Se afișează postările cu eticheta Heraclee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Heraclee. Afișați toate postările

marți, 7 iunie 2011

Cetatea Enisala

Recent am avut ocazia sa vizitez cetatea Enisala. Am fost profund impresionat de drumul nou, asfaltat bine, care te duce din localitatea Enisala pina sus la cetate. Semn ca ceva bine se mai intimpla in aceasta tara. Din pacate, in interiorul cetatii nu exista nici un panou explicativ ( a fost unul dar l-a luat vintul, sic!). Ghidul, caruia ii platesti 2 lei pentru a vizita cetatea, iti mai spune cite ceva daca esti destul de insistent. Tot de la el am aflat ca se doreste amenajarea unui punct muzeal la intrarea in cetate. O cladire, ocupata acum de custode, sta marturie celor spuse de acesta. Din nefericire, se pare ca s-au terminat banii pentru a se continua lucarile.

Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag.

Istoria cetăţii şi a aşezării din apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care aceasta le-a avut: de la Vicus Novus, care se traduce Satul Nou, la Novoe Selo, pe care turcii l-au preluat în limba lor rezultând Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală a satului Enisala.

Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor.

Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.

Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.

Zidurile de incintă, turnurile şi bastioanele cetăţii, parţial conservate şi restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălţime de 5 – 10m. Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar şi în Ţările Române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.

Fortificaţia de la Enisala a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.

Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419/1420 aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.

Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razelm de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti (otomane).

Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

Daca aveti drum prin zona, nu ezitati sa vizitati cetatea Enisala. Cu siguranta nu veti regreta. Peisajele pe care le puteti admira din interiorul cetatii sunt admirabile, desi un sentiment de singuratate, pustietate te va incerca si iti va da frisoane.