luni, 1 martie 2021

Moneda dedicata implinirii a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

In conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 8 martie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal/Valoare nominală Argint/10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Calitate proof
Cant zimțat
Avers
Revers

Aversul monedei redă imaginea Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2021” și stema României.

Reversul monedei monedei prezintă portretul și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania și anii între care a trăit acesta „1921-2011”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


 

Niciun comentariu: