miercuri, 18 noiembrie 2020

Semnal editorial: FALSIFICARE PENTRU TEZAURIZARE? Tezaurul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa 2006

La Editura Mega Publishing House din Cluj Napoca a aparut un nou volum, al XIV, din seria Coins from roman sites and collections of roman coins from Romania, denumit Counterfeiting for hoarding? The roman hoard Ulpia Traiana Sarmizegetusa 2006, avandu-i ca autori pe Cristian Gazdac si Ovidiu Oarga.




vineri, 6 noiembrie 2020

Moneda BNR: 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 9 noiembrie 2020, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal/Valoare nominală Argint/10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I, un citat al acestuia: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României. 

 

 

 

Reversul monedei redă imaginea clădirii primului pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria și inscripțiile ,,UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA” și ,,100 ANI”. 

 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 500 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 405,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoaraau putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

sâmbătă, 10 octombrie 2020

S-a redescoperit primul album foto al Bailor Slanic Moldova

Primul album foto dedicat Băilor Slănic Moldova, realizat la sfârșitul Secolului al 19-lea (în perioada 1891-1897), a fost descoperit la vânzare pe un site de licitații din străinătate. Albumul, care conține 12 imagini din stațiunea băcăuană a fost prezentat de cunoscutul colecționar și artist plastic oneștean, ing. Dorel Bălăiță, în numărul 49 al anuarului „Carpica”, lansat la recentul „Simpozionul național de istorie Vasile Pârvan” organizat în Bacău.

Informatii pe

https://donedelaeconomic.blogspot.com/2020/10/s-redescoperit-primul-album-foto.html?m=1



vineri, 9 octombrie 2020

Carpica nr. 49-2020

 In cadrul Simpozionului national "Vasile Parvan" de la Bacau s-a lansat un nou numar din anuarul Carpica. Va prezentam mai jos coperta si cuprinsul acestuia:

Felicitari colectivului redactional si conducerii Complexului muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau ca au gasit resurse pentru o astfel de bucurie realizata in conditii grafice de exceptie la tipografia editurii Magic Print din Onesti.

Simpozionul National "Vasile Parvan" la Bacau

 Ieri, 8 octombrie, la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau a debutat Simpozionul National "Vasile Parvan" intr-un cadru restrans datorita pandemiei cea de toate zilele.

Va prezentam mai jos titlurile comunicarilor sustinute.
Felicitari organizatorilor care nu au cedat in fata pandemiei.
 

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Luna colectionarului la Alexandria



Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită, începând de vineri, 2 octombrie 2020, începând cu ora 10.00, să vizitați expoziţia temporară „Colecţii şi colecţionari”, ce se desfăşoară în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.
Ajunsă la a IX-a ediție, la expoziția din acest an participă 18 expozanți - oameni cu diferite profesii și vârste - din județul Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Năvodari). Înregistrăm și de această dată o participare internațională. Este vorba de o colaboratoare a muzeului stabilită cu mai mulți ani în urmă în Malta. De menționat faptul că 3 dintre colecţionari au participat în mod constant și la precedentele opt ediţii ale expoziției, iar în acest an participă pentru prima dată 4 colecţionari.
Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, cartofilie, grafică satirică, benzi desenate, etichete, cutii de ceai, porțelan, fiare de călcat cu jar, nicovale, cuburi Rubik etc.
Astăzi, în codițiile pandemiei actuale, din păcate, nu se poate face o deschidere de expoziție în condiții normale, însă cu ajutorul colecţionarilor, prin intermediul colecțiilor prezentate, sperăm ca luna octombrie să redevină luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora.
Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30 octombrie 2020, iar vizitarea se va putea face de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, în condițiile respectării măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.
Totodată, reamintim tuturor celor interesaţi faptul că sâmbătă, 10 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, va avea loc la Muzeul Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”, dacă condițiile atmosferice vor permite desfășurarea în curtea instituției.

luni, 28 septembrie 2020

Onoarea natiunilor-Ordine si decoratii din patrimoniul MNIR

Onoarea natiunilor-Ordine și decorații din patrimoniul MNIR

„Onoarea Națiunilor” reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expozițional de acest gen din ultimii 30 de ani din țară.

Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria (înființate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I și Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte dintre piesele deosebite, care pot fi admirate în cadrul secțiunii dedicate decorațiilor românești. Printre cele mai valoroase distincții străine prezentate în cadrul expoziției se numără ordinele Vulturul Negru al Principatului Albaniei și ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum și alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.

Expoziția va fi deschisă în perioada 13 august – noiembrie 2020.

 

Echipă curatorială :

Cornel-Constantin Ilie, Martin Tudor, Roxana Gâscă, Ionuț Drăgoiescu, Cristina Barbu, Bogdan Opreanu, Andrei Grumeza, Marius Trifu, Flavius Roaită

Mai multe informatii pe: 

https://www.mnir.ro/index.php/16185-2/?fbclid=IwAR2uoJnKDNQGUoTFP2MJJNZxlLEkeVZgJl7ZmTxm32EHfS4y5IHyEW1ekEk

joi, 2 iulie 2020

Set medalistic: Domnitori romani

„Domnia lui Ștefan cel Mare – de aproape o jumătate de veac – este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodată țara n-a fost mai întinsă, mai bogată și mai respectată; niciodată faima domnului ei n-a străbătut atât de departe, deopotrivă în Apusul creștin, ca și în Răsăritul necredincios, provocând admirația prietenilor și respectul dușmanilor; niciodata nu s-au ridicat spre slava celui de sus atât de multe lăcașuri și într-o formă atât de desăvârșită. Întocmai cum grecii cei vechi au avut epoca lui Pericle – acel maximum de strălucire politică și artistică -, noi am avut epoca lui Ștefan cel Mare.” - Constantin C. Giurescu
La 12 aprilie 1457, în marţea din Săptămâna Mare, tânărul Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, „os din os domnesc“, în urma reputatei victorii asupra lui Petru Aron, a fost „ridicat domn“ şi „pomăzuit spre domnie“ de mitropolitul Teoctist, în asistenţa întregii ţări, adunată „pe Siret“, unde „se numeşte Direptate până în ziua aceasta“.
Se deschidea o epocă nouă în istoria Moldovei sub conducerea lui Ştefan, cel care avea să arate răspicat tuturor că pe acest pământ nu pot trăi decât acei care îl iubesc şi sunt gata să se jertfească pentru apărarea lui.
Ştefan cel Mare, devenit apoi în conştiinţa neamului „şi Sfânt“, a fost figura centrală a vechii istorii a Moldovei, apărând pământul strămoşesc în faţa primejdiei tot mai ameninţătoare a semilunei.
A fost unul dintre cei mai de seamă ctitori de lăcaşuri sfinte din istoria ţării sale.
Canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, Ştefan cel Mare este domnitorul care a ridicat prestigiul Moldovei la nivelul celorlalte state medievale. Opera lui de vrednicie, de înţelepciune, vitejie şi de genială clarviziune a fost neasemuită şi, de aceea, Ştefan cel Mare a dominat şi va domina veacuri de-a rândul scena istoriei noastre.

Astăzi, la împlinirea a 516 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Monetăria Statului vă invită să achiziționați setul medalistic „Domnitori români”. Prețul de vânzare pentru acest produs unic - compus din șase medalii din aliaj de cupru argintat Ø60 mm însoțite de certificat de autenticitate și ambalate în cutie de lemn – este de 256 lei/set inclusiv TVA. 

Medalie-ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PLANETEI PĂMÂNT – „ZIUA PĂMÂNTULUI”


Monetăria Statului are bucuria de a vă anunța că a lansat pe piață noul produs medalistic dedicat celei de-a 50-a aniversări a „Zilei Pământului”, sărbătoare fondată în anul 1970 și având ca scop principal protejarea mediului înconjurător.

🗓️ În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Evoluția geologică a impresionantei noastre planete și evoluția vieții și, mai ales, a omului sunt lucruri uimitoare, pe care umanitatea încearcă să le deslușească treptat, prin noi descoperiri și tehnologii.

Evoluția omului a ajuns astăzi, din păcate, într-un moment grav: industrializarea rapidă și poluarea accentuată ne periclitează nu doar sănătatea, ci însăși existența în viitor. Acțiunile nefavorabile asupra mediului înconjurător, a biodiversității și chiar a climei au condus la schimbări climatice care constituie amenințări incalculabile pentru supraviețuirea speciei umane.

Combaterea modificărilor climaticereprezintă tema cea mai importantă pentru cea de-a 50-a aniversare a Zilei Pământului.

Cea mai importantă provocare cu care ne confruntăm azi este oprirea înrăutățirii schimbărilor climatice. Avem datoria și obligația față de generațiile viitoare de a face tot posibilul de a reduce consumul de energie și pentru a proteja clima. Trebuie să găsim soluții care să contribuie, de exemplu, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fapt ce are efecte benefice pentru planetă și asupra sănătății noastre.

🏅Produsul medalistic „Ziua Intenațională a Planetei Pământ”– compus din medalie, broșură și cutie de lemn – este emis într-un tiraj fix de 100 bucăți și poate fi achiziționat, de toți cei interesați, de la magazinul Beldiman la prețul de 232 lei/ set, pentru medalia din argint și de 149 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

🔰Specificații tehnice:

• Material: Argint 925‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 22 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 40 bucăți

• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 60 bucăți