Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează conferința Arheologie & Arhitectură Experimentală.
Ediția a II-a, ce va avea loc marți, 26 noiembrie 2013, începând cu ora
11.00, la sediul MNIR, din Calea Victoriei nr. 12, București, Sala
Mihai Viteazul. Accesul la eveniment se va face prin Intrarea B, din
Strada Poștei (vis-à-vis de Așezământul Stavropoleos).
Evenimentul va cuprinde o serie de
prezentări științifice, axate pe principalele segmente de cercetare din
cadrul proiectului cu același nume, desfășurat în anul 2013, pe
șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu, județul Călărași. Prezentarile
vor fi sustinute de membrii echipei implicate in proiectul Arheologie & Arhitectură Experimentală 2013, după cum urmează:
- Proiectul Arhitectură & Arheologie Experimentală în anul 2013;
- Observaţii privind modul de degradare al construcției experimentale în intervalul 2012 – 2013;
- Rezultatele programului experimental desfășurat pe șantierul
arheologic Sultana-Malu Roșu în anul 2013: segmentul materii dure
animale;
- Considerații preliminare privind modul de ardere al oaselor în
funcție de condițiile de mediu, temperaturile obținute și timpul de
ardere;
- Observaţii privind ceramica culturii Gumelniţa pe baza unui studiu de arheologie experimentală. Rezultatele din anul 2013;
- Mineralogia și petrografia obiectelor ceramice aparținând culturii
Gumelnița, din situl arheologic Sultana-Malu Roșu, pentru estimarea
temperaturii de ardere a acestora;
- Mineralogia materiei prime a obiectelor ceramice aparținând
culturii Gumelnița: situl arheologic Sultana-Malu Roșu, jud Călărași.
(sursa: http://www.mnir.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu