vineri, 4 martie 2011

MNIR- lansari la salonul de carte

Cine are drum prin Bucuresti in acest weekend sa nu evite Muzeul Nationala de Istorie a Romaniei, care găzduieste în perioada 2 - 6 martie a.c., cea de-a XVI-a ediţie a Salonul de Carte, Presă şi Muzică organizat de AMPLUS International Ltd. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 2 martie, orele 15, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr.12. În cadrul acestui eveniment, Muzeul Naţional de Istorie a României va lansa o serie de publicaţii, după cum urmează: Joi, 3 martie, în Sala Lapidarium s-a lansat volumul *Studii de Preistorie* vol.7 care reuneşte articole dedicate arheologiei preistorice, din mezolitic până la epoca bronzului, ale autorilor români şi ale autorilor din străinătate. Majoritatea articolelor sunt redactate în limbi de circulaţie internaţională.
Vineri, 4 martie, ora 13.30 în Sala Lapidarium* se va lansa volumul XXII al publicaţiei *MUZEUL NAŢIONAL*. Volumul de tradiţie găzduieşte studii şi articole de istorie ale specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României dar şi din institute de cercetare, facultăţi etc. Totodată, regăsim între paginile anuarului rezultatul cercetării unor specialişti, dar şi pasionaţi de istorie din afara graniţelor, dar şi studii din domeniul numismatic, al muzeografiei, sau privitoare la personalităţi cunoscute, sau mai puţin cunoscute ale trecutului nostru. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. Univ. Dr. Mihail Ionescu, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României..
Tot vineri, 4 martie, ora 14.00 în Sala Lapidarium* se vor lansa în parteneriat cu Centrul de Studii Militare Romane ANTIQUITAS, două lucrări publicate în cadrul proiectului STRATEG. Strategii defensive şi politici transfrontaliere. Integrarea spaţiului Dunării de Jos în civilizaţia romană (PNCDI II, Programul 4. Parteneriate în domenii prioritare - 91-010/2007), finanţat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României (2007-2010). Volumele se înscriu într-o serie recentă de publicaţii editată de ANTIQUITAS - Centrul de Studii Militare Romane.5. NEAR AND BEYOND THE ROMAN FRONTIER. Proceedings of a colloquim held in Târgovişte, 16-17 october 2008* (editori Ovidiu Ţentea, Ioan C. Opriş), CRMS 5, Bucureşti 2009. Vor lua cuvântul prof. dr. Alexandru Barnea, dr. Crişan Muşeţeanu şi dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. DACIA. UN MILENIU DE ISTORIE, autor Constantin C. Petolescu, Bucureşti 2010. Vor lua cuvântul Acad. Alexandru Vulpe, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

BNR a emis 3 noi monede dedicate monumentelor de arta medievala crestina

Banca Nationala a Romaniei a pus in circulatie incepand cu data de 28 februarie, in scop numismatic, un set de trei monede din argint dedicate monumentelor de arta medievala crestina - Biserica din Strei (jud. Hunedoara), Manastirea Humor (jud. Suceava) si Manastirea Hurezi (jud. Valcea).
Valoarea nominala a acestor monede este de 10 lei. Monedele au diametrul de 37 mm si greutatea de 31,103 g.
Monedele din argint sunt insotite de brosuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate in limba romana, engleza si franceza.
Brosurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si casierului central, iar tirajul va fi de 500 de seturi.
Pretul de vanzare, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede din argint este de 900,00 lei. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Punerea in circulatie, in scop numismatic, a setului de monede din argint, aferente emisiunii numismatice „Monumente de arta medievala crestina - Biserica din Strei, Manastirea Humor si Manastirea Hurezi - set de trei monede din argint", se realizeaza prin sucursalele Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.

joi, 3 martie 2011

Lista monedelor jubiliare şi comemorative moldovenesti in 2011

Guvernul Moldovei a dat publicitatii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 1-2, art. 6), lista monedelor jubiliare si comemorative ce vor fi emise de Banca Moldovei in acest an, ca mijloc de plată şi în scop numismatic.
Iata mai jos aceasta lista:
1. Seria "Personalităţi": 180 de ani de la naşterea lui Alexandru Bernardazzi
2.Seria "Aleea Clasicilor din Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfînt" din mun. Chişinău": Bogdan-Petriceicu Haşdeu
3.Seria "Evenimente istorice": 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova; Chişinău - 575 de ani de la prima atestare documentară; 20 de ani de la în înfiinţarea Băncii Naţionale a Moldovei
4.Seria "Sărbătorile, cultura, tradiţiile Moldovei": Colindul
5. Seria "Cartea Roşie a Republicii Moldova": Lopătar

vineri, 25 februarie 2011

Robotik

Pe 16 martie a.c. Austrian Mint va pune pe piata o moneda bimetalica, numita Robotik, intr-o realizare tehnica si artistica exceptionala. Este vorba despre o piesa de 25 de euro dedicata robotilor. Aceasta este din argint, coroana, si un metal mai neobisnuit pentru monetarie-niobiu (miezul). Printr-o tehnica speciala (un strat de oxid de o grosime constanta), niobiu a capatat culoarea rosu "marte" . Pe avers este reprezentata o versiune secol XXI a omului Vitruvian a lui Leonardo Da Vinci, adica un robot. In plan secundar sunt prezentate citeva roti dintate si fragmente dintr-o scriere in cod binar. Aceasta simbolizeaza cooperarea dintre mecanica si informatica, fundamentala in robotica.Reversul este populat de un peisaj martian (in centrul monedei care este din niobiu), prezentind munti, cratere, roci si un vehicul de explorare martiana robotizat. Pe inelul din argint se prezinta o harta stelara pe care undeva in dreapta se poate zari Pamintul.
Diametrul monedei este de 34mm, cintareste 16,5 grame din care 6,5gr este miezul din niobiu.

Tirajul: 65000 piese. Uluitor!

P.S. Niobiu este un metal de culoare alb-argintiu. Se poate colora in nuante de albastru prin procedee electrochimice. Este foarte scump si in special utilizat in industria superconductorilor, dar si la bijuterii.

miercuri, 23 februarie 2011

Monede 3D

Somalia ne-a obisnuit de-a lungul timpului cu tot felul de ciudatenii monetare (sa ne amintim monedele chitara, motocicleta etc), dar setul emis in 2008 pentru a celebra "Anul Matematicii " ne da serioase batai de cap. Cele cinci piese care compun seria intitulata „corpuri geometrice” sunt intradevar niste figuri geometrice spatiale care au pe ele imprimate stema Somaliei si valoarea nominala de 1 dollar. Cubul, cilindrul, conul, piramida si sfera au fost astfel ridicate la rang de moneda. Dimensiunile lor sunt cuprinse intre 20 si 25mm. Priviti mai jos „minunile” realizate din aliaj de Cu/Ni si placate cu argint.

vineri, 11 februarie 2011

Revista Peuce

Iata mai jos adresa site-ului revistei Peuce, editata de Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea: http://www.revistapeuce.icemtl.ro/. La rubrica "arhiva" va asteapata o surpriza placuta, veti gasi citeva numere upload-ate. Unele articole se pot descarca integral, altele partial iar la altele apare eroare la download.
"Peuce este o publicatie anuala, cu un ritm de aparitie constant. Primul numar al revistei a fost editat in anul 1971 de Muzeul Delta Dunarii Tulcea, devenit ulterior (1993) Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea. Incepand din anul 2003 se editeaza seria noua, dedicata exclusiv studiilor de arheologie, istorie si numismatica. ICEM Tulcea doreste sa promoveze prin revista Peuce cercetarile realizate in zona de nord a Dobrogei dar si cele mai importante contributii in planul arheologiei romanesti si europene. Autorii care au publicat in Peuce sunt experti si specialisti recunoscuti atat in tara, cat si in strainatate prin contributiile majore in domeniile Arheologiei si Istoriei. In paginile revistei se regasesc studii ale unor membri marcanti ai Academiei Romane, ai institutelor de cercetare ori universitatilor din Romania si strainatate." (prezentare preluata de pe site-ul mai sus amintit).
Initiativa este foarte buna, tinind cont ca revistele de acest gen au o arie restrinsa de circulatie. Daca se vor remedia si erorile de "urcare/descarcare" a unor articole ar fi foarte bine. Asteptam ca si alte muzee judetene sa procedeze la fel cu revistele editate.

vineri, 14 ianuarie 2011

Emisiune numismatică -90 ani de la infiintarea Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 17 ianuarie 2011, o monedă din argint, dedicată aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu”.
Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 925‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,104 g
Calitate: proof
Margine: zimţată.
Aversul prezintă o imagine reprezentându-l pe medicul aviator lt. Victor Anastasiu, întemeietorul Centrului Medical Aeronautic, măsurând tensiunea arterială a unui candidat la şcoala de pilotaj; deasupra imaginii, de sus în jos, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României şi valoarea nominală a monedei ,,10 Lei”.
Reversul prezintă stema Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială înconjurată de inscripţia semicirculară pe trei rânduri „INSTITUTUL NATIONAL DE MEDICINA AERONAUTICA SI SPATIALA „GL. DR. AV. VICTOR ANASTASIU“, o reprezentare a eroului mitologic Icar şi inscripţia în arc de cerc „1920 - 2010“.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză.
Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint este de 265,00 lei.
Monedele din argint, din emisiunea numismatică ,,Aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială General doctor aviator Victor Anastasiu”, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Reapare Studii si Cercetari de Numismatica

Aflam de pe blogul dlui Aurel Vilcu o veste imbucuratoare: in acest an se va relua seria Studii si Cercetari de Numismatica, publicatie a Institutului de Arheologie din Bucuresti. Se pare ca primul numar este deja sub tipar.

Site dedicat BSNR

Semnalam aparitia site-ului oficial dedicat Buletinului Societatii Numismatice Romane: www.snr-1903.ro. Aici veti gasi scanate si citeva buletine SNR mai vechi, care se pot descarca. Avem promisiunea dlui Virgil Ionita ca initiativa va fi continuata si ca vor mai fi "urcate" pe site si alte numere ale BSNR. Se simtea lipsa unui site oficial al SNR.

Targuri numismatice in 2011 la Brasov

Aflam de la dl Stefan Samoila programul targurilor din acest an de la Brasov:
- 19 februarie
- 28 mai
- 3 septembrie
- 26 noiembrie