miercuri, 13 mai 2009

SIMPOZIONUL NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ ediţia a XXVI-a

In perioada 14.05.2009 - 15.05.2009 la BĂILE HERCULANE, judeţul Caraş-Severin se vor derula lucrarile celei de-a XXVI a editii a Simpozionului National de Numismatica. Organizator: SOCIETATEA NATIONALĂ DE NUMISMATICĂ şi DCCPCN CARAŞ-SEVERIN.Telefon: 0355 40 42 57Fax: 0355 40 42 57Email: contact@mail.caras-severin.djc.ro
Lucrările se vor desfăşura în staţiunea Băile Herculane, Hotel FERDINAND, judeţul Caraş-Severin.
Şi-au anunţat participarea specialişti din ţară şi din afara acesteia, între care: Eugen Nicolae – preşedintele Societăţii Numismatice Române(SNR), director ştiinţific - Institutul de Arheologie „Vasile Pîrvan"; P. S. Galaction Stângă - vicepreşedinte SNR; Emanuel Petac - Biblioteca Academiei Române/Cabinetul numismatic, vicepreşedinte SNR; Mihai Dima - Muzeul BNR; Ana Boldureanu – Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie al Moldovei, preşedintele Societăţii Numismatice din Republica Moldova; Adelaida Chiroşca – Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie al Moldovei; Steluţa Gramaticu – Muzeul Municipal Bucureşti/Muzeul Severeanu; Liliana Hanganu – Muzeul Municipal Bucureşti/Muzeul Severeanu; Virgil Ioniţă – secretar general SNR; Cristache Gheorghe – secretar SNR; Gheorghe Mănucu Adameşteanu - Muzeul Municipal Bucureşti; Lili Dergaceva, Republica Moldova, Centrul de Arheologie al Institutului Patrimoniului Cultural; Zbysek Sustek – preşedintele Societăţii Numismatice din Slovacia; Liljiana Bakic – Republica Serbia, Muzeul Vrsac; Erwin Schäffer (Germania) – membru de onoare SNR; Slobodan Sreckovic – Societatea Numismatică Sârbă, precum şi cercetători şi colecţionari din secţiile şi centrele universitare şi muzeale din ţară: Timişoara, Iaşi, Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Reşiţa.
În program:
14 mai 2009: ora 10,00 - Deschiderea festivă (Cuvinte de salut; momentul „In memoriam prof. Constantini Preda"; prezentări şi lansări de carţi, expoziţii de insigne, ilustrate, fanioane); orele 14.30 - 20.30 - lucrările simpozionului, desfăşurate pe două secţiuni;
15 mai 2009, ora 9,00 -Excursia de studiu (traseu: Valea Dunării - Oraviţa - Anina - Valea Almăjului, vizite la Teatrul Vechi şi situl arhitectural protejat Oraviţa, precum şi la monumente arheologice şi de patrimoniu tehnic); orele 18,00-19,00 - Inchiderea simpozionului

Niciun comentariu: