Seria
conferințelor organizate la Muzeul George Severeanu (Muzeul
Municipiului București) continuă cu un subiect spectaculos – „Moștenirea
lui Alexandru în fața Romei. Despre seriile rare de stateri
mithridatici timpurii din Istros și Tomis” – prezentată de dr. Emanuel
Petac, cercetător științific, Cabinetul Numismatic al Bibliotecii
Academiei Române.
Conferința
va avea loc miercuri, 22 mai 2024, la ora 18.00, și se va axa pe locul
orașelor gecești din vestul Mării Negre în primul război mithridatic
(88-84 a.Chr.).
„După
circa un secol în care metalul prețios este o raritate în zonă, iar
emisiunile proprii ale orașelor lipsesc, fie ele stateri sau
tetradrahme, spațiul vest-pontic este din nou inundat de aur. Ca și în
urmă cu un secol și jumătate, urmare a unui război.
Examinarea
atentă a acestor emisiuni monetare ne obligă să ne punem întrebarea
dacă toate trebuie atribuite anilor de război sau putem decela semnele
unor contacte preliminare?”
Având
o experiență de peste 30 de ani în cercetarea numismatică, dr. Emanuel
Petac este unul dintre cei mai avizați cercetători ai numismaticii
perioadei elenistice, autor al unor contribuții esențiale legate de
emisiunile monetare ale cetăților vest-pontice și nu numai în timpul
perioadei elenistice. Președinte al Societății Numismatice Române,
președinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din România,
conduce în prezent Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române,
fiind conservatorul fabuloasei colecții numismatice a Academiei Române.
Accesul
la eveniment se va face în baza unei rezervări prin email la adresa
muzeul.severeanu@muzeulbucurestiului.ro până miercuri, 22 mai, ora
16.00, cu confirmare, în limita locurilor disponibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu