vineri, 12 iulie 2019
Expozitie: Monede si bancnote romanesti
În perioada 15 iulie - 15 august 2019 vizitatorii Muzeului Grăniceresc
Năsăudean pot afla fascinanta poveste a bancnotelor şi monedelor
româneşti într-o interesantă şi
valoroasă expoziţie numismatică. Exponatele, aparţinând năsăudeanului
Alexandru Cîrcu, unul dintre cei mai tineri colecţionari din ţară în
acest domeniu, oferă posibilitatea unei adevărate incursiuni în istoria
României, începând cu regele Carol I, continuând cu regele Ferdinand,
Carol al II-lea şi Mihai I, până în zilele noastre. Astfel, cu această
ocazie sunt prezentate bancnote şi monede emise pe parcursul a peste un
secol de activitate monetară, unele adevărate rarităţi, dintre care
amintim lotul Biletelor Hypothecare emise de Ministerul de Finanţe al
României în iunie-iulie 1877; lotul de bilete şi bancnote emise de Banca
Naţională a României şi Ministerul Finanţelor în timpul Primului Război
Mondial, în 1917, incluzând şi emisiunea de 10 bani, considerată a fi
cea mai mică bancnotă din lume; seria bancnotelor sovietice de după cel
de-al Doilea Război Mondial etc.
vineri, 21 iunie 2019
joi, 20 iunie 2019
Emisiune numismatică cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman
Emisiune numismatică
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 01 iulie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman.Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:
Metal/valoare nominală | Aur/100 lei | Argint/10 lei | Tombac cuprat/1 leu |
---|---|---|---|
Titlu | 900‰ | 999‰ | - |
Formă | rotundă | rotundă | rotundă |
Diametru | 21 mm | 37 mm | 37 mm |
Greutate | 6,452 g | 31,103 g | 23,5 g |
Calitate | proof | proof | proof |
Cant | zimţat | zimţat | zimţat |
Aversul monedei din aur redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Aversul monedei din argint redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul lui Alexandru Marghiloman, inscripția în arc de cerc „ALEXANDRU MARGHILOMAN” și anii între care a trăit „1854” și „1925”.
Tirajul acestei emisiuni este de 300 de seturi de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat).
Preţul de vânzare pentru setul de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat) este de 2.090,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din aur, argint şi tombac cuprat cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular.
Comunicatul este disponibil pe website-ul BNR la adresa: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=16416
vineri, 14 iunie 2019
joi, 13 iunie 2019
Semnal editorial: Mircea Gheorghe Manole- Catalog numismatic.Monedele romanesti 1867-2019
Catalogul este bilingv (romano-englez). Cuprinde descrierea, imaginile color si cotele in euro (in functie de starea de uzura) a tuturior monedelor de circulatie si comemorative din aceasta perioada.
Are 608 pagini. Se poate procura de la societatea Euronumisfil Gold SRL, str. Covaci, nr 2 Sector 3 Bucuresti.tel. 021/3158816.
Targ de antichitati la Muzeul National al Taranului Roman
În miez de vară, în preajma Sânzienelor, peste 40 de colecționari din toată țara vin la Târgul de antichități de la Muzeul Național al Țăranului Român,
cu lucruri frumoase, nelipsite înainte vreme din gospodăria țărănească
sau de la oraș. Între 21 și 23 iunie 2019, de la orele 10 dimineața și
până la 6 seara, puteți admira și târgui fel de fel de obiecte vechi. De
asemenea, suntem îmbiati cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci, miere,
dar și bragă sau țuică.
marți, 11 iunie 2019
duminică, 9 iunie 2019
sâmbătă, 8 iunie 2019
marți, 4 iunie 2019
Semnal editorial: Alunel Cocon-Fenomenul insignelor de merit civile din perioada comunista
"Scrisă sub presiunea timpului limitat, mirosind a cerneală proaspătă,
această modestă încercare de a răspunde la o parte din întrebările care
îi frământă pe colecționarii de insigne de merit, e pregătită de lansare
la Turnu Măgurele.
Cartea nu este un catalog, ci o poveste despre modul în care insignele de merit comuniste au reflectat evenimentele importante din istoria țării.
Cu ironie și fără nostalgie, este conturat locul ocupat de insignele de merit în ansamblul propagandei comuniste dedicate creării ”omului nou”.
Din prezentare lipsesc insignele de merit dedicate pionierilor și cele din sfera sportului, care am considerat că nu reflectă fenomenul.
Format A4, 130 de pagini, din care 37 pagini cu planșe foto, date tehnice despre cele peste 230 de insigne prezentate, trimiteri la numeroase acte normative prin care au fost instituite titluri și insigne distinctive, sau care au relevanță pentru înțelegerea fenomenului, preț 100 lei"
sursa: https://www.facebook.com/groups/1563256440582757/
Cartea nu este un catalog, ci o poveste despre modul în care insignele de merit comuniste au reflectat evenimentele importante din istoria țării.
Cu ironie și fără nostalgie, este conturat locul ocupat de insignele de merit în ansamblul propagandei comuniste dedicate creării ”omului nou”.
Din prezentare lipsesc insignele de merit dedicate pionierilor și cele din sfera sportului, care am considerat că nu reflectă fenomenul.
Format A4, 130 de pagini, din care 37 pagini cu planșe foto, date tehnice despre cele peste 230 de insigne prezentate, trimiteri la numeroase acte normative prin care au fost instituite titluri și insigne distinctive, sau care au relevanță pentru înțelegerea fenomenului, preț 100 lei"
sursa: https://www.facebook.com/groups/1563256440582757/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)