luni, 27 ianuarie 2020
Medalie dedicata implinirii a 420 de ani de la batalia de la Selimbar
Mihai
Viteazul a fost ”... un bărbat vestit şi ales prin naştere, cât şi prin
statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de lauda cea mai mare,
prin virtuţile cele mai alese, prin marea sa evlavie către Dumnezeu,
prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în
sfârşit faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mărinimie şi
deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă
acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale
sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvarşească
isprăvi grele, ca şi prin cuvântul său, care, de câte ori era nevoie şi
chiar fără pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept.” -
Baltazar Walter Silezianul, "Scurta și adevărata descriere a faptelor
săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești", aparută la Gorlitz, 1599
Mihai Viteazul a intrat in istoria României pentru înfăptuirea primei uniri a Transilvaniei cu Țara Românească.
La 28 octombrie 1599 a avut loc bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul învinge armata condusă de cardinalul Andrei Bathory, întregul teritoriu al Transilvaniei intrând în stapânirea marelui domnitor.
În urma măreței victorii repurtate în bătălia de la Șelimbăr, la 1 noiembrie 1599, după un marş triumfal, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia – străvechiul Apullum, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru și îmbrăcat prea împodobit chiar”, unde, după ce a pus „stările să jure [credință] întâi împăratului, pe urmă lui însuși și apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe instituirea administrației românești în Transilvania.
La scurt timp după unirea Țării Românești cu Transilvania, domnitorul a reușit să înfăptuiască prima unire a tuturor Țărilor Române, cunoscută sub denumirea de "Unirea de la 1600".
Evenimentul istoric de la 28 octombrie 1599 este comemorat de Monetăria Statului prin lansarea pe piață a setului medalistic excepțional „420 de ani de la Bătălia de la Șelimbăr”. Format din broșură tip carte, ce conține medalia de colecție și un sigiliu stilizat Mihai Viteazul. Acest produs inegalabil va putea fi achiziționat, de la magazinele noastre, la prețul de 1.600 lei/ set, pentru medalia din argint și de 350 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru argintat; prețurile includ TVA.
Specificații tehnice:
• Material: Argint 925‰
- Diametru: 85 mm
- Greutate: 500 grame
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 200 bucăți
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 85 mm
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 500 bucăți

joi, 23 ianuarie 2020
Eminescu, în cea mai mare colecţie din lume de medalii dedicate poetului
Mai
bine 1.200 de medalii având chipul lui Mihai Eminescu încrustat la vârste
diferite, în sute de ipostaze şi valoroase stilizări artistice, între care şi
un unicat creat de marele sculptor Ion Irimescu şi medalii din metale preţioase
lucrate în toată Europa, reunite într-un inedit şi unic “arsenal” cultural, se
află expuse, pe panoplii, nu într-un muzeu cunoscut, ci într-un apartament
modest de pe strada Energiei din municipiul Bacău.
Mai
sunt expuse medalii realizate, în timp, de şcoli, universităţi din ţară şi de
peste hotare, de biserici, unităţi militare, instituţii culturale, prefecturi,
primării.
Cea
mai mare şi valoroasă colecţie din lume de medalii comemorative dedicate
poetului nepereche este rodul fascinaţiei pentru viaţa şi opera uneia dintre
cele mai mari personalităţi ale neamului românesc etalate de un cvasianonim dar
exemplar colecţionar băcăuan, Relu Zanfir Stoian.
Fost
salariat la Aerostar Bacău, “uzina care îţi trimite gândul prin ceea ce
realizează, aparate de zbor, către zările eminesciene”, după cum îşi
caracteriza locul de muncă cel care a cultivat timp de aproape 20 de ani în
apartamentul său chipul stelar al marelui om de cultură român, colecţionarul
Relu Stoian s-a dus să se întâlnească în eternitate, în urmă cu patru ani, cu
idolul său.
A
rămas, “poate pentru eternitate” speră familia sa, “o colecţie unică ce poate
face cunoscută şi valorifica vizual, chiar pe mapamond, într-o manieră deosebit
de accesibilă publicului, genialitatea lui Eminescu”, a declarat pentru
AGERPRES Vilică Munteanu, directorul filialei băcăuane a Arhivelor Statului,
cel care şi-a propus să scoată la lumină, printr-o reprezentativă expoziţie,
“această comoară culturală”.
După
cum afirmă soţia sa, Relu Stoian a început să colecţioneze “cu frenezie” chipul
lui Eminescu în 1989, anul în care se împlinea un veac de la trecerea în
veşnicie a poetului.
“La
câţiva ani de la căsătoria noastră, Relu a început să se apropie din ce în ce
mai mult de Eminescu. Acolo unde auzea că este o medalie ce-l arăta pe poet
pleca imediat după ea. A dat foarte mulţi bani pentru a strânge cele mai
frumoase şi neobişnuite medalii eminesciene. Uneori ştiam cât costă, alteori nu.
Abia acum îmi spun colegii de serviciu şi de numismatică la ce costuri se
ridică o asemenea colecţie. Mi-a părut bine, căci era o pasiune frumoasă şi,
sper, utilă pentru cultură”, declară Anişoara Stoian, care are grijă deosebită,
în continuare, de inedita şi valoroasa colecţie.
Camera
în care îşi petrecea Relu Zanfir Stoian mare parte din timpul liber cu Eminescu
este încărcată atât de amintirea “materială” a chipului poetului naţional, dar
şi cu medalii redând surorile şi fraţii lui Eminescu, Aglae, Harietta, Matei,
Şerban, Nicolae, Iorgu. Se mai găsesc acolo medalii cu Aron Pumnul şi Ion
Sbierea, profesorii de limba română ai învăţăcelului Mihail Eminovici la
Gimnaziul din Cernăuţi, cu marii săi cunoscuţi Creangă, Maiorescu şi Caragiale
sau redând chipul chinuitoarei sale iubiri, Veronica Micle, cu oraşul său de
suflet, Iaşi, cu mormântul din cimitirul Bellu.
Sunt
medalii şi plachete din aur, bronz aurit sau platinat, argint, bronz, din
aluminiu, tombac, cupru-nichel.
Sculpturi
în lemn şi covoare redând chipul lui Eminescu, tablouri diverse sugerând opera
marelui poet, cărţi importante din şi despre creaţia ori destinul eminescian
completează valoroasa colecţie de medalii.
“O
asemenea colecţie îşi are locul într-un muzeu”, spune, îndreptăţit, fiul celui
care a alcătuit inedita comoară spirituală.
Complexul
Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău “s-ar mândri să o aibă în posesie pentru a o
valorifica public”, a declarat pentru AGERPRES Mariana Popa, directoarea
instituţiei, precizând că aceasta s-ar adăuga colecţiei de medalii eminesciene
donate în anii trecuţi de colonelul în rezervă Ioan Dogaru.
Numai
că aceea a colonelului este doar o “firimitură” în comparaţie cu valoarea şi
mărimea a ceea ce a adunat Relu Stoian, a spus directoarea muzeului băcăuan,
care speră să poată găsi resurse financiare menite să adauge colecţiilor
instituţiei valoroasa, dar încă puţin cunoscuta colecţie din apartamentul din
municipiul Bacău.
“Atunci,
publicul va descoperi şi alte moduri de a-l cunoaşte pe Eminescu. Prin ochii,
mintea şi creaţia unor artişti care îşi imprimă opera în metal. Dar va
descoperi şi rodul unei pasiuni ce poate oferi cercetătorilor noi unghiuri de
analiză despre Eminescu”, a precizat pentru AGERPRES prof. univ. dr. Ioan
Dănilă de la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău. AGERPRES
vineri, 17 ianuarie 2020
Fenomenul colecţionismului din România şi periodizarea sa
Joi, 23
ianuarie 2020, ora 17.15, la Sala "Stefan
cel Mare și Sfânt" din cadrul Cercului Militar National, va avea loc expunerea cu tema: Fenomenul
colecţionismului din România şi periodizarea sa susținută de domnul prof. dr.
Alin Ciupală, Universitatea din Bucureşti. Manifestarea este organizata de Clubul Numismatic "Mihai Eminescu" din cadrul Cercului Militar National. Cum de curind s-au implinit 10 ani de activitate a Clubului va avea loc si lansarea cartii dedicate acestui
eveniment: Un deceniu de activitate
numismatica (2009-2019). Clubul Numismatic „Mihai Eminescu” din cadrul Cercului
Militar National.
Felicitari organizatorilor si La Multi Ani ! Clubului Numismatic "Mihai Eminescu" si celor care ii fac posibila existenta.
Emisiune filatelica dedicata lui Mihai Eminescu
Cu ocazia aniversării Zilei Naționale a Culturii și a 170 de ani de la nașterea Poetului Național ;;MIHAI EMINESCU,, a fost pusă în circulație o emisiune filatelică dedicată lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle sub titlul de Cupluri celebre, Poezia dragostei, compusă din 2 timbre, o coliță nedantelată și un plic prima zi (F.D.C.).
Expozitie numismatica la Clubul Numismatic "Mihai Eminescu"
In perioada 11-18 ianuarie 2020, Clubul Numismatic "Mihai Eminescu" organizeaza o expozitie numismatica la Galeria Ronda din cadrul Cercului Militar National dedicata implinirii a 170 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si 200 de ani de la nasterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Felicitari organizatorilor si colectionarilor participanti la eveniment cu piese din colectiile lor.
marți, 14 ianuarie 2020
Expoziţie de medalistică şi grafică "Simbol peren al Culturii Naţionale - Mihai Eminescu, 170 ani de la naştere"
Astazi,14 ianuarie ora 10.00, sunteţi invitaţi la Universitatea "Vasile
Alecsandri" din Bacău la vernisajul expoziţiei de medalistică şi grafică
"Simbol peren al Culturii Naţionale - Mihai Eminescu, 170 ani de la
naştere".
marți, 7 ianuarie 2020
Salonul Național „Mihai Eminescu“, ediția a 41-a
Joi, 09.01.2020, de la ora 15, Gruparea Colecționarilor de Medalii și
Insigne „Mihai Eminescu“, din cadrul Societății Numismatice Române, are
deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul Salonului Național „Mihai
Eminescu“, ediția a 41-a, care se va desfășura, sub egida Camerei
Deputaților, în cea mai mare sală de expoziții din țară, Sala de
Expoziții „Constantin Brâncuși“ din Palatul Parlamentului.
Intrarea este liberă și se face prin strada Izvor, Nr. 2-4.
Parteneri la această manifestare sunt: S.C. Accesorii Prod, Oradea, Bihor, Editura Magic Print, Onești, Bacău și Asociația de Vexilologie „Tricolorul“, din Rm. Vâlcea.
În cadrul vernisajului vor recita și interpreta din opera lui Mihai Eminescu: actrița Claudia MOTEA, prof. Evelyne-Maria CROITORU, Ovidiu CRISTESCU, eleva Alexandra Minea NICULESCU, cantautorul Petruș SCUTELNICU, Dana FLORIAN, Corina Vlad DIACONESCU, pian, formația „Celest“ - prof, Felicia Popescu și prof. Nicu Șandru ș.a.
Din partea Institutului Confucius, din București, vor participa doamnele profesoare CAO RUIHONG, CHENG FEIFEI și ZHOU ZIJING.
O deosebită expoziție de medalii, plachete, insigne, carte veche, cartofilie, pictură, grafică și alte materiale dedicate, de-a lungul timpului, Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, se va desfășura în perioada 09-31.01.2020.
Printre expozanți se numără: Gavril LAVRIC (Gura Humorului, SV.), Elena CONDREI, Coriolan CHIRICHEȘ, Mihai CORNACI (Botoşani), Ioan MUȘEI (Hârlău, Iaşi), P.S. GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, pr. Vasile NEACȘU, (Alexandria, Teleorman), Claudia-Georgeta CIOBANU (Oraviţa, C-S), Petru SUCIU (Turda, Cluj), Sorin POPESCU, Gheorghe CARAMAN, Alexandra-Cristina COSTIN, Mariana BEDA, Ana și Mihai IACOB, Gheorghe ION, Ionel NOVAC, Daniel CHELARU, Ecaterina MIHAI, Romulus HARDA, Mihai CĂTRUNĂ, Corneliu-Ioan BĂLĂNEAN, Aurel-Nicolae CURDOV, Mihai COSTIN (toţi din Bucureşti).
Se va lansa volumul: Luceafărul înainte și după Luceafărul, autor prof. Lucian COSTACHE, din Pitești, Argeș.
Pentru această manifestare s-au realizat diferite materiale: medalie, de către S.C. Accesorii Prod, o carte de poezii Eminescu+Veronica Micle (10+10), Editura Magic Print, o care format liliput (3x4cm, tiraj zece exemplare, numerotate), realizare manuală a prietenului meu, George Anghelescu, insigne și cocarde din partea artistului plastic Romulus Harda și Asociația de Vexilologie din Rm. Vâlcea, cărți poștale și un plic filatelic, special, din partea pictoriței Ecaterina Mihai, cărora, și pe această cale, le aducem sincere mulțumiri .
Tot în cadrul vernisajului se vor acorda diplome celor care au contribuit la realizarea acestei deosebite manifestări.
Prezența celor iubitori întru Eminescu, ne onorează !!!
Aducem, și pe această cale, sincere mulțumiri Secretariatului general al Camerei Deputaților pentru aprobarea desfășurării acestei manifestări în acest frumos spațiu.
Mulțumesc prietenului DRAGOȘ BUNCIU, care, de mulți ani, ne sprijină în realizarea materialelor (afișe, bannere, invitații, diplome, cărți poștale ș.a.).
Mihai COSTIN, Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” din cadrul S.N.R.
NB. Felicitari dle Mihai Costin pentru eforturile facute pentru a-l celebra pe dragul nostru poet national, Mihai Eminescu.

vineri, 20 decembrie 2019
Medalia "Craciun 2019"
Cu
prilejul sărbătorilor de iarnă, Monetăria Statului are bucuria de a vă
prezenta noua emisiune medalistică dedicată sărbătorilor de iarnă:
🏅 Felicitare cu medalie, realizată în varianta religioasă: „Crăciun 2019”.
Acest produs de excepție, emis în tiraj limitat, poate reprezenta cadoul ideal atât pentru cei apropiați cât și pentru partenerii dumneavoastră de afaceri și poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la următoarele prețuri (care includ TVA):
☑️ 57 lei/ bucată,
Piesa din aliaj de cupru,
Diametru: 37 mm,
Calitate: proof
☑️ 127 lei/ bucată,
Piesa din argint 925 ‰,
Diametru: 37 mm,
Greutate: 22 grame,
Calitate: proof
📧Pentru comenzi / info, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj prin email la: magazin.filaret@monetariasta tului.ro și magazin.mihalache@monetari astatului.ro

📧Pentru comenzi /
Medalii de la Monetaria Statului dedicate sarbatorilor de iarna
Cu
prilejul sărbătorilor de iarnă, Monetăria Statului are bucuria de a vă
prezenta noua emisiune medalistică dedicată sărbătorilor de iarnă:
🏅 Felicitare cu medalie, realizată în varianta laică: „Colinde românești - Sorcova 2019”.
Acest produs de excepție, emis în tiraj limitat, poate reprezenta cadoul ideal atât pentru cei apropiați cât și pentru partenerii dumneavoastră de afaceri și poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la următoarele prețuri (care includ TVA):
☑️ 96 lei/ bucată,
Piesa din aliaj de cupru,
Diametru: 37 mm,
Calitate: proof
☑️ 169 lei/ bucată,
Piesa din argint 925 ‰,
Diametru: 37 mm,
Greutate: 22 grame,
Calitate: proof
📧Pentru comenzi / info, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj prin email la: magazin.filaret@monetariasta tului.ro și magazin.mihalache@monetari astatului.ro
🏅 Felicitare cu medalie, realizată în varianta laică: „Colinde românești - Sorcova 2019”.
Acest produs de excepție, emis în tiraj limitat, poate reprezenta cadoul ideal atât pentru cei apropiați cât și pentru partenerii dumneavoastră de afaceri și poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la următoarele prețuri (care includ TVA):
☑️ 96 lei/ bucată,
Piesa din aliaj de cupru,
Diametru: 37 mm,
Calitate: proof
☑️ 169 lei/ bucată,
Piesa din argint 925 ‰,
Diametru: 37 mm,
Greutate: 22 grame,
Calitate: proof
📧Pentru comenzi /
marți, 17 decembrie 2019
Medalii dedicate implinirii a 30 de ani de la revolta populara anti-Ceausescu
Decembrie 1989. 30 de ani de la revolta populară anti-Ceaușescu.
Dictatura regimului Ceaușescu, a provocat începutul revoltei populare în 16 decembrie 1989 la Timișoara. Căderea regimului totalitar condus de Ceaușescu a fost posibilă prin solidarizarea Bucureștiului în 21 decembrie 1989, precum și a altor orașe cu revolta timișorenilor.
Evenimentele istorice de acum trei decenii, care au determinat schimbarea la față a României prin jertfa și solidaritatea a mii de oameni, sunt comemorate de Monetăria Statului prin lansarea emisiunii medalistice „30 de ani de la căderea regimului comunist”.
🏅Vă invităm să achiziționați acest produs comemorativ - format din medalie (bătută în două variante: „Timișoara 16 Decembrie 1989” și „București 21 Decembrie 1989”), card și mapă de prezentare – de la standul nostru din cadrul Târgului de Crăciun de la Timișoara și, în curând, de la magazinele Monetăriei din București la prețul de 130 lei/ set, pentru medalia din argint și de 51 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru argintat; prețurile includ TVA.
Specificații tehnice:
☑️ Material: Argint 925‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 27 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 600 bucăți
☑️ Material: Aliaj de cupru argintat
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 1.000 bucăți
📧Pentru comenzi / info, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj prin email la: magazin.filaret@monetariasta tului.ro și

Abonați-vă la:
Postări (Atom)