marți, 7 octombrie 2014

Alexandria:100 de ani de la moartea primului Rege al românilor: MS Regele Carol I

Miercuri 8 octombrie 2014, La ora 11:00, în Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru”, din Alexandria va avea loc slujba de pomenire a Regelui Carol I oficiată de PreaSfințiul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului prilejuita de împlinirea a 100 de ani de la moartea primului Rege al românilor: 
 Cu această ocazie, va fi lansată o plachetă memorială dedicată Regelui Carol I, realizată de Secția de Numismatică Alexandria.
Mai multe despre evenimentele prilejuite de aceasta comemorare puteti afla pe blogul SNR Alexandria:  http://numisalexandria.wordpress.com/2014/10/04/slujba-de-pomenire-carol-i-si-lansare-de-carte-regala-la-alexandria/

Anuarul Asociatiei Colectionarilor din Salaj


Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Zalau, organizeaza, miercuri-8 octombrie, ora 17.00,  lansarea de carte: "Anuarul Asociatiei Colectionarilor din Salaj", avandu-i ca editori pe Emanoil Pripon si Daniel Muresan.

marți, 30 septembrie 2014

Targul colectionarilor la Cluj Napoca

Locatie: Casa de cultura a studentilor pe 4 octombrie 2014

Sesiunea internationala Pontica 2014

In perioada 2-3 octombrie 2014 la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta va avea loc sesiunea internationala "Pontica" 2014. O sectie va fi dedicata comunicarilor de numismatica. Iata mai jos titlurile comunicarilor de numismatica:
 Joi, 2 octombrie 2014

Sala 4 - „Colecţia de numismatică”
Orele: 16.00 – 20.00
Moderatori: Virgil Mihăilescu-Bîrliba , Emanuel Petac
Secretar: Gabriel Talmaţchi
 
*     Bogdan Constantinescu, Daniela Cristea-Stan, Gabriel Talmaţchi-Tipuri de aliaje folosite la semne monetare găsite în Dobrogea - consideraţii geologice şi metalurgice
 *        Virgil Mihăilescu-Bîrliba-În căutarea celţilor pierduţi … / Recent Studies Concerning Celtic Coinage from Lower Danube
* Aurel Vîlcu-Aurul monetizat la Dunărea de Jos în secolul III a.Chr.
*        Mihai Dima -Monedele de argint ale cetăţii Istros în epoca elenistică
 * Emanuel Petac, Aurel Vîlcu-Consideraţii asupra unor tetradrahme tip Alexandru cel Mare bătute la Odessos
 * Steluţa Grămăticu-Monnaies découvertes à Cochirleni, commune de Rasova, dép. de Constanţa
 * Daniela Stan, Bogdan Constantinescu, Gheorghe Paun-Noi descoperiri numismatice şi de podoabe în zona Cicăneşti - Curtea de Argeş
 *      Gabriel Talmaţchi, Gabriel Custurea-Tezaurul monetar roman republican şi imperial descoperit la Casicea (jud. Constanţa)
* Lucian Munteanu, Eugenia Popuşoi-Consideraţii preliminare pe marginea lotului de monede de la Puieşti 
Vineri, 3 octombrie 2014
                                                    Sala 4 - „Colecţia de numismatică” 
                                                                Orele: 9.00 – 13.30
                               Moderatori: Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, Silviu Purece
                                                       Secretar: Gabriel Talmaţchi
  • Silviu I. Purece -Utilizarea descoperirilor monetare în determinarea sfârşitului locuirii romane de la Stolniceni, jud. Vâlcea 
  •  Claudiu Munteanu-Informaţii privind descoperirea unui tezaur monetar roman la Sibiu în anul 1881
  • Theodor Isvoranu, Mircea Dabîca-Monede descoperite la Histria - sectorul Sud, în zona edificiului roman (campaniile 2011-2013) / Coins found in the Southern Sector of Histria, in the area of the Roman building (the investigations of  2011-2013 
  •  Delia Moisil, Gabriel Custurea, Gabriel Talmaţchi-Monedele romane târzii de la Edificiul cu Mozaic, Constanța - o privire actuală asupra unui material numismatic descoperit în urmă cu o jumătate de secol
  • Mihaela Iacob-Descoperiri monetare la Ibida/Slava Rusă
  • Alexandru Barnea, Gheorghe Mănucu-Adameşteanu-Consideraţii privind începuturile locuirii din perioada medie-bizantină în lumina descoperirilor monetare din clasa A la Dinogetia

luni, 29 septembrie 2014

Simpozionul National "Vasile Parvan"


Moneda-150 de ani de învățământ de arhitectură în România.

BNR va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 29 septembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de învățământ de arhitectură în România.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat

Aversul monedei redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inițiatorul învățământului de arhitectură în România, valoarea nominală „10 Lei“ și stema României; circular, inscripţiile „ROMANIA“, „ALEXANDRU IOAN CUZA“ și anul de emisiune „2014“.
Reversul monedei prezintă un detaliu al palatului Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București, cea mai veche instituție de învățământ de arhitectură din România și inscripția „150 DE ANI DE INVATAMANT DE ARHITECTURA“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de învățământ de arhitectură în România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 18 septembrie 2014

Targ de arta si antichitati la Targu Mures

In perioada 19-21 septembrie 2014, week-end-ul acesta,  la Targu Mures are loc a XIV-a editie a Targului de arta si Antichitati la Promenada Mall Targu Mures. Zilnic, in intervalul orar 10:00-22:00, peste 50 de expozanti, veniti din toata tara, cu obiecte pe gustul si buzunarul fiecarui colectionar.

marți, 16 septembrie 2014

Congres Internațional de Numismatică ”Ștefan cel Mare și Sfânt și Brașovul”

În perioada 19-20 Septembrie 2014 se va desfăsura la Brasov Al II-lea Congres International de Numismatică ”Stefan cel Mare si Sfânt si Brasovul”. Mai multe informatii si programul manifestarii il gasiti la: http://snr1903.wordpress.com/2014/09/13/al-ii-lea-congres-international-de-numismatica-stefan-cel-mare-si-sfant-si-brasovul/


Expozitie de monede chinezesti la Cluj-Napoca


joi, 4 septembrie 2014

Festival International al Muzicii Mecanice

 In perioada 12-14 septembrie 2014, la Iasi are loc, la Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice (FIMM), manifestare unică în România ajunsă la a cea de-a IX-a ediție.
Timp de trei zile festivalul va oferi publicului un program dens care va cuprinde expoziții de automate muzicale, târg de antichități, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții video, workshop pentru specialiști. Pentru detalii legate de program accesaţi site-ul : http://www.muzeul-moldova.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=9429

Targ de antichitati in Parcul Obor

In perioada 12-14 septembrie iubitorii de antichități pot achiziționa obiecte vechi, la târgul organizat la Obor, în Sectorul 2-Bucuresti. Vor fi amenajate 70 de standuri, pe aleile Parcului Obor și în incinta primăriei.Va fi deschisă si o expoziţie a maşinilor de epocă, unde bucureştenii vor putea admira exemplare de mare valoare, foarte bine întreţinute şi în stare de funcţionare. Sâmbătă, la ora 11.00, iubitorii autovehiculelor de epocă sunt invitaţi la o paradă în jurul Primăriei Sectorului 2.