luni, 31 iulie 2017

Colectii si colectionari la Botosani

Felicitari organizatorilor pentru initiativa si realizare.

joi, 27 iulie 2017

Targ de antichitati la Timisoara

EXPOTIMIŞOARA INTERNAŢIONAL anunţă publicul pasionat de lucruri antice, că festivalul obiectelor de acest gen continuă, înfruntând canicula acestei veri, cu Târgul de Antichităţi ediţia 126 care va avea loc în perioada 28 - 30 iulie.
O mulțime de colecţionari de frumos își vor expune produsele, la demisolul Iuliuf Mall și vor fi prezenți la o nouă întâlnire cu pasionaţii obiectelor cu istorie.
De vineri până duminică inclusiv, vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona: bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuete, mobilier, oglinzi şi multe altele.
Continuând să fie evenimentul numarul 1, în acest domeniu, din această zonă a ţării, vor participa în jur de 36 de standuri fiind prezenţi unii dintre cei mai prestigioşi anticari din zona de vest, nord-vest şi sud-vest.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro la rubrica de calendar expoziţional 2017
şi ne puteţi scrie pe: expotimisoara@gmail.com.
Vă mulţumim pentru interesul acordat.
Organizatorii,
***Eti Timisoara

Semnal editorial: Tezaure monetare din epoca geto-dacică descoperite în județul Călărași

Done Șerbănescu, „Tezaure monetare din epoca geto-dacică descoperite în județul Călărași, Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2017, 175 p. - 26 lei

marți, 25 iulie 2017

Luna colectionarului la Alexandria

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează a VI-a ediţie a Proiectul expoziţional intitulat „Luna colecţionarului”. Astfel, luna octombrie va redeveni, cu ajutorul colecţionarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora prin intermediul exponatelor prezentate. Nu în ultimul rând, sperăm ca acest demers să stârnească şi altora, mai ales celor tineri, dorinţa de a-şi constitui o colecţie.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a expoziţiei, este propus următorul calendar de derulare a proiectului:
1) intenţia de participare, cu completarea unei fişei de înscriere – până la 11 septembrie;
2) selecţia exponatelor, în funcţie de ordinea înscrierii la proiect, a relevanţei temei, a colecţiei propuse şi a spaţiului expoziţional disponibil – perioada 12-20 septembrie;
3) montarea exponatelor şi realizarea expoziţiei propriu-zise – perioada 21-28 septembrie;
4) deschiderea expoziţiei „Colecţii şi Colecţionari”, sala Auditorium – 29 septembrie;
5) închiderea expoziţiei – 27 octombrie;
6) restituirea exponatelor – 30 octombrie-3 noiembrie.

Pe data de 14 octombrie a.c., între orele 10.00-16.00, la sediul Muzeului Judeţean Teleorman va avea loc a V-a ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

Fisa de inscriere la proiect poate fi gasita pe website-ul muzeului sau de la urmatorul link: http://www.muzeulteleorman.ro/luna%20colectionarului%202017.html


vineri, 21 iulie 2017

100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Caracteristicile monedelor din set (din aur, argint și tombac cuprat) și a monedei din alamă, pentru colecționare, sunt următoarele:
Caracteristici tehnice Set 3 monede Monedă pentru colecționare
Metal aur argint tombac cuprat alamă Cu80Zn15Ni5
Valoare nominală 100 lei 10 lei 1 leu 50 bani
Titlu 900‰ 999‰ - -
Formă rotundă rotundă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm 37 mm 23,75 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g 23,5 g 6,1 g
Grosime la chenar


1,9 mm
Calitate proof proof proof proof
Cant zimţat zimţat zimţat inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte
Aversul monedei din aur redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din argint redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din alamă pentru colecționare redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint, din tombac cuprat și din alamă) prezintă portretul şi numele regelui Ferdinand I și inscripția în arc de cerc ,,MARASTI-MARASESTI-OITUZ-1917”.
Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul este de:
  • 150 seturi de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat);
  • 5.000 monede din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.
Preţurile de vânzare sunt:
  • 2.100,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare;
  • 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.
Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat și monedele din alamă, de 50 bani, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din alamă, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 20 iulie 2017

Marele targ al colectionarilor la Constanta


Pentru a XXIII-lea an consecutiv colecționarii și pasionații de obiecte vechi se reunesc pe faleza Cazinoului din Constanţa. Filatelie, numismatica, cartofilie, bijuterii, carte veche, aparate foto, piese de mobilier, tablouri și obiecte din bronz sau argint, toate vor fi prezente pentru 5 zile pe faleza Cazinoului din Constanţa pentru un eveniment, devenit deja tradiție.

Anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”



Centenarul Marelui Război este marcat prin aniversarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz – și comemorarea eroilor români care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.

Anul 2017 a fost declarat ca anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” având în vedere faptul că în acest an se împlinesc 100 de ani de la victoriile obținute în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Victoriile ostașilor români din vara anului 1917 au avut o importanță deosebită, cu prețul a nenumărate jertfe fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dezideratul de secole al poporului român.

Monetăria Statului cinstește eroii neamului românesc, pe cei care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței, prin noul produs medalistic – eveniment „Mărăști, Mărășești și Oituz”.

Avem certitudinea că albumul medalistic, realizat în condiții grafice premium și cu un conținut care are un puternic impact emoțional, va rămâne adânc întipărit în memoria Dumneavostră, a clienților și partenerilor noștri, care recunoașteți imediat un produs de excepție.

Caracteristicile tehnice ale produsului, format din album tip carte și un set compus din trei medalii, sunt următoarele:
• Dimensiuni: Ø 37mm
• Aliaj: Argint 925‰
• Greutate: 120 grame/set
• Finisaj: clasic, patinat
• Tiraj fix: 100 de seturi
• Preț: 690 lei (TVA inclus)
Produsul va putea fi achiziționat de la sediul nostru central sau magazinul nostru din Bdul. Ion Mihalache 119.


Sursa informaţiilor Monetăria Statului.

marți, 4 iulie 2017

Banca Națională a Moldovei vrea să introducă monede de 1 leu și 2 lei

În Republica Moldova ar putea fi lansată moneda de 1 leu și moneda de 2 lei. Discuții în acest sens au loc la Banca Națională, iar intenția a fost comunicată și Guvernului, care, se pare că nu este tocmai de acord cu asta. 

Potrivit guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, una dintre prioritățile BNM este modernizarea valutei naționale, dar că implimentarea proiectului ce ține de introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este încă la faza de discuții. 

„Am încercat să ne gândim cât ar costa să imprimăm bancnote, ne-am dat seama că e foarte scump, valoarea lor nominal fiind foarte mică. Avem un proiect în care ne gândim să introducem și niște monede, cu valoare nominală de 1 leu și 2 lei, dar este la nivel de discuție. Am început să purtăm o discuție cu Guvernul, însă am simțit o anumită reticență. Rolul nostru este să îi convingem, să le explicăm, le vom explica și jurnaliștilor și agenților economici”, a declarat Sergiu Cioclea în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, de la Moldova 1.

Potrivit Guvernatorului Sergiu Cioclea, bancnonta de 1 leu nu are un nivel avansat de securitate și că se uzează foarte repede. Mai mult, introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este o recomandare din partea Fondului Monetar Internațional.

„Am observat că bancnotele de 1 leu se uzează foarte repede și ciclul lor de viață este foarte mic. Nu respectă foarte multe criterii de securitate, iar pentru a emite bancnote cu nivel de securitate mai mare, ele sunt prea ieftine ca valoare nominală ca să facem acest lucru. Una din soluții, una din recomandările FMI, pentru securitatea monedei naționale ar fi introducerea uneia cu un nominal de 1 leu sau chiar de 2 lei, pentru că nici nu există astăzi o diviziune de 2 lei. Dar este doar un proiect, sper să discutăm în această vară conceptual și dacă reușim să vedem că este unul viabil vom merge înainte”, a specificat Cioclea.

Targ de antichitati la Galati

Târgul de antichități va fi organizat la Galaţi, Aleea Domnească (de la P-uri), în imediata apropiere a Falezei, între 29-30 iulie 2017.

Pentru două zile Galațiul va deveni locul de întâlnire al iubitorilor de artă, antichităţi și mai ales al colecționarilor din întreaga țară.

Antique Fair își propune să găzduiască, pentru expunere și vânzare, piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colectie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, ceasuri și multe altele.

Dacă doriţi să participați ca expozant, vă rugăm să ne contactaţi la inscrieri@galfair.net
Pentru orice alte informaţii ne găsiți la office@galfair.net

Bancnota suvenir-zero euro

În Germania a fost lansat un lot de bancnote cu valoare nominală de zero euro. Pentru aceasta, Germania a obţinut aprobare din partea Băncii Centrale Europene, informează Neue Osnabrücker Zeitung. Potrivit mass-media, pe bancnotă este imprimată o navă cu pânze a Flotei Maritime Militare a Germaniei „Gorch Fock II” din anul 1958. Tirajul este de cinci mii de exemplare, iar o bancnotă poate fi cumpărată pentru doi euro şi jumătate. Bancnota a fost lansată ca produs de suvenir şi nu se poate plăti cu ea. Cu toate acestea, bancnota are un grad de protecţie necesar, inclusiv filigrane și holograme și este imprimată pe aceeași hârtie ca bancnotele normale.

20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii.

In conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 4 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 100 lei
Metal: aur
Titlu: 900‰
Formă: rotundă
Diametru: 21 mm
Greutate: 6,452 g
Calitate: proof
Cant: zimțat

Aversul monedei prezintă imaginea Podului de la Cernavodă, reprezentare simbolică a comunicării şi a parteneriatului, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei redă o reprezentare parţială a Statuii Libertăţii de la New York şi inscripția ,,PARTENERIATUL STRATEGIC ROMANIA-STATELE UNITE ALE AMERICII-1997”.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate a emisiunii redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv certificatul de autenticitate este de 1.685,00 lei.

Monedele din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.