luni, 3 octombrie 2022

Simpozionul Național „Vasile Pârvan” la Bacau

 Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naționale Bacău, organizează, în zilele de 6-7 octombrie 2022, Simpozionul Național „Vasile Pârvan”, manifestare de tradiție, desfășurată sub semnul marelui savant român originar de pe meleagurile băcăuane.
Manifestarea dorește încurajarea dialogului dintre generații, fiind prezenți cercetători cu carieră recunoscută în domeniu, precum și tineri aflați la începutul carierei, care vor face cunoscute publicului rezultatele cercetărilor științifice desfășurate.
Publicului îi vor fi aduse în atenție aspecte privind arheologia şi istoria naţională, heraldica, numismatica, medalistica, muzeologia și personalitățile din domeniu.
Simpozionul va debuta joi, 6 octombrie, orele 11,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din str. 9 Mai, nr. 7. Programul va avea în deschidere In honorem – Viorel Căpitanu la 90 de ani (prezintă dr. Cristinel Plantos); lansarea volumelor: „Carpica”, vol. LI, 2022 (prezintă dr. Vasile Diaconu), „Acta Bacoviensia”, nr. XVII, 2022 (prezintă prof. Vilică Munteanu) și Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor, 2022 (prezintă autorul, Dorel Bălăiță).
Cu această ocazie va fi vernisată expoziția de arheologie „Patrimoniul băcăuan între vechi și nou”, prezentare susținută de dr. Lăcrămioara-Elena Istina. Expoziția aduce în atenția publicului o parte inedită a patrimoniului muzeal.
Sala memorialistică „Ioan Dogaru” va găzdui comunicarea științifică Colonel Ioan Dogaru - centenarul nașterii, susținută de Ștefan Dina.
În cadrul manifestării, se va putea vizita expoziţia foto-documentară din arhiva Muzeului de Etnografie: „La început este demultul”, prezentată de Iulian Bucur.
Programul va continua cu susținerea comunicărilor specialiştilor prezenţi la eveniment.
La realizarea simpozionului au colaborat Asociaţia Arhiviştilor din România – Filiala Bacău şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”.


 

Targul colectionarilor de numismatica si filatelie la Hotel Caro-Bucuresti


 

vineri, 16 septembrie 2022

Moneda dedicata implinirii a 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 19 septembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București..

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă clădirea rectoratului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2022”.

Reversul monedei redă portretul și numele domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, întemeietorul Școlii Naționale de Agricultură de la Pantelimon, precursoarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, clădirea școlii, inscripțiile „UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA DIN BUCURESTI”, „170 DE ANI” și „1852”, anul întemeierii școlii.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 440,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


Un nou numar din Foaia Informativa a Societatii Numismatice a Banatului Timisan

A aparut un nou numar, pe lunile august- septembrie 2022 din inedita Foaie informativa a Societatii Numismatice a Banatului Timisan. II multumim dlui Pavel Getia pentru expedierea acestui numar pe care il punem la dispozitia dvs prin intermediul acestui blog. Multumiri si pentru prezentarea cartii nostre, "Arheologie industriala cu ajutorul jetoanelor".





 

joi, 8 septembrie 2022

Vin la Fier-expozitie

 

Museum of Romanian Records® vă invită sâmbătă, 𝟭𝟳 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮, să descoperiți 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗳𝗶𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮̆𝗹𝗰𝗮𝘁 𝘀̦𝗶 𝘁𝗿𝗶𝘃𝗲𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲, omologată de Guinness World Records!
𝐕𝐈𝐍 𝐋𝐀 𝐅𝐈𝐄𝐑 este a doua ediție a seriei de evenimente,𝗩𝗜𝗡 𝗟𝗔 𝗠𝗨𝗭𝗘𝗨 și vă oferă ocazia de a vizita trei colecții private de excepție:
✔️ cea mai mare colecție de fiare de călcat din lume, deținătoare a două recorduri Guinness;
✔️ colecția de trivete, deținătoare a unui alt record Guinness;
✔️ colecția de sobe și accesorii.
În plus, sunteți invitați și la proiecția unui film documentar care spune istoria fierului de călcat și evoluția artistică a acestui obiect, de-a lungul timpului.
Evenimentul are loc sub egida Fundației „Remarkable Romanian Results” și se va desfășura în următoarele 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗮𝗹𝗲 𝗼𝗿𝗮𝗿𝗲:
⏲️ 11:30-13:00
⏲️13:30-15:00
⏲️15:30-17:00
⏲️17:30-19:00
Prețul unei rezervări este de 𝟔𝟎 lei de persoană, iar plata se poate face în numerar, la intrare. Evenimentul poate găzdui un număr maxim de 30 de persoane, în fiecare interval orar. 𝘼𝙘𝙘𝙚𝙨𝙪𝙡 𝙫𝙖 𝙖𝙫𝙚𝙖 𝙡𝙤𝙘 𝙙𝙤𝙖𝙧 𝙞̂𝙣 𝙗𝙖𝙯𝙖 𝙪𝙣𝙚𝙞 𝙧𝙚𝙯𝙚𝙧𝙫𝙖̆𝙧𝙞 care se poate face prin 𝙛𝙤𝙧𝙢𝙪𝙡𝙖𝙧𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙢𝙖𝙞 𝙟𝙤𝙨, urmând să primiți cofirmarea rezervării prin email.
Adresă: Strada Parfumului nr. 25, sector 3, București
 

 

Targul colectionarilor la Zalau


 

Targul colectionarilor la Tg Mures


 

Expozitie arme de colectie


 

Țeserea lumii-expozitie de scoarte romanesti

 Muzeul Național al Țăranului Român şi Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, vă aşteaptă joi, 8 septembrie 2022, de la ora 17.00, la Sala Tancred Bănăţeanu, la vernisajul expoziţiei de scoarţe româneşti, Țeserea lumii.

Expoziția Țeserea lumii. Scoarțe românești din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău și al Muzeului Național al Țăranului Român este rodul unui acord de colaborare încheiat, între cele două muzee, în anul 2021. Expoziția reunește câteva dintre cele mai frumoase scoarțe aflate în depozitele celor două instituții naționale, de o valoare inestimabilă.

În anul 2016, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a înscris Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Umanității. Obiectele care vor expuse în Sala Tancred Bănățeanu reprezintă, implicit, nu doar un omagiu adus atât creatorilor anonimi ai acestor comori, cât și lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, cel care a adunat primele scoarțe din colecția muzeului bucureștean şi de la a cărui naștere se împlinesc, în 2022, 150 de ani.

De asemenea, expoziția marchează deschiderea Zilelor Muzeului Țăranului, care se vor desfăşura în perioada 8 – 18 septembrie 2022.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănăţeanu, până la 23 octombrie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.


 

Colecții și colecționari

În perioada 8-10 septembrie 2022 se va desfășura Simpozionul Național anual al secției Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal, cu tema Colecții și colecționari. Simpozionul va avea loc în cadrul mai larg al evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului și al omagierii personalității lui Avram Iancu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, organizate în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Mitropolia Ardealului și Academia Trupelor Terestre Nicolae Bălcescu. Simpozionul va fi desfășurat online.


 

luni, 1 august 2022

Expozitie: Argentum Dacorum. Politica si comert la curbura Carpatilor

 


Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad  a organizat o nouă expoziție cu tematică numismatică, intitulată „ARGENTUM DACORUM. POLITICĂ ȘI COMERȚ LA CURBURA CARPAȚILOR (SECOLELE III Î. Hr. – III D. Hr.) ”, vernisajul acesteia avand loc sambata 30 iulie.
Înainte de apariția banilor, oamenii făceau comerț prin schimburi de bunuri. Acest tip de plată era cunoscut drept „troc”. Pieile de animale, sarea, grâul și chiar vitele erau primii „bani” ai oamenilor din trecut, greu de transportat, dar și numărat. În căutarea unui sistem de plată mai confortabil, oamenii au ajuns la ideea de a folosi lucruri mici pe post de bani. Astfel, pentru plăți erau utilizate pietre, fildeș, dinți de animale și cochilii de scoici.
Deşi o inscripţie din vremea regelui asirian Sennacherib (705-681 î.e.n.) ar putea fi interpretată drept prima atestare a existenţei monedelor, faptul că piese de argint de tipul celor la care face referire documentul nu au fost descoperite până în prezent, precum şi alte interpretări posibile ale textului, pledează destul de convingător, cel puţin pentru moment, în defavoarea inventării monedei de către assyrieni.
În aceste condiţii, moneda a fost inventată cel mai probabil de către lydieni, făuritorii un regat din vestul Asiei Mici, în sec. VII-VI î.Chr. În favoarea acestei afirmaţii pledează atât unele tradiţii greceşti, consemnate de filosoful Xenophanes din Colophon şi de istoricul Herodot din Halicarnas, precum şi descoperirile arheologice.
Expoziția cuprinde 274 de piese:
- Tezaurul de monede celto-dacice de la Vânători;
- Tezaurul de monede și podoabe dacice din argint de la Clipicești;
- Tezaurul de monede romane republicane și imperiale timpurii de la Bordești;
- Tezaurul de monede romane republicane și imperiale timpurii de la Mănăstioara;
- Tezaurul de monede romane imperial de la Olăreni;
- Tezaurul de monede romane imperial de la Focșani.
Toate piesele sunt din colecțiile Muzeului Vrancei, Focșani.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul 30 iulie - 30 septembrie 2022.
Organizator muzeograf Mircea Oancă
MUZEUL „VASILE PÂRVAN“ BÂRLAD
Str.Vasile Pârvan nr.1, cod.731050
Tel. 0235.421.691, 0335.404.746
Fax. 0235.422.211
email:muzeuparvan@gmail.com