Felicitari!
marți, 10 ianuarie 2023
vineri, 30 decembrie 2022
Salonul National "Mihai Eminescu"
joi, 29 decembrie 2022
FELICITĂRI CU MEDALIE – CRĂCIUN 2022
FELICITĂRI CU MEDALIE – CRĂCIUN 2022
„Şi
Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de
adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului
născut din Tatăl.” – Ioan 1:14
Emisiunea medalistică dedicată sărbătorilor de iarnă a fost lansată pe piață de Monetăria Statului.
Vă
invităm la magazinele Monetăriei pentru a achiziționa „Crăciun 2022” –
Felicitări cu medalie, un cadou original prin care vă puteți exprima
propriile sentimente față de cei dragi, în cea mai îndrăgită perioadă a
anului.
Aceste produse unice, emise într-un tiraj limitat, pot fi procurate la următoarele prețuri:
• 225 lei/set, pentru medalia din argint 999‰,
• 65 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru.
Vă așteptăm cu drag!
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 325 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 150 bucăți
Medalie: Mașini românești care au făcut istorie: „DAC 665”
DAC
665 este o familie de autocamioane militare de tracțiune și transport,
fabricată de Întreprinderea de Autocamioane Brașov în anii 1980. A fost
construit în mai multe versiuni, fiind exportat în Ungaria, Egipt, Irak
și Cuba.
Varianta DAC 665 T era destinată tractării pieselor de
artilerie și transportului de trupe și materiale. Varianta DAC 665 G era
folosită pentru transportul pontoanelor din parcurile de poduri ale
Armatei Române. Ambele aveau tracțiune integrală 6×6. Șasiul acestor
autocamioane a stat la baza mai multor vehicule specializate.
Modelul
DAC 665 T a impresionat prin caracteristicile tehnice ale sistemului de
tracțiune. Prevăzut din construcție cu trei punți, dintre care două pe
spate, autovehiculul supranumit „tanchetă” are o tracțiune integrală
(opt roți motrice).
Cu o cutie de viteze AK 6-80 prevăzută cu
reductor, DAC 665 T este considerat unul dintre cele mai reușite produse
ale uzinei brașovene de la începuturi până în prezent.
Monetăria
Statului dedică „tanchetei” ultimul produs medalistic ce face parte din
secțiunea „Mașini românești care au făcut istorie”.
Setul de
colecție „DAC 665” – compus din medalie, pliant și mapă de prezentare –
poate fi procurat de la magazinele Monetăriei Statului la prețul de 389
lei/set pentru medalia din argint și de 219 lei/set pentru medalia din
aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 40 bucăți
Medalie: 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari
„Îndrumat
cu cuvântul Întregului popor şi ajutat de sfatul acelora care cu
credinţă s-au Închinat Ţării şi Tronului, am purtat războiul Întregirii
neamului şi biruind restriştile am văzut înfăţişată unitatea naţională
de atâta vreme aşteptată (. . .) spre a chema binecuvântarea lui
Dumnezeu asupra acestor măreţe fapte din care a ieşit România Mare spre a
le da consifinţire în faţa scumpului nostru popor, ne-am adunat cu
toţii la Alba-Iulia, străveche cetate a Daciei Romane şi a gloriei lui
Mihai Viteazul şi aici, azi 15 octombrie 1922 ne-am Încoronat eu şi
scumpa mea soţie Maria, părtaşa suferinţelor şi bucuriilor mele şi ale
ţării.” – Actul comemorativ al Încoronării, semnat de Regele Ferdinand
I.
În perioada 15-17 octombrie 1922 au avut loc, la Alba-Iulia și
București, ceremonii dedicate încoronării Regelui Ferdinand I și
Reginei Maria, ca suverani ai tuturor românilor din toate provinciile
românești care se uniseră după război cu țara mamă.
Ferdinand I a
depus jurământul în calitate de Rege al României la data de 10
octombrie 1914, dar o ceremonie de încoronare, așa cum avusese
predecesorul și unchiul său Carol I, avea să fie organizată abia după
opt ani, evenimentul fiind amânat din cauza izbucnirii războiului, a
problemelor economice prin care treceau fostele state beligerante după
sfârșitul acestuia, dar și a așteptării consacrării internaționale a
Marii Uniri prin acordurile de pace de la Paris.
Locul de
încoronare nu a fost ales întâmplător: Alba Iulia – cetatea pe care
istoria a ales-o drept leagăn al conştiinţei unităţii naţionale a
românilor – era orașul în care Mihai Viteazul intrase triumfător la 1
noiembrie 1599, iar la 1 decembrie 1918 peste o sută de mii de oameni
aclamaseră Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu
România.
Monetăria Statului își exprimă recunoștința față de
toţi cei care, prin cuvânt și faptă, au contribuit la înfăptuirea Marii
Uniri a poporului român și celebrează Centenarul Încoronării Regelui
Ferdinand I şi a Reginei Maria – ca suverani ai României Întregite –
prin lansarea pe piață a emisiunii medalistice omagiale și aniversare
„100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari”.
Setul
de colecție – format din medalie, broșură și cutie din lemn – poate fi
achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului la prețul de 425
lei/set pentru medalia din argint și de 260 lei/set pentru medalia din
aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 40 bucăți
Medalie pentru AVIATOARELE EROINE ALE ROMÂNIEI
În
anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, un escadron de aviaţie
românesc făcea istorie. Era singura unitate de aviaţie militară din lume
formată exclusiv din femei. Curajoasele doamne-pilot, conduse de
prinţesa Marina Știrbei, au constituit legendara „Escadrilă albă”.
Mii de vieţi salvate de „Escadrila albă”
Escadrila
Albă a fost prima unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României,
încadrată cu piloți de sex feminin, cu misiunea de evacuare a răniților
de pe front, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Femeile-aviator au
scris istorie prin curajul și determinarea lor de a salva răniți,
zburând în sute de misiuni de salvare pe cele mai dure teatre de razboi,
din perioada 1940 – 1945.
Escadrila Albă, a cărei denumire
oficială inițială a fost „Escadrila Sanitară”, a purtat însemnele Crucii
Roșii și a îndeplinit cu succes misiuni în campaniile: Basarabia și
Odesa (1941), Stalingrad (1942) și Crimeea (1943). În timpul bătăliei de
la Odesa, toate aviatoarele au efectuat câte patru zboruri pe zi, în
misiuni infernale pe care le duceau mereu la bun sfârşit. Numai în
timpul confruntărilor de la Odesa, au fost transportaţi peste 700 de
răniţi.
În memoria acestor eroine, Monetăria Statului a lansat pe piață produsul medalistic aniversar „Escadrila albă”.
Vă
invităm să achiziționați acest produs de colecție – format din medalie
însoțită de broșură și cutie de lemn – de la magazinele instituției
noastre, la prețul de 1.448 lei/set pentru medalia din argint și de 470
lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate:185 grame
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 40 bucăți
Medalie dedicata manastirii Moldovita-BIJUTERIE A ARHITECTURII ROMÂNEȘTI
miercuri, 28 decembrie 2022
Emisiuni numismatice: 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda și 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 28 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda și o monedă din argint cu tema 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
Caracteristicile monedei din aur cu tema 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda sunt următoarele:
Metal | Aur |
---|---|
Valoare nominală | 100 lei |
Titlu | 900‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 21 mm |
Greutate | 6,452 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei din aur prezintă o compoziție inspirată de romanul „Moromeții” de Marin Preda, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI”, anul de emisiune „2022” și stema României.
Reversul monedei din aur redă portretul și semnătura lui Marin Preda și inscripția în arc de cerc „100 DE ANI DE LA NASTEREA LUI MARIN PREDA”.
Caracteristicile monedei din argint cu tema 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială sunt următoarele:
Metal | Argint |
---|---|
Valoare nominală | 10 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 37 mm |
Greutate | 31,103 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei din argint prezintă Palatul Vechi al Băncii Naționale a României, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.
Reversul monedei din argint redă siglele Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale și inscripțiile „ADERAREA ROMANIEI LA FONDUL MONETAR INTERNATIONAL SI BANCA MONDIALA” și „50 ANI”.
Monedele din aur și monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent.
Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda vor fi însoţite de broşuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Monedele din argint cu tema 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Pe certificatele de autenticitate ale monedelor din aur și din argint se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţurile de vânzare sunt:
- 2.900,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate;
- 480,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda și monedele din argint cu tema 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur și a monedelor din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
vineri, 16 decembrie 2022
Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale
In conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 19 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal | Aur |
---|---|
Valoare nominală | 10 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 13,92 mm |
Greutate | 1,224 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei prezintă vasul octogonal din Tezaurul de la Pietroasa, inscripția „ROMANIA”, în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2022” și stema României.
Reversul monedei prezintă cele două vase poligonale din Tezaurul de la Pietroasa și inscripțiile în arc de cerc „TEZAURUL DE LA PIETROASA” și „VASELE POLIGONALE”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 580,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu tema Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
luni, 12 decembrie 2022
Medalii: Mașini românești care au făcut istorie: SR – 113 „Bucegi”
La
începutul anului 1964, la uzina brașoveană Steagul Roșu, a intrat în
producție cel de-al treilea model de camion SR – 113 „Bucegi”. Nu a
venit să înlocuiască modelul SR – 131 „Carpați”, ci să furnizeze o
sarcină utilă mai mare (5 tone).
SR – 113, în configurație 4×2,
se baza pe aceeași cabină franțuzească de la Chausson Plant și pe
motorul V8 pe benzină. Cutia de viteze manuală, acum cu 5 trepte (2, 3, 4
și 5 sincronizate) putea fi, opțional, cuplată cu o cutie suplimentară –
reductor. Tot opțional, axa spate putea fi echipată cu 2 trepte de
reducție, comandate pneumatic. În ciuda tonajului aproape dublu față de
„Carpați”, reușea să scoată un consum foarte bun, de 29 l/100 km.
SR – 113 a avut două modele derivate: SR – 115 (autotractor cu șa) și SR – 116 (autobasculantă).
Atât
camionul SR – 113 „Bucegi” cât şi modelele derivate ale acestuia s-au
impus pe piaţa mondială printr-o serie de parametri tehnici superiori,
printr-o calitate ireproşabilă şi printr-un preţ competitiv.
Monetăria
Statului dedică „Bucegiului” al treilea produs medalistic ce face parte
din secțiunea „Mașini românești care au făcut istorie”.
Setul de
colecție SR – 113 „Bucegi” – format din medalie, pliant și mapă de
prezentare – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului
la prețul de 389 lei/set pentru medalia din argint și de 219 lei/set
pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 40 bucăți
vineri, 2 decembrie 2022
Moneda dedicata implinirii a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 5 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal | Argint |
---|---|
Valoare nominală | 10 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 37 mm |
Greutate | 31,103 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei prezintă sediul actual al Bursei de Valori București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2022”.
Reversul monedei prezintă o imagine de epocă a sediului vechi al Bursei de Valori București și inscripțiile „BURSA DE VALORI BUCURESTI” și „140 ANI”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.