„Îndrumat
cu cuvântul Întregului popor şi ajutat de sfatul acelora care cu
credinţă s-au Închinat Ţării şi Tronului, am purtat războiul Întregirii
neamului şi biruind restriştile am văzut înfăţişată unitatea naţională
de atâta vreme aşteptată (. . .) spre a chema binecuvântarea lui
Dumnezeu asupra acestor măreţe fapte din care a ieşit România Mare spre a
le da consifinţire în faţa scumpului nostru popor, ne-am adunat cu
toţii la Alba-Iulia, străveche cetate a Daciei Romane şi a gloriei lui
Mihai Viteazul şi aici, azi 15 octombrie 1922 ne-am Încoronat eu şi
scumpa mea soţie Maria, părtaşa suferinţelor şi bucuriilor mele şi ale
ţării.” – Actul comemorativ al Încoronării, semnat de Regele Ferdinand
I.
În perioada 15-17 octombrie 1922 au avut loc, la Alba-Iulia și
București, ceremonii dedicate încoronării Regelui Ferdinand I și
Reginei Maria, ca suverani ai tuturor românilor din toate provinciile
românești care se uniseră după război cu țara mamă.
Ferdinand I a
depus jurământul în calitate de Rege al României la data de 10
octombrie 1914, dar o ceremonie de încoronare, așa cum avusese
predecesorul și unchiul său Carol I, avea să fie organizată abia după
opt ani, evenimentul fiind amânat din cauza izbucnirii războiului, a
problemelor economice prin care treceau fostele state beligerante după
sfârșitul acestuia, dar și a așteptării consacrării internaționale a
Marii Uniri prin acordurile de pace de la Paris.
Locul de
încoronare nu a fost ales întâmplător: Alba Iulia – cetatea pe care
istoria a ales-o drept leagăn al conştiinţei unităţii naţionale a
românilor – era orașul în care Mihai Viteazul intrase triumfător la 1
noiembrie 1599, iar la 1 decembrie 1918 peste o sută de mii de oameni
aclamaseră Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu
România.
Monetăria Statului își exprimă recunoștința față de
toţi cei care, prin cuvânt și faptă, au contribuit la înfăptuirea Marii
Uniri a poporului român și celebrează Centenarul Încoronării Regelui
Ferdinand I şi a Reginei Maria – ca suverani ai României Întregite –
prin lansarea pe piață a emisiunii medalistice omagiale și aniversare
„100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari”.
Setul
de colecție – format din medalie, broșură și cutie din lemn – poate fi
achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului la prețul de 425
lei/set pentru medalia din argint și de 260 lei/set pentru medalia din
aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 40 bucăți
joi, 29 decembrie 2022
Medalie: 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu