marți, 16 aprilie 2024
vineri, 5 aprilie 2024
joi, 4 aprilie 2024
Conferinta: Rolul si importanta monetariei statului in cadrul programului monetar national
joi, 11 aprilie 2024, ora 17.15, la Sala Ștefan cel Mare și Sfânt din cadrul Palatului Cercului Militar Național, va avea loc expunerea cu tema: ″Rolul si importanta Monetariei Statului in cadrul Programului Monetar National″ susținută de domnul Octavian SCHEN, director general, RA Monetaria Statului.
Va fi o incursiune interesantă in istoria Monetăriei, pornind de la înființarea acestei instituții, apoi vom parcurge etapele devenirii sale și se vor prezenta anumite piese realizate în această instituție. Prezentarea va pune accentul pe monedele emise în cadrul Programului Monetar Național.
La finalul prezentării, va avea loc tradiționala sesiune de întrebări și răspunsuri care va da posibilitatea participanților să interacționeze cu lectorul!
vineri, 22 martie 2024
vineri, 8 martie 2024
joi, 7 martie 2024
PORTRETE FEMININE ÎN COLECȚIA OVIDIU MARINESCU la BARLAD
Consiliul Judeţean Vaslui și Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad a organizat sâmbătă, 2 martie 2024, ora 11.00, vernisarea expoziţiei de numismatică „PORTRETE FEMININE ÎN COLECȚIA OVIDIU MARINESCU” dedicată Zilei Internaționale a Femeii.
Evenimentul a fost organizat la sediul muzeului din strada Republicii nr. 235 și a fost prezentat de domnii prof. Marian Bolum și Viorel Bolum - preşedinte al Societăţii de Numismatică Română, Secţia Bârlad. În cadrul vernisajului, publicul a audiat un microrecital susținut de Grupul vocal-instrumental „DACII LIBERI”, aflat sub coordonarea domnului prof. Corneliu PLEȘU.
Cele 300 de exponate (bancnote și monede) din colecţia particulară a domnului Ovidiu MARINESCU - membru S.N.R., Secția Bârlad, emise din 1907 până în prezent, necirculate sau circulate, aniversare sau comemorative pun în valoare o serie de personaje feminine, de pe tot mapamondul, din domenii diferite (arte, știință, aviație, literatură, religie, istorie, politică). De la regine la femei obișnuite, bancnotele și monedele care le înfățișează reprezintă un semn al recunoștinței și admirației pentru femeile care au devenit un simbol al societății din care au făcut parte.
Expoziţia va putea fi vizionată până pe data de 31 martie a.c.
marți, 20 februarie 2024
Expozitie de martisoare din perioada 1889-1897 la Mangalia
Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia vă invită, marți, 20 februarie, ora 10.30 la o prezentare inedită a colecției personale de marțișoare din perioada 1889-1897, ce aparține colecționarului Anghel Georgian. Tema expoziției este reprezentarea personajului mitologic Baba Dochia în mărțișoarele vremii, de care se leagă tradiţia purtării amuletei-simbol la români. În expoziție vor fi prezentate mărțișoare gravate de către gravorii Casei Regale, în special de Theodor Radivon. Publicul tânăr este invitat să participe la atelierul de confecționat mărțișoare, considerate simboluri ale renașterii naturii. Mărţişorul a fost înscris, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, după o candidatură comună a României, Bulgariei, Macedoniei și Republicii Moldova