Banca
Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu 27 martie
2018, zece monede comemorative și jubiliare, ediția 2017, pentru seriile
„Personalități”, „Femei celebre”, „Aleea Clasicilor din Grădina Publică
«Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun. Chișinău”, „Cartea Roșie a
Republicii Moldova”, „Evenimente istorice” și „Știință și Inovare”.
Monedele sunt confecționate din argint și aur.
O premieră o
constituie seria „Știință și inovare”, care inițiază cu moneda
comemorativă din argint dedicată unui secol de la nașterea lui Vladimir
Andrunachievici - ilustru savant matematician, unul dintre fondatorii
Academiei de Științe a Moldovei, ctitor al Institutului de Matematică și
Informatică.
Seria „Personalități” se completează cu moneda
jubiliară dedicată marelui compozitor Eugen Doga, cu prilejul
aniversării a 80-a de la naștere, și cu moneda comemorativă la 80 de ani
de la nașterea lui Ion Vatamanu - poet, publicist și om politic,
savant, doctor în chimie, deputat în primul Parlament al Republicii
Moldova. Ambele monede sunt din argint.
O altă monedă din argint
completează seria „Femei celebre”, în memoria artistei de muzică
populară, Maria Drăgan - 70 de ani de la naștere.
Seria „Aleea
Clasicilor din Grădina Publică «Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun.
Chișinău” este suplimentată cu două monede din aur și argint, cu ocazia
celor 200 de ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu – avocat,
istoric și publicist. Alte două monede, din aur și argint, sunt
consacrate celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului
Alexei Mateevici.
Pentru prima oară în colecția monedelor
comemorative și jubiliare apare o lucrare executată în culori. Moneda
din argint „Garofița-triunghiulară”, specie de plantă erbacee, va
completa seria „Cartea Roșie a Republicii Moldova”.
Din ediția
2017 face parte și moneda din argint bătută cu ocazia împlinirii a 100
de ani de la înființarea Sfatului Țării – forul legislativ al
Basarabiei. Aceasta este inclusă în seria „Evenimente istorice”.
Aceeași
serie, însă ediția 2018, este completată cu două monede comemorative,
din argint și aur, dedicate centenarului Unirii Basarabiei cu România
din 27 martie 1918.
Prețul de comercializare al monedelor
jubiliare și comemorative se stabilește în mod independent de băncile
licențiate, în mărime de până la trei la sută peste cel determinat de
BNM.
Se afișează postările cu eticheta BNM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BNM. Afișați toate postările
marți, 27 martie 2018
marți, 4 iulie 2017
Banca Națională a Moldovei vrea să introducă monede de 1 leu și 2 lei
În Republica Moldova ar putea fi lansată moneda de 1 leu și moneda de 2 lei. Discuții în acest sens au loc la Banca Națională, iar intenția a fost comunicată și Guvernului, care, se pare că nu este tocmai de acord cu asta.
Potrivit guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, una dintre prioritățile BNM este modernizarea valutei naționale, dar că implimentarea proiectului ce ține de introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este încă la faza de discuții.
„Am încercat să ne gândim cât ar costa să imprimăm bancnote, ne-am dat seama că e foarte scump, valoarea lor nominal fiind foarte mică. Avem un proiect în care ne gândim să introducem și niște monede, cu valoare nominală de 1 leu și 2 lei, dar este la nivel de discuție. Am început să purtăm o discuție cu Guvernul, însă am simțit o anumită reticență. Rolul nostru este să îi convingem, să le explicăm, le vom explica și jurnaliștilor și agenților economici”, a declarat Sergiu Cioclea în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, de la Moldova 1.
Potrivit Guvernatorului Sergiu Cioclea, bancnonta de 1 leu nu are un nivel avansat de securitate și că se uzează foarte repede. Mai mult, introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este o recomandare din partea Fondului Monetar Internațional.
„Am observat că bancnotele de 1 leu se uzează foarte repede și ciclul lor de viață este foarte mic. Nu respectă foarte multe criterii de securitate, iar pentru a emite bancnote cu nivel de securitate mai mare, ele sunt prea ieftine ca valoare nominală ca să facem acest lucru. Una din soluții, una din recomandările FMI, pentru securitatea monedei naționale ar fi introducerea uneia cu un nominal de 1 leu sau chiar de 2 lei, pentru că nici nu există astăzi o diviziune de 2 lei. Dar este doar un proiect, sper să discutăm în această vară conceptual și dacă reușim să vedem că este unul viabil vom merge înainte”, a specificat Cioclea.
vineri, 2 august 2013
Anul european al cetatenilor
O moneda din argint cu valoarea nominala de 100 lei dedicata Anului european al cetatenilor a fost pusa in circulatie de Banca Nationala a Moldovei incepand cu 12 iulie 2013. Iata mai jos caracteristicile monedei:
Caracteristicile monedei: | |
- valoarea nominală | 100 lei |
- calitate: | proof |
- metal: | argint |
- compoziţie: | 999/1000 |
- greutate: | 31,1 grame |
- diametru: | 37 mm |
- forma: | rotundă |
- margine: | zimţată |
- tiraj: | 1000 exemplare |
Avers:
|
|
Revers:
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)