vineri, 6 ianuarie 2017

Salonul Naţional Mihai Eminescu

În data de 11 ianuarie 2016, ora 15:00, la Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii Constantin Brâncuşi, are loc vernisajul Salonului Naţional Mihai Eminescu în cadrul căruia se va desfăşura Expoziţia Naţională de medalii, insigne, plachete, filatelie, cartofilie, carte veche, grafică, pictură şi alte materiale dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional.
Manifestarea este organizată de Camera Deputaţilor – Centrul Internaţional de Conferinţe, Direcţia de Marketing, în colaborare cu Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu, din cadrul Societăţii Numismatice Române, cu ocazia aniversării a 166 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, a celui mai mare patriot român, Mihai Eminescu.
La această manifestare au fost invitaţi să participe un număr însemnat de colecţionari, pasionaţi de Eminescu, din Bucureşti şi din întreaga ţară.
Un frumos program artistic se va desfăşura în cadrul vernisajului, în care artiştii: Claudia Motea, Crina Linţea, Veronica Gheorghe, Doina Ghiţescu, Petre Pletosu, Şerban Drăguşanu, poetul Robert-Claudiu Toma, Formaţia Celest, vor interpretat melodii din opera lui Mihai Eminescu.
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la debutul literar în revista Familia a lui Mihai Eminescu – 25 februarie/9 martie 1866 – 2016, s-a realizat o plachetă deosebită şi un frumos medalion, dedicate poetului naţional. Dimensiunea plachetei: 95 x 120 mm. Editor: Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu din cadrul Societăţii Numismatice Române.
Placheta şi medalionul au fost realizate de către S.C. ROMBERFIL, Ploieşti, Prahova.
(Mihai Costin,
Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu a S.N.R.)
 

miercuri, 28 decembrie 2016

Monede descoperite în atelierele meșteșugărești din Târgul Romanului (punctul „La Bibliotecă”)

Tot in Arheologia Moldovei din acest an, recomandam si "Monede descoperite în atelierele meșteșugărești din Târgul Romanului (punctul „La Bibliotecă”)", ce se poate citi pe:


DESCOPERIRI MONETARE DIN MOLDOVA

Din recentul volum al anuarului Arheologia Moldovei pe 2016 va recomandam articolul semnat de
Lucian Munteanu, Sever-Petru Botan si Aurora-Emilia Aportu: Descoperiri monetare din Moldova-partea a VIII-a, pe care-l puteti citi pe

Semnal editorial: Analele Banatului-2016

Volum dedicat memoriei profesorului Nicolae Bocsan.

Mai multe informatii (inclusiv volumul) gasiti la: https://www.academia.edu/30575827/ANALELE_BANATULUI_Seria_ARHEOLOGIE_ISTORIE_XXIV_2016

Semnal editorial: Corina Toma-Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII


marți, 27 decembrie 2016

Istoria aurului – Buzduganul regelui Ferdinand I

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 27 decembrie 2016 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Buzduganul regelui Ferdinand I..
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: aur
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 13,92 mm
  • Greutate: 1,224 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimțat
Aversul monedei redă un detaliu al buzduganului regelui Ferdinand I, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2016”.
Reversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I și inscripția ,,REGELE FERDINAND I”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 500 monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este 395,00 lei.
Monedele din aur cu tema storia aurului – Buzduganul regelui Ferdinand I au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

miercuri, 21 decembrie 2016

Expozitie: Medalii rare din colecția Muzeului Olteniei

Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Istorie-Arheologie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează, în data de 22 decembrie 2016, ora 12.00, la sediul din strada Madona Dudu, nr. 14, expoziția temporară „Medalii rare din colecția Muzeului Olteniei“.
Expoziția va reuni rarități medalistice ce au aparținut unor colecții publice sau private remarcabile, aflate în prezent în patrimonial Muzeului Olteniei, dintre care menţionăm: Colecția „Alexandru și Aristia Aman”, Colecția „Corneliu Bălăcescu”, Colecția „Marius Metzulescu” sau Colecția „Constantin Argetoianu”.
Între cele aproape 100 de medalii care vor fi expuse publicului doljean, şi nu numai, amintim: Medalia Inaugurării Academiei Mihăilene, din anul 1838, cea mai veche medalie deţinută de Muzeul Olteniei, Medalia Revoluției de la 1848, Medalia căsătoriei lui Carol I cu Elisabeta de Wied, Medalia Comemorativă a Războiului de Independență, Medalia Inaugurării Podului Carol I, Mărturiile de botez ale Principilor Carol și Nicolae.
Este pentru prima dată când sunt aduse în fața publicului, în cadrul unui eveniment expozițional, toate aceste medalii rare și prețioase, realizate unele din ele, de artiști de talie europeană precum Wilhelm Küllrich, Anton Scharff, Tony Szirmai sau Frederick Storck.
Expoziția va putea fi vizitată la sediul Secției Istorie-Arheologie, din strada Madona Dudu, nr. 14, de marți până duminică, între orele 9.00-17.00, până la sfârșitul lunii aprilie.

Semnal editorial: Moneda romana din castrul de la Buciumi


luni, 12 decembrie 2016

150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 12 decembrie 2016, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimțat
Aversul Aversul monedei redă o compoziție inspirată din lirica lui George Coșbuc, anul de emisiune „2016”, stema României, inscripţia „ROMANIA” și valoarea nominală „10 LEI”.
Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui George Coșbuc, o imagine ce ilustrează poezia acestuia, Iarna pe uliță, și anul nașterii poetului ,,1866”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este 360,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

luni, 28 noiembrie 2016

Semnal editorial: Insigne și însemne militare românești








”Insigne și însemne militare românești”, elaborată de Radu Tabără și de Ion-Tinel Mihai tratează într-o manieră comprehensivă și bine documentată insignele și însemnele folosite în perioada de referință (1948-1989) de toate instituțiile sistemului național de apărare: armată, interne, gărzi patriotice, Direcția Generală a Serviciului Muncii, Brigada de Lucru Căi Ferate, paza militarizată, fiind atât un instrument util pentru colecționari și istorici cât și o lectură plăcută pentru ceilalți. În carte sunt abordare pe larg aspecte legate de datare, criterii de acordare, modalități de purtare, variante, tipologie și clasificare, totul însoțit de imagini color și fotografii. Secțiuni ample sunt dedicate comparației între insignele militare românești și cele sovietice, precum și falsurilor.

În paginile volumului sunt prezentate 187 insigne distincte în multe tipuri și variante, 58 semne de armă, 21 semne de specialitate ale marinei militare și 6 ecusoane.

Lucrarea are 315 pagini și este apărută la ed. Grinta din Alba Iulia. Este full color.