luni, 14 octombrie 2013

Lego din monede

Un artist american s-a gandit sa dea o noua valoare monedelor realizand niste "sculpturi geometrice complexe" plecind de la diferite monede prelucrate in asa fel incat acestea sa se poata imbina ca niste piese de lego. Va las sa admirati si singuri ce a putut crea respectivul artist, precizind ca mai multe imagini gasit la adresa: http://www.mymodernmet.com/profiles/blogs/robert-wechsler-money-coin-sculptures
Iata o idee pentru a valorifica in mod artistic uratele noastre monede aflate in circulatie.

Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos

In perioada 14-15 octombrie 2013 va avea loc la Calarasi conferinta Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient si Occident organizata de Muzeul Dunarii de Jos. Conferinta va cuprinde si o sectie de numismatica. Iata mai jos titlurile lucrarilor prezentate:

Numismatica    Sediul Muzeului Dunării de Jos 
·        Moderator – Aurel VÎLCU
·        Secretary – Anişoara TOPÂRCEANU
·        George KAKAVAS, Yorka NIKOLAU - The routes of coinage. Project in the Black Sea Region
·        Emanuel PETAC, Aurel VÎLCU - About a possible reattribution of the Odessos Alexander type stater Price 1132 to the Babylon mint
·        Aurel VÎLCU, Giorgi DZANEV - Alexander type tetradrachms from Samuil Hoard (Razgrad)
·        Mihai DIMA, Dan ELEFTERESCU - Coins found recently at Ostrov, Constanţa County
·        Miroslava DOTKOVA, Some rare 2nd-3rd c. AD coins of Pautalia
·        Theodor ISVORANU, Aurel VÎLCU - Recent monetary findings from Halmyris
·     Ştefan VASILIŢĂ - Distrugerea Sucidavei (Corabia, jud. Olt) in lumina unui tezaur inedit
·        Deyan DRAGOEV - Late Roman coin hoard from Sexaginta Prista (excavation 2012)
·        Varbin VARBANOV, Nikola Rusev - Roman pits from Trimammium
·        Alina IVĂNESCU - Wallachian Coins struck by Mircea the Elder kept into Severeanu collection
·        Stoyan MIHAYLOV - Small Wallachian Coin Find from Silistra
·        Lilia DERGACIOVA - Sistemele monetare ale Moldovei si Poloniei la începutul secolului  XVI
·        Gheorghe MĂNUCU ADAMEŞTEANU, Dan PÎRVULESCU - Descoperiri numismatice din secolele XV-XIX la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucureşti

marți, 1 octombrie 2013

Emisiunile numismatice ale Secţiei Braşov a SNR dedicate celui de al XXX-lea Simpozion Naţional

Secţia Braşov a SNR în colaborare cu Centrul Cultural "Reduta" a organizat cel de-al XXX-lea Simpozion Naţional de Numismatică cu participare internaţională "Eminescu şi Braşovul" . Cu acestă ocazie Secţia Numismatică Braşov a conceput şi realizat: o insignă, o medalie şi o plachetă. Mai jos aveţi prezentate cele trei frumoase şi interesante emisiuni numismatice:
Insigna , artistic realizată, are forma asemănătoare cu a unui scut german  dar cu marginile răsucite, Ea este împărţiă în trei câmpuri inegale, pe diagonală, de culori diferite, de sus în jos, albastru, galben şi roşu. Pe câmpul albastru  se află capul zeiţei romane Minerva ( Pallas Athena ) patroana SNR. Câmpul din mijloc, de culoare galbenă, este realizat sub forma unei eşarfe răsucite pe care este trecută legenda AL XXX-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ . Insigna a fost realizată într-un număr de 100 exemplare.
insigna
Medalia , realizată în 3D, are avers, central, imaginea zeiţei Minerva, pe margine,circular, între două cercuri, legenda: 110 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SOCIETĂŢII NUMISMATICE ROMÂNE, iar în  partea inferioară, între două steluţe, 1903-2013 . Pe revers Stema Braşovului, care este şi sigla Secţiei Numismatice Braşov, având în stânga cifra 19 iar în dreapta 78 ( anul de înfiinţare a Secţiei braşovene ). , pe margine circular, între două cercuri, legenda: 35 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SECŢIEI NUMISMATICE BRAŞOV,  iar în  partea inferioară, între două steluţe, 1978-2013.
Medalia are diamterul de 50 mm şi a fost confecţionată din zamac, argintat şi patinat într-un număr de 100 exemplare.
medalie 110 ani-a
medalie 110 ani-r
Placheta , realizată în 3 D, are pe avers imaginea Centrului Cultural "Reduta", iar în partea superioară, în stânga, un medalion cu chipul marelui poet naţional Mihai Eminescu. În partea inferioară plachetei, legenda, pe patru rânduri: AL XXX-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ "EMINESCU ŞI BRAŞOVUL"  20-21.09.2013.
Pe revers, placheta are în cele patru colţuri câte un aranjament floral, cu dimensinunea de 20x20 mm şi legenda pe 17 rânduri: În anul 2013, se împlinesc 145 de ani de când trupa de teatru Ştefan Pascally a dat în perioada 16 Mai - 16 Iunie, în sala reduta din Braşov, reprezentaţii teatrale în limba română, potrivit Deciziei nr.3741 din 12 mai  1868, a judelui Braşovului Friedrich Fabriţius. La aceste spectacole teatrale a participat şi marele poet naţional MIHAI EMINESCU în calitate de sufleur II şi copist. Au fost realizate 100 de plachete numerotate şi gravate cu iniţialele autorului plachetei Ş. S. Placheta are dimensiunile de 90 x 60 mm şi este de confecţionată din zamac, argintată şi patinată iar medalionul, de formă eliptică ( 40 x 27 mm ) este din zamac aurit.
placheta-a placheta-r
Acest material este o prelucrare după cel apărut în lucrarea dedicată simpozionului, ce a fost realizată şi tipărită de organizatorii evenimentului.
(material preluat de pe http://snr1903.wordpress.com/2013/09/30/emisiunile-numismatice-ale-sectiei-brasov-a-snr-dedicate-celui-de-al-xxx-lea-simpozion-national/)

vineri, 27 septembrie 2013

100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 30 septembrie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 925‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul monedei redă imaginea statuii zeului comerţului, Mercur, aflată pe faţada principală a Palatului vechi al Băncii Naţionale a României, stema României, valoarea nominală ,,10 LEI", inscripţia în arc de cerc ,,ROMANIA" şi anul de emisiune ,,2013". 
Reversul monedei prezintă portretele şi numele a trei personalităţi ale ştiinţelor economice, care s-au numărat printre iniţiatorii Congresului economiştilor: Ion Răducanu, Virgil N. Madgearu şi Ion N. Angelescu, anul evenimentului aniversat - ,,1913" şi inscripţia circulară ,,INITIEREA PRIMULUI CONGRES AL ECONOMISTILOR".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 100 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 26 septembrie 2013

Simpozion de Numismatica la Chisnau

Cel de-al XIV-lea Simpozion de Numismatica organizat la Chisinau de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în colaborare cu Societatea Numismatica din Republica Moldova si Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”  al Academiei Române va avea loc in perioada 26-29 septembrie 2013.Programul si rezumatele comunicarilor: http://aurelvilcu.files.wordpress.com/2013/09/program_2013.pdf

vineri, 20 septembrie 2013

Monedele Romaniei (1867-2013)

Semnalam o viitoare aparitie editoriala: Marian Bolum-Sistemul monetar national. Monedele Romaniei (1867-2013), Editura Dacri.
Aflam de la autor ca "volumul este acum la tipografie. Va fi gata la inceputul lunii octombrie și va fi lansată la sfarsitul lunii noiembrie in cadrul simpozionului anual organizat de Muzeul Judetean Vaslui. Lansarea cartii este parte a unui proiect, al SNR-Filiala Barlad, cofinantat de Consiliul Judetean Vaslui"..

miercuri, 18 septembrie 2013

A fost odata'n Bucuresti


Biblioteca Nationala a Romaniei marcheaza in acest an Zilele Bucurestiului prin expozitia de carte postala "A fost odata'n Bucuresti", care prezinta o selectie de carti postale din colectia Cezar Petre Buiumaci.
Cele 225 de carti postale aduc astfel in atentia publicului cladiri, strazi si monumente din capitala, asa cum au fost ele odata.
Expozitia este deschisa in perioada 16 septembrie - 15 octombrie 2013 in spatiul expozitional Curtea lui Dionis - Parter (intrarea dinspre Tribunal) si poate fi vizitata de luni pana vineri, intre orele 8:00-18:00.
Vernisajul va avea loc vineri 20 septembrie 2013, de la ora 18:00.
Intrarea este libera.

marți, 17 septembrie 2013

Fratii Ursian


Sunt interesat de orice informatie despre acest tip de jetoane si in special despre "Fratii Ursian", emitentii acestui jeton. In catalogul Erwin Schaffer 2012 apare mentiunea ca "Fratii Ursian" ar fi fost arendasi undeva in zona Bacaului.

Targ de antichitati la Tg Mures

A a XI-a editiea Targului de Arta si Antichitati de la Promenada Mall Tg-Mures va avea loc in perioada  27-29 septembrie 2013. Asteptam impresii de la cei care vor ajunge la aceasta intilnire a colectionarilor.

luni, 16 septembrie 2013

Eminescu şi Braşovul

Al XXX-lea Simpozion Naţional de Numismatică "Eminescu şi Braşovul", cu participare internaţională, se va defăşura la Braşov, în zilele de 20 şi 21 septembrie, în organizarea Societăţii Numismatice Române împreună cu secţia Braşov a acesteia, în colaborare cu Centrul Cultural "Reduta", sub patronajul Consiliului Judeţean, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES de organizatori.
Simpozionul marchează o triplă aniversare: 145 de ani de la prezenţa, pe scena Redutei, a marelui poet naţional Mihai Eminescu, împreună cu trupa de teatru Ştefan Pascally, care, în perioada mai-iunie 1868, a dat mai multe reprezentaţii în limba română pe scena actualului Centru Cultural "Reduta", 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Numismatice Române şi 35 de ani de la înfiinţarea Secţiei Numismatice Braşov.
Simpozionul se organizează şi se desfăşoară pe două secţiuni: Eminescu şi Braşovul, numismatica modernă şi contemporană, prima secţiune şi cea de a doua, numismatica antică şi medievală.
Şi-au anunţat participarea 40 de specialişti din ţară şi din străinătate, care vor oferi cele mai noi date despre descoperirile în domeniu din Europa precum şi despre modul cum este onorat Eminescu în piese numismatice, se mai arată în comunicatul de presă.
Deschiderea simpozionului are loc vineri, la ora 9.00, la Centrul Cultural "Reduta".
(surs:AGERPRES)