În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 5 octombrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei
- Metal: argint
- Titlu: 999‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,103 g
- Calitate: proof
- Cant: zimţat
Aversul monedei prezintă
sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o
reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea
nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia
„ROMANIA”.
Reversul monedei redă
holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi
Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare
simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE
MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” - anul evenimentului
aniversat.
Monedele din argint,
ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de
broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile
română, engleză şi franceză.
Broşurile includ
certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile
guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în
scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin
sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii
Naţionale a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu