marți, 12 aprilie 2022

Medalie dedicata implinirii a 200 de ani de la înființarea Poliției Române

 În acest an, la data de 25 martie, Poliția Română a aniversat 200 de ani de tradiție și continuitate în slujba cetățenilor. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Legislativ, 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002.
Poliţia, ca instituţie fundamentală, a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, sub diferite denumiri. Existenţa şi evoluţia societăţii omeneşti nu poate fi concepută fără asigurarea liniştii şi ordinii publice, fără recunoaşterea şi respectarea drepturilor omului, caracteristicile esențiale ale oricărei comunităţi umane.
Instituţia poliţiei are un rol important în stat prin normele şi regulile de ordine şi siguranţă pe care le impune.
Produsul medalistic aniversar „200 de ani de la înființarea Poliției Române” – format din medalie însoțită de broșură și cutie de lemn – a fost lansat pe piață de Monetăria Statului.
Vă invităm să achiziționați acest produs de colecție de la magazinele instituției noastre, la prețul de 817 lei/set pentru medalia din argint și de 210 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material:​Argint 999‰
- Diametru:​60 mm
- Greutate:​118 grame
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​175 bucăți

# Material:​Aliaj de cupru
- Diametru:​60 mm
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​50 bucăți


 

joi, 24 martie 2022

Simpozion si expozitie de orologie la Roman: Omul si timpul


 Sub genericul, "Muzeul si prietenii sai, colectionarii", semnalam o inedita (cel putin pentru aceasta zona a Moldovei) manifestare la Muzeul de istorie Roman, simpozion si vernisaj de expozitie de orologie. Interesant ca majoritatea colectionarilor participanti sunt preoti.

Simpozionul şi vernisajul expoziţiei "Omul şi timpul" vor avea loc joi, 24 martie 2022, de la orele 13, la sediul Muzeului de Istorie Roman, str. Cuza Vodă, nr. 19 (Casa dr. Fălcoianu).
PROGRAM
Cuvânt în deschidere – Adrian Ciobanu, şef secţie muzeală IV- Roman a Complexului Muzeal Naţional Neamţ
 Muzeograf Relu Butnariu, muzeograf Iulia Butnariu
Muzeul de Istorie Roman - Complexul Muzeal Naţional Neamţ
Prezentarea expoziţiei
- Pr. Dr. Florin Aurel Tuscanu, Parohia Trifeşti
Turnul cu ceas de la Episcopia Romanului - un simbol al oraşului
-Pr. George Ouatu, Parohia Văleni
Turnuri, ceasuri şi legende... povestea ceasului Bisericii din Văleni
- Pr. Cristian Rusu, Parohia Budeşti-Creştinul, omul şi timpul
-Pr. Ioan Nastase, Parohia Boteşti-Timpul şi ceasul - scurtă abordare biblică
-Dr. Dan Gabriel Arvătescu, Societatea de Istorie a Medicinei şi Farmaciei "dr. Epifanie Cozarescu"
"Fugit irreparabile tempus"
- Prof. dr. Ovidiu Trifan, Asociaţia Cultural Ştiinţifică Urbana Gheorghe A.M. Ciobanu între temporal şi atemporal
Preocupările monografice ale dr. Epifanie Cozarescu.

 

miercuri, 23 martie 2022

Semnal: Volker Wollmann-Patrimoniu preindustrial si industrial in Romania-volumul 9



 Neobositul cercetator al patrimoniului industrial romanesc, domnul Volker Wollmann a publicat in 2021 volumul 9 din seria "Patrimoniul preindustrial si industrial in Romania". De aceasta data sunt abordate subiecte privind stadiul de prezervare, conservare şi a punerii în valoare a moştenirii culturale industriale din România la ora actuală precum si Instalaţiile hidrotehnice de pe râurile navigabile cu regim de monument tehnic. Volumul mai cuprinde o serie de informaţii suplimentare cu privire la bunuri de patrimoniu aferente sectoarelor industriale tratate în volumele I-VIII si motive industriale din Romania, elemente de decor pe hartii de valoare. 

Il felicitam din nou pe Dr. Dr. h. c. Volker Wollmann pentru aceasta lucrare monumentala foarte utila celor interesati de istoria industriala a Romaniei, dar si celor pasionati de istorie in general.

vineri, 28 ianuarie 2022

Medalie dedicata Anei Aslan- GENIUL CARE A ÎNVINS SENECTUTEA

ANA ASLAN – GENIUL CARE A ÎNVINS SENECTUTEA
„Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti.” – Ana Aslan
Ana Aslan, pionier al geriatriei și gerontologiei mondiale, a inventat „elixirul tinereții”.
Ana Aslan, cel mai faimos medic geriatru român și fondatoarea primului institut din lume dedicat luptei contra bătrâneţii şi bolilor vârstei a treia, a inventat Gerovital H3, primul medicament creat cu scopul întârzierii procesului de îmbătrânire. Acest produs biotrofic original românesc s-¬a dovedit deosebit de eficient împotriva unor boli specifice vârstei a treia, ca afecțiunile cardiovasculare, artrozele, reumatismul cronic sau afecțiunile sistemului nervos.
Pentru invenţia acestui brand iconic, Ana Aslan, supranumită Femeia care a învins bătrâneţea, a primit premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, distincţie acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.
Credinţa fermă, deplină şi definitivă, în capacitatea de regenerare a fiinţei umane reprezintă cea mai importantă moştenire lăsată de una dintre cele mai mari personalități ale României.
Monetăria Statului dedică primul produs inclus în programul medalistic pe anul 2022, secțiunea Aniversări: Personalități și evenimente istorice, savantului care a găsit leacul pentru tinerețe fără bătrânețe.
Setul medalistic de colecție „125 de ani de la naștere - Ana Aslan” – compus din medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 438 lei/set pentru medalia din argint și de 274 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 37 mm
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 40 bucăți

 

Programul medalistic al Monetariei Statului 2022

 


marți, 25 ianuarie 2022

Corina Toma, Florin Mărginean-TEZAURUL DE MONEDE DACICE DE LA FENIȘ (JUD. ARAD) Studiul ștanțelor aplicat monedelor Mit Bartkranzavers / Toc-Chereluș

 „Studiul de față se constituie într-o minuțioasă și exhaustivă sinteză asupra tipului monetar redenumit după primele descoperiri reprezentative, devenite eponime, Toc-Chereluș (anterior denumit, într-o clasificare științifică bazată strict pe aspectul iconografic, mit Bartkranzavers), frecvent menționat în literatura de specialitate dar puțin cunoscut în detaliu. Prin amploarea sa, tezaurul descoperit în etape la Feniș, jud. Arad, începând cu mijlocul celui de-al șaptelea deceniu al secolului XX, reprezintă însă cu siguranță principala descoperire de referință pentru acest tip monetar imitativ de inspirație târzie greco-macedoneană, ilustrativ pentru zona de nord-vest a Daciei preromane în primele decade ale secolului I a.Chr., cele 471 de piese păstrate echivalând cu peste 75% din totalul monedelor Toc-Chereluș cunoscute în prezent. Autorii abordează prudent semnificația nomenclaturii tradiționale, mai mult sau mai puțin inspirate, convențional utilizând ambele denumiri acordate acestui tip de emisiuni. Acribia raportării la bibliografia temei este remarcabilă. Sunt prezentate detaliat toate sursele referitoare la tipul monetar amintit, ipotezele de lucru ale altor autori, terminologia, clasificările, schemele de datare și atribuire, complementare sau divergente, pentru o mai clară imagine utilizându-se citatele largi. Concluziile, ținând cont de esența opiniilor științifice exprimate, denotă un accentuat simț critic și buna stăpânire a problematicii studiate.” Theodor Isvoranu



 

Medalii dedicate Unirii Principatelor Romane

 „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.” – Alexandru Ioan Cuza

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor drept data la care s-a înfăptuit, în anul 1859, Unirea Principatelor Române, la scurt timp după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. Practic, la 24 ianuarie 1859 s-au pus bazele statului român modern.
Poporul român a realizat Unirea prin propriile-i forţe. În 1862, Mihail Kogălniceanu avea să declare „Unirea naţiunea a făcut-o”. Astfel, 24 ianuarie s-a înscris pentru totdeauna în istoria României drept „Ziua renaşterii naţionale”.
Unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele ”Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești” şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza au pus bazele României moderne şi au constituit primul pas important spre Marea Unire de la 1918.

Monetăria Statului a celebrat evenimentul solemn, care a avut loc acum 163 de ani, prin lansarea pe piață a produselor medalistice aniversare „Unirea Principatelor Române” și „24 Ianuarie – Unirea României”.

Setul medalistic de colecție Unirea Principatelor Române – compus din medalie, broșură și cutie de bambus tip carte cu burduf – poate fi procurat de la magazinele Monetăriei la prețul de 1.479 lei/set, pentru medalia din argint și de 353 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Caracteristici tehnice:
• Material: Argint 925‰
- Diametru: 85 mm
- Greutate: 371 grame
- Calitate: patinată
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 85 mm
- Calitate: patinată

Setul medalistic de colecție 24 Ianuarie – Unirea României – format din medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului la prețul de 553 lei/set, pentru medalia din argint și de 244 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Specificațiile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
• Material: Argint 999‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 47 grame
- Calitate: proof
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: proof

🛒📧 Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.beldiman@monetariastatului.ro, magazin.filaret@monetariastatului.ro sau magazin.mihalache@monetariastatului.ro

 


 

Placheta dedicata lui Alexandru Ioan Cuza-2022

 Cu ocazia aniversarii Unirii, Clubul Numismatic "Mihai Eminescu" din cadrul Cercului Militar National a realizat aceasta placheta "ca umila dovada peste timp a respectului purtat de membrii Clubului Unificatorului!". Gravor Constantin Dumitrescu. Felicitari pemtru reusita.