Se afișează postările cu eticheta MNIR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MNIR. Afișați toate postările

joi, 6 martie 2014

Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente

"Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă organizarea celei de-a doua conferințe publice din seria „Historia Viva”, având ca titlu „Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”. În cadrul seriei de conferințe reunite sub genericul „Historia Viva” specialiștii și publicul interesat vor avea prilejul să afle rezultate ale unor importante cercetări arheologice, istorice, numismatice și pluridisciplinare derulate de colective de specialitate din cadrul muzeului și al partenerilor săi instituționali.
afis_conf_vechiul aur si argint_mar2014Evenimentul va avea loc miercuri, 12 martie 2014, cu începere de la ora 11.00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul. Accesul specialiștilor și al publicului, precum și al reprezentanților mass-media se va face prin intrarea B a muzeului, situată în str. Poștei. Intrarea la eveniment este gratuită.
În cadrul conferinţei vor fi susţinute două comunicări ce prezintă demersuri de cercetare și propuneri de interpretare și de integrare în discursul istoric al rezultatelor unor investigații interdisciplinare, astfel:
Argintul antic în spațiul extracarpatic: pumnalul de la Poduri, tezaurul de la Perșinari, discul de tip Vălčitrăn din județul Dolj, mormântul princiar de la Agighiol, susţinută de domnul dr. Bogdan Constantinescu, cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.
Aurul și argintul dacic în lumina analizelor atomice și nucleare, susţinută de domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României
Problema aurului și argintului din care au fost lucrate artefactele descoperite pe teritoriul României reprezintă o temă care i-a preocupat adesea pe geologi, istorici și arheologi de-a lungul ultimelor două secole. Cu toate acestea, putem considera că suntem de abia la începutul înțelegerii marilor procese economice, tehnologice, politice și ideologice care au marcat exploatarea și prelucrarea metalelor prețioase din România din preistorie și până în epoca modernă. Extraordinarul progres tehnologic din ultima jumătate de secol, ca și noul climat politic din România și țările din jur au făcut posibile atât crearea unor echipe multidisciplinare, specializate pe cercetarea aurului și argintului vechi, cât și accesul la marile colecții de arheologie și geologie, care păstrează piese de aur și de argint realizate de vechii locuitori ai spațiului românesc din mileniul al V-lea a.Chr. până în pragul epocii medievale, la arhivele istorice, precum și la posibilitatea de a analiza rapid și relativ ieftin, cantități mari de eșantioane de minereuri de aur și argint, de aur primar și aluvionar, dar și piese finite din metale prețioase.
Aplicarea unor tehnici analitice, iniţial dezvoltate în domeniul ştiinţelor materialelor (tehnici bazate în principal pe fenomene fizice şi chimice), în studiul obiectelor de artă şi arheologice oferă istoricilor şi arheologilor informaţii cantitative care pot fi de folos în înţelegerea societăţilor din vechime.
Condițiile de acces pentru participarea la conferința publică „Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente” sunt următoarele:
•           accesul specialiștilor se face pe baza invitației transmise de către muzeu;
•           accesul reprezentanților mass-media se face exclusiv pe bază de acreditare, prin completarea formularului disponibil pe site-ul www.mnir.ro care va fi transmis ulterior cu datele complete, semnat în clar şi scanat, pe adresa de e-mail a Secţiei Relaţii cu Publicul – pr.mnir@gmail.com, până marţi, 11 martie, ora 12.00. Este permisă acreditarea a maxim două persoane de la aceeaşi publicaţie (reporter şi fotograf/cameraman).
•           publicul interesat să participe la eveniment este rugat să se înscrie pe adresa de e-mail inscrierimnir@gmail.com. Locurile sunt limitate, accesul fiind gratuit."
( articol preluat de pe http://www.mnir.ro/index.php/dincolo-de-stralucirea-aparenta-vechiul-aur-si-argint-al-romaniei-din-perspectiva-unor-cercetari-recente/ )

joi, 23 ianuarie 2014

Ordinul Unirii

Continuând seria micro-expoziţiilor din cadrul proiectului “Exponatul lunii”, Muzeul Naţional de Istorie a României expune, cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, o piesă de excepţie –“Ordinul Unirii în grad de Ofiţer” alături de proiectul “Ordinul Unirii în grad de Cavaler”.
Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc vineri, 24 ianuarie a.c., începând cu ora 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12.

joi, 12 decembrie 2013

Aurul și argintul antic al Românie

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va inaugura expoziția temporară Aurul și argintul antic al României, în data de 19 decembrie 2013, începând cu ora 18.00, la sediul instituției, din Calea Victoriei nr. 12, București.
Expoziţia Aurul și argintul antic al României reunește peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).
La această inițiativă expozițională a MNIR s-au alăturat 31 de muzee din țară, fiecare dintre piesele ce urmează a fi expuse având o semnificație și o istorie proprie. Unele dintre obiectele incluse în tematica acestei manifestări se află în expoziţia Tezaur Istoric a MNIR şi, prin urmare, pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferitele muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce o parte dintre acestea nu au mai fost prezentate publicului în trecut. 
Insignă, însemn, prestigiu, sacralitate, bogăţie sau pur şi simplu podoabă – acestea sunt doar câteva dintre sensurile pe care le pot concentra piesele din metale preţioase. De-a lungul timpului, în slujba evidenţierii acestor roluri au fost investite pricepere tehnică, îndemânare şi imaginaţie, care au condus şi către o mare diversitate formală. Printre artefactele prezentate în expoziția Aurul și argintul antic al României există atât exemplare cu o lucrătură mai simplă, cât şi adevărate puncte de referinţă în arta metalului preţios. 
Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.
Expoziția temporară va fi deschisă la MNIR în perioada decembrie 2013 – martie 2014, iar apoi va fi itinerată prin cel puțin 12 orașe din România. Expozitia va fi vernisata pe 19 decembrie 2013.
(sursa MNIR)

vineri, 13 aprilie 2012

Redeschiderea expoziţiei permanente “Tezaur Istoric” la MNIR

Muzeul Naţional de Istorie a României a redeschis, miercuri, 11 aprilie 2012, expoziţia permanenta “Tezaur Istoric” într-un cadru festiv în prezenţa domnului Kelemen Hunor, Ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional. Evenimentul este primul dintr-o serie ce marchează aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a României, la 8 mai 1972.
În acelaşi timp, a avut loc si lansarea site-ului unui nou proiect al Muzeului Naţional de Istorie a României, "Oameni, locuri şi comori" (despre care v-am informat in postul de mai jos) şi a fost prezentată evoluţia proiectului online Imago Romaniae, la trei luni după lansarea lui.
Mai multe informatii gasiti pe site-ul MNIR, http://www.mnir.ro/ro/Evenimente/
"Tezaurul Istoric”, cea mai importantă expoziţie a muzeului accesibilă publicului, a fost închisă între 28 februarie şi 11 aprilie 2012 pentru lucrări de refacere şi modernizare.

vineri, 4 martie 2011

MNIR- lansari la salonul de carte

Cine are drum prin Bucuresti in acest weekend sa nu evite Muzeul Nationala de Istorie a Romaniei, care găzduieste în perioada 2 - 6 martie a.c., cea de-a XVI-a ediţie a Salonul de Carte, Presă şi Muzică organizat de AMPLUS International Ltd. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 2 martie, orele 15, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr.12. În cadrul acestui eveniment, Muzeul Naţional de Istorie a României va lansa o serie de publicaţii, după cum urmează: Joi, 3 martie, în Sala Lapidarium s-a lansat volumul *Studii de Preistorie* vol.7 care reuneşte articole dedicate arheologiei preistorice, din mezolitic până la epoca bronzului, ale autorilor români şi ale autorilor din străinătate. Majoritatea articolelor sunt redactate în limbi de circulaţie internaţională.
Vineri, 4 martie, ora 13.30 în Sala Lapidarium* se va lansa volumul XXII al publicaţiei *MUZEUL NAŢIONAL*. Volumul de tradiţie găzduieşte studii şi articole de istorie ale specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României dar şi din institute de cercetare, facultăţi etc. Totodată, regăsim între paginile anuarului rezultatul cercetării unor specialişti, dar şi pasionaţi de istorie din afara graniţelor, dar şi studii din domeniul numismatic, al muzeografiei, sau privitoare la personalităţi cunoscute, sau mai puţin cunoscute ale trecutului nostru. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. Univ. Dr. Mihail Ionescu, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României..
Tot vineri, 4 martie, ora 14.00 în Sala Lapidarium* se vor lansa în parteneriat cu Centrul de Studii Militare Romane ANTIQUITAS, două lucrări publicate în cadrul proiectului STRATEG. Strategii defensive şi politici transfrontaliere. Integrarea spaţiului Dunării de Jos în civilizaţia romană (PNCDI II, Programul 4. Parteneriate în domenii prioritare - 91-010/2007), finanţat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României (2007-2010). Volumele se înscriu într-o serie recentă de publicaţii editată de ANTIQUITAS - Centrul de Studii Militare Romane.5. NEAR AND BEYOND THE ROMAN FRONTIER. Proceedings of a colloquim held in Târgovişte, 16-17 october 2008* (editori Ovidiu Ţentea, Ioan C. Opriş), CRMS 5, Bucureşti 2009. Vor lua cuvântul prof. dr. Alexandru Barnea, dr. Crişan Muşeţeanu şi dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. DACIA. UN MILENIU DE ISTORIE, autor Constantin C. Petolescu, Bucureşti 2010. Vor lua cuvântul Acad. Alexandru Vulpe, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.