud, în anul 2017
17.00-18.20: Moderator Aurel Vîlcu
-Theodor Isvoranu, Descoperiri monetare la Romula. Campania 2022
-Aurel Vîlcu, Aurel-Daniel Stănică, Cristian Micu, Completări la dosarul arheologic și numismatic al localității Rachelu, jud. Tulcea
-Marius Blaskó, Erwin Gáll, Robert Gindele, Monede din secolul al XI-lea descoperite în necropola de la Vălcani, jud. Timiș
I-rina Cîrstina, Monede moldovenești descoperite la Târgoviște
Vineri, 29.09.2023
10.00-12.00: Moderator Dan Pîrvulescu
-Lilia Dergaciova, Emisiunile mai puțin cunoscute ale Țării de Jos a Moldovei din secolul al XV-lea
-Alina Pîrvulescu, Radu Riti, Date preliminare asupra tezaurului monetar din sec. al XVI-lea, descoperit lângă Timișoara în anul 1939
-Radu Gabriel Dumitrescu, Tezaurul monetar de la Terpezița, jud. Dolj (sec. XVII-XIX)
-Nicoleta Demian, Despre o ștanță monetară din colecția Muzeului Național al Banatului din Timișoara
-Adriana Roșca, Femeia și portretul. Medalii comemorative din colecția „Maria și dr. George Severeanu”
12.00-13.00: Prezentare Emanuel Petac - Expoziția permanentă a Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române

*Timpul alocat fiecărei lucrări, incluzând discuţiile, este de 20 minute.
Adrese desfăşurare:
Muzeul George Severeanu, Str. Henri Coandă, nr. 26, București, sect. 1
Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei, nr. 125, sect. 1
Contacte organizatori:
Dan Pîrvulescu (MMB), email: dan.pirvulescu@muzeulbucurestiului.ro
Vasile Opriș (MMB), email: vasile.opris@muzeulbucurestiului.ro
Alina Streinu (MMB), email: alina.streinu@muzeulbucurestiului.ro
Aurel Vîlcu (IAB), email: aurelvilcu@yahoo.com
Emanuel Petac (CN-BAR), email: viorel.petac@gmail.com
Colectivul de organizare al Simpozionului este alcătuit din Dan PÎRVULESCU, director adjunct, Vasile OPRIŞ, șef Secţie Istorie, Alina STREINU, șef Birou Istorie Veche și Medievală, Theodor IGNAT, șef Birou Arheologie Preventivă și Sistematică (Muzeul Municipiului Bucureşti), Eugen NICOLAE, director, Aurel VÎLCU, secretar științific (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române), Emanuel PETAC șeful Cabinetului Numismatic (Biblioteca Academiei Române).

marți, 5 septembrie 2023

Plicuri lansate la Simpozionul National de Medalistica "Victor Antaluta" de la Iasi

Cu ocazia Simpozionului National de Medalistica 'Victor Antaluta" de la Iasi, Societatea Filatelica Tutova Barlad a lansat un set de 8 plicuri avand ca tematica "Creatie si realizari in medalistica romaneasca" care prezinta medaliile realizate de-a lungul celor cinci editii ale singurului simpozion de medalistica din tara. Machetarea a fost asigurata de Diana-Maria Guraliuc Antaluta si prof. Valeriu Brasoveanu din Barlad. Felicitari pentru idee si realizare!







 

Placheta "Alexandru Ioan I" lansata la Simpozionul National de Medalistica de la Iasi


 


Lista comunicarilor din cadrul Simpozionului national de medalistica "Victor Antaluta" de la Iasi





 

marți, 11 octombrie 2022

Simpozionul National Petrodava

În perioada 𝟏𝟐-𝟏𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐 Complexul Muzeal Național Neamț organizează a #treia ediție a manifestării cultural-științifice naționale, cu participare internațională – 𝐒𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐏𝐄𝐓𝐑𝐎𝐃𝐀𝐕𝐀”.

Evenimentul se va desfășura la Piatra-Neamț, în incinta 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐄𝐧𝐞𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐂𝐮𝐜𝐮𝐭𝐞𝐧𝐢. Cele peste 𝟏𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢 𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐮 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟕𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢, au o tematică diversă și vor fi susținute în cadrul mai multor secțiuni, corespunzătoare domeniilor de activitate ale instituției organizatoare: 𝐬̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞, 𝐚𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞, 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞-𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞, 𝐞𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐫𝐭𝐚̆ - 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆. La manifestare vor participa peste 120 de specialiști de la prestigioase instituții muzeale, universitare și academice din România, Republica Moldova, Germania, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Și în acest an Complexul Muzeal Național Neamț a pregătit un 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥.

➡𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 manifestării și mai multe detalii despre fiecare eveniment, găsiți pe site-ul nostru: https://bit.ly/3VkZEVJ


 

luni, 3 octombrie 2022

Simpozion la Craiova: Oltenia. Interferenţe culturale


 Reputaţi specialişti în arheologie, istorie şi numismatică, se vor reuni la 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮, î𝗻 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝟱-𝟳 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮, pentru a participa la cea de-a XI-a ediție a simpozionului „Oltenia. Interferenţe culturale“.
➡️Conferinţa, organizată de Muzeul Olteniei cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, este împărţită în patru secţiuni – Preistorie, Arheologie şi Istorie Antică, Numismatică şi Istorie medievală, modernă şi contemporană.
➡️Totodată, vor avea loc și alte importante evenimente culturale în debutul conferinței, precum vernisajul expoziției temporare „Din secretele pieselor de patrimoniu”, realizată de către Laboratorul de Restaurare-Conservare al Muzeului Olteniei, dar și mai multe lansări de carte.
ℹ În ceea ce priveşte conţinutul conferinţei, aceasta le va oferi participanţilor posibilitatea să afle ultimele rezultate ale cercetărilor arheologice realizate pe cele mai importante şantiere din țară, dar și cele mai noi descoperiri din domeniile istorie și numismatică. Sunt prezenţi la lucrări academicieni, cadre universitare, cercetători, arheologi şi istorici de la Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ din Bucureşti, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Banatului din Timișoara, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Muzeul Regiunii Porților de Fier, din Drobeta Turnu Severin, Muzeul Județean Argeș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul Dunării de Jos, din Călărași, și de la Muzeul Olteniei Craiova.
➡️Printre invitaţii de marcă ai acestei întruniri științifice se numără domnul Constantin C. Petolescu, membru al Academiei Române și eminent cercetător al Antichității romane.
ℹ În cadrul 𝘀𝗲𝗰ţ𝗶𝘂𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲 se vor prezenta lucrări ce au ca teme necropolele Žuto Brdo – Gârla Mare din vestul și estul Olteniei, sistemul de fortificație al așezărilor din secolele IV-III a. Chr. din Oltenia, cercetări geofizice în castre romane, considerații asupra frontierei de vest a Daciei în secolele II-IV p. Chr. etc.
ℹ La 𝘀𝗲𝗰ț𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗡𝘂𝗺𝗶𝘀𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰ă vor fi prezentate lucrări ce au ca obiect de studiu monedele antice și medievale, dar și matrice sigilare din secolele XVII-XX.
ℹ În cadrul 𝘀𝗲𝗰ţ𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗜𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗲𝘃𝗮𝗹ă, 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻ă ş𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻ă se vor supune atenţiei o varietate de teme istorice locale, regionale sau naţionale care vin să îmbogăţească cunoştinţele privind istoria spaţiului românesc, începând din secolul al XVI şi până în prezent. Lucrările se vor încheia cu dezbateri în plen şi concluziile finale.
ℹÎn ultima zi a conferinţei, va fi organizată o excursie documentară la monumente și muzee din județul Vâlcea.

Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis” la Vaslui

 

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a organizat pe 29 -30 septembrie 2022, în Sala „ARTA” a instituției de cultură, începând cu ora 11:00, cea de-a XLV-a ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”.

✔La eveniment au  participat peste 100 de specialiști din România și din străinătate: istorici, cercetători, cadre didactice, manageri și alți profesionişti, cum ar fi pedagogii muzeali, invitați să își prezinte lucrările în cadrul unei secții noi, organizată în premieră în 2022, cea de Pedagogie muzeală.
✔Deschiderea oficială a lucrărilor a fost făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
✔In cadrul festivității de deschidere au fost susținute două comunicări în plen de către prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, respectiv col. (rz.) Mihai Hodorogea din București.
✔Programul sesiunii a cuprins și în acest an, lansări și prezentări de cărți: Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. XLII (2021) și revista instituției, „File culturale vasluiene”, nr. 3 și 4;  „Mareșalul Prezan – Artizan și apărător al Marii Uniri”, semnat de Grigore Stamate și Mihai Hodorogea, și „Pecetea României Mari: Încoronarea de la Alba Iulia. Centenar 1922-2022”, autori Constantin Pațilea și Viorel Nicolau.
✔Cu ocazia acestui eveniment, au fost vernisate două expoziții. Prima, care se numește „Regina Maria la Bran - gusturi și atmosferă regală”, realizată în colaborare cu Muzeul Național Bran, nu a fost aleasă întâmplător. Anul acesta se sărbătorește Centenarul Încoronării de la Alba Iulia a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României. O parte dintre obiectele care au aparținut celei mai iubite suverane a țării noastre și care au decorat în perioada interbelică interioarele Castelului Bran va putea fi admirată în sala Arta de către toți cei care vor trece pragul muzeului. În completarea acestei expoziții, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii – Alba Iulia, va fi expus Ordinul Ferdinand I, alcătuit din Colanul și Marea Cruce aparținând Reginei Maria.
✔A doua expoziție tematică se numește „De-a lungul timpului - chipuri și războaie” și va fi realizată în sala „Multimedia”. Aceasta cuprinde lucrări de artă plastică din patrimoniul Muzeului Județean Vaslui. Lucrările redau portretele personalităților vremii, dar și numeroase compoziții ce reflectă efortul armatei române în conflagrațiile europene.
📚Comunicările științifice
✔Comunicările științifice vor fi susținute joi, 29 septembrie 2022, între orele 15:00 - 19:30 și vineri, 30 septembrie 2022, în intervalul orar 9:00 – 12:00.
✔Lucrările Sesiunii se vor desfășura pe următoarele secțiuni: Istorie Veche şi Arheologie (Expoziția de bază a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui – Sala Arheologie), Artă și Civilizaţie Medievală (Sala de ședințe a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Numismatică (Sala TinArt a Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul”), Istorie Modernă și Contemporană (Sala ,,Multimedia” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Etnografie - Artă Populară, Artă Modernă și Contemporană și Pedagogie Muzeală (Sala de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Conservare – Restaurare (Sala Personalități a Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui). La acestea, se adaugă secțiunea de dezbatere Management muzeal, la care vor fi prezenţi manageri ai muzeelor din ţară.

Simpozionul „Cercetări Arheologice și Numismatice”, ediția a VIII-a, Oltenița,

 


Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Direcția de Cultură Oltenița/Muzeul Civilizației Gumelnița și Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, a organizat, în perioada 29-30 septembrie 2022, SIMPOZIONUL „CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE”, ediţia a VIII-a. Lucrările acestei manifestări ştiinţifice se vor desfăşura la Direcția de Cultură Oltenița, str. Argeșului nr. 6A, mun. Oltenița, jud. Călărași. Prin intermediul acestui simpozion anual realizat în parteneriat cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să susţină schimburile de experienţă şi mobilitatea specialiştilor în arheologie și numismatică, la nivel naţional dar şi internaţional, precum şi să ofere publicului interesat prilejul de a fi la curent cu ultimele descoperiri şi cercetări din domeniu.
PROGRAM*
Direcția de Cultură Oltenița (Muzeul Civilizației Gumelnița)
Joi, 29.09.2022
13.00-14.00: Înscrierea participanților (Foaier)
14.00-14.30: Deschiderea Simpozionului (Sala de spectacole)
Theodor Zavalaș, Manager, Direcția de Cultură Oltenița
Adrian Majuru, Director, Muzeul Municipiului București
Eugen Nicolae, Director, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
Comunicări Secţiunea Arheologie
Joi, 29.09.2022
Sala de spectacole
14.40-16.20: Moderator Vasile Opriș
Monica Mărgărit, Adina Boroneanț, Adrian Bălășescu, Industria materiilor dure animale în așezarea Vinča de la Rast (jud. Dolj).
Radu-Alexandru Dragoman, Vasile Opriș, O reconsiderare a vaselor neolitice de la Vădastra: aspecte funcționale și tehnologice.
Cătălin Lazăr, Vasile Opriș, Adelina Darie, Theodor Ignat, Vlad Bîndea, Mădălina Dimache, Cristina Covătaru, Bogdan Manea, Cristian Roth, Marian Voicu, Ana García-Vásquez, Aurelien Tafani, Andreea Toma, Gabriel Popescu, Valentin Radu, Valentin Parnic, Tiberiu Sava, Adrian Bălășescu, Mihaela Golea, Gabriel Vasile, Mihaela Iacob, Adrian Șerbănescu, Silviu Cristache, Theodor Zavalaș, Gumelnița 2022. Rezultate preliminare.
Andreea Toma, Bogdan Manea, Theodor Ignat, Robert Hofmann, Johannes Mueller, Petra Coman, Cristina Covătaru, Cătălin Lazăr, Mormintele din Sectorul off-tell de la Sultana-Malu Roșu.
Cătălin Lazăr, Johannes Mueller, Theodor Ignat, Robert Hofmann, Adelina Darie, Cornelis Stal, Valentin Parnic, Cristina Covătaru, Bogdan Manea, Adrian Șerbănescu, Cristian Roth, Vlad Bîndea, Marian Voicu, Aurelien Tafani, Andreea Toma, Gabriel Popescu, Valentin Radu, Carol Căpită, Vasile Opriș, Adrian Bălășescu, Mihaela Golea, David Baciu, Petra Coman, Mihaela Iacob, Sebastian Dumitrescu, George Gănescu, Tell-ul de la Chiselet: Rezultatele investigațiilor multidisciplinare din vara anului 2022.
16.40-18.40: Moderator Theodor Ignat
Ana Ilie, Note despre o construcție inedită din așezarea culturii Gumelnița de la Geangoești-Hulă, jud. Dâmbovița.
Vlad Bîndea, Analiza tehno-tipologică a materialului litic cioplit provenit din vechile săpături de la Vidra, Măgura Jilavei și Chitila-Fermă.
Senica Țurcanu, Zornăitoare în Europa preistorică. Studiu de caz: universul Cucuteni-Tripolye.
Adela Kovács, Carsten Mischka, Informații noi în situri vechi. Cercetări geofizice asupra așezărilor Culturii Cucuteni, desfășurate pe teritoriul județului Botoșani.
Anca-Diana Popescu, Rodica Oanţă-Marghitu, Gheorghe Niculescu, Inele de buclă bimetalice din mileniul al III-lea a.Chr. Studiu de caz: Glăvăneştii Vechi.
Dragoș-Alexandru Mirea, Sorin Ailincăi, Adrian Adamescu, Tudor Mandache, Studiul razelor X caracteristice asupra unui lot de brățări funerare din situl Vânători, Galați.
Vineri, 30.09.2022
10.00-11.40: Moderator Eugen Nicolae
Despina Măgureanu, Cătălin Cristescu, Date noi privind peisajul funerar din sud - vestul Transilvaniei în a doua epocă a fierului.
Sorin Cleșiu, Rezultatele cercetărilor arheologice preventive de la Snagov-Tâncăbești desfășurate în anul 2021.
Ioana Manea, Diana Sonu, Vlad Bîndea, Theodor Ignat, Toma Bucuroiu, Principalele rezultate ale săpăturii din situl Lacul Tei-Debarcader (Tuzla 50) în anul 2021.
Ioana Manea, Alexandru Rațiu, Ioan C. Opriș, Capidava 2022. Cercetările arheologice în sectorul VII intra muros.
Camelia-Mirela Vintilă, Despina Măgureanu, Theodor Ignat, Radu Nicolae, București-Străulești Măicănești. Descoperiri din sec. al III-lea p.Chr.
Eugen Nicolae, Un disc divinatoriu oriental descoperit în Basarabia (sec. XIII-XIV).
14.00-15.20: Moderator Mădălina Dimache
Andrei Măgureanu, Mădălina Dimache, Cosmin Moise, Radu Văcălie, Gabriel Vasile, David Baciu, Meda Toderaș, Habitatul medieval pe malul lacului Pasărea (jud.Călărași).
Radu Nicolae, Toma Bucuroiu, Noi descoperiri arheologice în situl București-Dealul Piscului. Campania 2020.
Adelina Darie, Diana Sonu, Theodor Ignat, Vlad Bîndea, Rezultatele cercetărilor arheologice preventive derulate în curtea Palatului Nifon (2022).
Raluca Moței, Teritoriul Curții Vechi în secolul al XIX-lea. Casele de pe Strada Franceză.
Comunicări Secţiunea Numismatică
Joi, 29.09.2022
Sala de expoziții
14.40-17.20: Moderator Aurel Vîlcu
Aurel Vîlcu, Dan Pîrvulescu, Monede de aur cipriote și siciliene din secolele V-III a. Chr. aflate în colecția Maria și dr. George Severeanu.
Steluța Marin, Despre monedele contramarcate de la Histria din prima jumătate a sec. III a.Chr.
Theodor Isvoranu, Sebastian Matei, Tezaurul de monede celtice descoperit la Spătaru, jud. Buzău.
Mihai Dima, Dan Elefterescu, Monede romane descoperite recent la Durostorum.
Theodor Isvoranu, Descoperiri monetare la Romula. Campania 2021.
Mihaela Iacob, Vestigii antice pe Valea Slavei: 1. Teritoriul comunei Slava Cercheză.
Aurel Vîlcu, Repertoriul descoperirilor monetare din zona de curbură a Carpaților (secolele XIV-XVII).
Vineri, 30.09.2022
10.00-12.00: Moderator Emanuel Petac
Irina Cîrstina, Un tezaur de groși moldovenești descoperit la Târgoviște.
Dan Pîrvulescu, Alina Pîrvulescu, Valentin Parnic, Considerații preliminare asupra tezaurului medieval descoperit la Piua Petrii, jud. Ialomița.
Marius Blasko, Campania otomană din 1595 în Țara Românească în lumina descoperirilor monetare.
Raoul M. Septilici, Dorel Micle, Un tezaur monetar medieval descoperit pe șantierul arheologic de la Ciacova (jud. Timiș).
Emanuel Petac, Nicoleta Demian, Colecții și colecționari. Date noi despre sursele unor donații numismatice ale lui D.A. Sturdza.
Adriana Roșca, Medalii din colecția Maria și dr. George Severeanu.
*Timpul alocat fiecărei lucrări, incluzând discuţiile, este de 20 minute.
Colectivul de organizare al Simpozionului este alcătuit din Dan PÎRVULESCU, Director adjunct (Muzeul Municipiului Bucureşti), Theodor ZAVALAȘ, Manager, (Direcția de Cultură Oltenița/Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa), Aurel VÎLCU, Secretar științific (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române), Vasile OPRIŞ, Şef Secţia Istorie, și Theodor IGNAT, Şef Birou Arheologie Preventivă și Sistematică (Muzeul Municipiului Bucureşti).

Simpozionul Național „Vasile Pârvan” la Bacau

 Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naționale Bacău, organizează, în zilele de 6-7 octombrie 2022, Simpozionul Național „Vasile Pârvan”, manifestare de tradiție, desfășurată sub semnul marelui savant român originar de pe meleagurile băcăuane.
Manifestarea dorește încurajarea dialogului dintre generații, fiind prezenți cercetători cu carieră recunoscută în domeniu, precum și tineri aflați la începutul carierei, care vor face cunoscute publicului rezultatele cercetărilor științifice desfășurate.
Publicului îi vor fi aduse în atenție aspecte privind arheologia şi istoria naţională, heraldica, numismatica, medalistica, muzeologia și personalitățile din domeniu.
Simpozionul va debuta joi, 6 octombrie, orele 11,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din str. 9 Mai, nr. 7. Programul va avea în deschidere In honorem – Viorel Căpitanu la 90 de ani (prezintă dr. Cristinel Plantos); lansarea volumelor: „Carpica”, vol. LI, 2022 (prezintă dr. Vasile Diaconu), „Acta Bacoviensia”, nr. XVII, 2022 (prezintă prof. Vilică Munteanu) și Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor, 2022 (prezintă autorul, Dorel Bălăiță).
Cu această ocazie va fi vernisată expoziția de arheologie „Patrimoniul băcăuan între vechi și nou”, prezentare susținută de dr. Lăcrămioara-Elena Istina. Expoziția aduce în atenția publicului o parte inedită a patrimoniului muzeal.
Sala memorialistică „Ioan Dogaru” va găzdui comunicarea științifică Colonel Ioan Dogaru - centenarul nașterii, susținută de Ștefan Dina.
În cadrul manifestării, se va putea vizita expoziţia foto-documentară din arhiva Muzeului de Etnografie: „La început este demultul”, prezentată de Iulian Bucur.
Programul va continua cu susținerea comunicărilor specialiştilor prezenţi la eveniment.
La realizarea simpozionului au colaborat Asociaţia Arhiviştilor din România – Filiala Bacău şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”.