Prin Proiectul ”Partajarea on line a
studiilor si arhivelor numismatice” deținute de Muzeul Național de Istorie se
dorește diseminarea acestui patrimoniu numismatic moștenit de la Octavian
Iliescu: 360 de articole de specialitate și corespondența purtată de acesta
de-a lungul a peste 40 de ani cu specialiști din țară și străinătate, și
arhiva revistei Cercetări Numismatice vor fi puse la dispoziția
publicului dar și a specialiștilor numismați și colecționarilor prin
intermediul unei aplicații web de tip bibliotecă digitală integrată unui site
web. De asemenea, proiectul are în vedere publicarea unui supliment
alături de volumul cu numărul XIX al jurnalului Cercetări Numismatice,
precum și organizarea unei conferințe dedicate studiilor de numismatică, dar și
mijloacelor prin care colecții numismatice (și nu numai) sunt valorificate în
mediul on-line.
Proiectul se desfășoară până în luna
noiembrie acest an și implică două instituții: Muzeul Național de Istorie a
României și Institutul Național al
Patrimoniului.
informatii suplimentare pe:
si pe contul:
Prin
Proiectul ”Partajarea on line a studiilor si arhivelor numismatice”
deținute de Muzeul Național de Istorie se dorește diseminarea acestui
patrimoniu numismatic moștenit de la Octavian Iliescu: 360 de articole
de specialitate și corespondența purtată de acesta de-a lungul a peste
40 de ani cu specialiști din țară și străinătate, și arhiva revistei Cercetări Numismatice vor fi puse la dispoziția publicului dar și a specialiștilor numismați și colecționarilor prin
intermediul unei aplicații web de tip bibliotecă digitală integrată
unui site web. De asemenea, proiectul are în vedere publicarea unui
supliment alături de volumul cu numărul XIX al jurnalului Cercetări Numismatice,
precum și organizarea unei conferințe dedicate studiilor de
numismatică, dar și mijloacelor prin care colecții numismatice (și nu
numai) sunt valorificate în mediul on-line.
Proiectul se desfășoară până în luna noiembrie acest an și implică două instituții: Muzeul Național de Istorie a României și Institutul Național al Patrimoniului.