vineri, 10 iunie 2016
joi, 9 iunie 2016
Coroana va fi readusă pe capul acvilei din stema țării
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede readucerea coroanei pe capul acvilei de aur din stema țării. Deputații au luat decizia cu 262 voturi ''pentru''.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, în sensul readucerii coroanei pe capul acvilei de aur din stemă.
Potrivit proiectului, până la data de 31 decembrie 2018, autoritățile publice au obligația să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la această dată, cele două modele de stemă și de sigiliu pot fi folosite în continuare.
De asemenea, monedele și bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule și după această dată, în paralel cu monedele și bancnotele cu stema nouă, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 15 februarie. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, în sensul readucerii coroanei pe capul acvilei de aur din stemă.
Potrivit proiectului, până la data de 31 decembrie 2018, autoritățile publice au obligația să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la această dată, cele două modele de stemă și de sigiliu pot fi folosite în continuare.
De asemenea, monedele și bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule și după această dată, în paralel cu monedele și bancnotele cu stema nouă, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 15 februarie. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
miercuri, 8 iunie 2016
marți, 31 mai 2016
Cercetari Numismatice XVII-la Bookfest
MNIR participă și în acest an la Bookfest - Salonul Internațional de Carte. În cadrul salonului, joi, 2 iunie 2016, cu începere de la ora 13.00 (Scena Agora, Pavilionul C5), MNIR va lansa următoarele publicații: Anuarul Muzeul Naţional, vol. XXVII, Albumul Orașele Țării Românești, Albumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (2015) și Anuarul Cercetări Numismatice, Volumul XVII.
Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Georgeta Filitti, dr. Cristina Păiuşan Nuică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu și dr. Emanuel Petac.
In volumul XVII din Cercetari Numismatice puteti citi si articolul meu-Un jeton de glajarie, pe care-l gasiti si la adresa:
Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Georgeta Filitti, dr. Cristina Păiuşan Nuică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu și dr. Emanuel Petac.
In volumul XVII din Cercetari Numismatice puteti citi si articolul meu-Un jeton de glajarie, pe care-l gasiti si la adresa:
Labels:
Bookfest,
Cercetari Numismatice,
Dorel Balaita,
glajarie,
jeton,
MNIR
vineri, 27 mai 2016
Congres national de insignografie la Baile Felix
În acest sfârșit de săptămână, capitala insignografiei este la Băile Felix. Mai sunt câteva ore până la începerea celui de-al VIII-lea congres național de insignografie și a 42-a expoziție colectivă.
210 ani de exploatare industrială a apelor minerale naturale Borsec
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 30 mai 2016, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 210 ani de exploatare industrială a apelor minerale naturale Borsec.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei
- Metal: argint
- Titlu: 999‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,103 g
- Calitate: proof
- Cant: zimțat
Aversul
monedei redă o reprezentare parțială a orașului Borsec, inscripţia
„ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de
emisiune „2016”.
Reversul
monedei prezintă o imagine de epocă reprezentând un atelier de
îmbuteliere a apei minerale, inscripţiile „EXPLOATAREA APELOR MINERALE
NATURALE”, „BORSEC” şi anul evenimentului aniversat „1806”.
Monedele din argint,
ambalate în capsule de metacrilat transparent vor fi însoţite de broşuri
de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se
găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este 345,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 210 ani de exploatare industrială a apelor minerale naturale Borsec au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul
numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele
regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a
României.
Comunicatul este disponibil pe website-ul BNR la adresa: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=11679
joi, 26 mai 2016
Decouvertes monetaires du Complexe Museal "Iulian Antonescu" Bacau
Miercuri, 18 mai 2016, la sediul Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau, a avut loc lansarea volumului VI.1 din lucrarea ampla care are ca scop editarea izvoarelor numismatice din colecţii publice şi private în seria Corpus Nummorum Moldaviae în parteneriat regional şi internaţional prin colaborarea cu specialişti de la Bucureşti şi Chişinău. Volumul, intitulat "Decouvertes monetaires du Complexe Museal "Iulian Antonescu" Bacau" este dedicat descoperirilor monetare aflate in patrimoniul muzeului bacauan. Ediderunt-ul acestui volum este dl Viorel M. Butnariu, cercetător ştiinţific gradul I de la Institutul de Istorie «A. D. Xenopol» al Academiei Române, Filiala Iaşi.
Celelalte volume ale monumentalei lucrari, utila si necesara pentru toti cercetatorii si pasionatii de numismatica, aparute pina in prezent sunt:
1.Corpus Nummorum
Moldaviae–II. Monnaies et parures du Musée d’Histoire de
la Moldavie (éd.Viorel M.
Butnariu) [cu Ana Boldureanu,
Costel Chiriac, Elena
Gherman, Cătălin Hriban, Adriana Ioniuc,
Adriana Moglan, Iulia
Moldovan, Eugen Nicolae,
Şeiva Sanie, Carmen Ungureanu], Iaşi, Vasiliana, 2001, 174
p. [ISBN 973-8148-39-1].
2.Corpus Nummorum
Moldaviae-III. Monnaies et parures
du Musée Départemental
„Ştefan cel Mare” de
Vaslui (éd.Viorel M. Butnariu) [cu
Ruxandra Alaiba, Costică
Asăvoaie, Ana Boldureanu, Laurenţiu
Chriac, Lucian Munteanu,
Gabriel Talmaţchi, Adiana
Ţibulcă, Aurel Vîlcu], Iaşi,
Panfilius, 2007, 168 p. [ISBN 978-973-7876-55-3].
3.Corpus Nummorum
Moldaviae–IV. Monnaies et parrures du Musée Départemental de Botoșani (éd.Viorel M.
Butnariu) [cu Ana Boldureanu, Adelaida Chiroşca, Virgil Mihailescu-Bîrliba,
Rodica Popovici, Eduard Setnic,
Aurel Vîlcu], Editura
TERRA DESIGN, Gura
Humorului, 2010, 170 p. [ISBN 978-973-8914-37-7].
4.Tezaure din
Moldova. Secolele XIV-XIX
(I) (ed. Viorel M. Butnariu) [cu Aurel Vîlcu], Ştef, Iaşi,
2013, 42 p. + XXIX pl. +CD) [ISBN: 978-606-575-346-4].
5.Corpus Nummorum
Moldaviae-V.1Monnaies et parures
du Musée National
d'Etnographie et d'Histoire
Naturelle de Chișinău (éd. Viorel M. Butnariu), Chișinău; Bons Offices,2014, 196
p. + 179 pl. CD.
Acest prim volum sase, aparut la editura Magic Print din Onesti ii are drept colaboratori, alaturi de Viorel M.Butnariu, pe Boldureanu Ana (Muzeul national de istorie a Moldovei-Chisinau), Gabriel Custurea Muzeul National de istorie si arheologie din Constanta), Elena-Lacramioara Istina (Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacau), Delia Moisil (Muzeul National de istorie a Romaniei-Bucuresti), Cristiana Tataru (Muzeul National de istorie a Romaniei-Bucuresti0, Corina Toma (Muzeul Tarii Crisurilor-Oradea) si Aurel Vilcu (Institutul de Arheologie Vasile Parvan-Bucuresti). In volum sunt prezentate o serie de tezaure dar si descoperiri izolate de material numismatic. Printre tezaure amintim pe cele de la Cabesti (Podu Turcului), Oituz, Viisoara (Targu Trotus), Hertioana -Traian, Blagesti, Horgesti, Prajesti, Budesti, Tanacu (Vaslui), Magura, Stefan Cel Mare, Cleja etc. Tiparit pe o hartie velina, de buna calitate cu reproduceri vizibile, lucrarea este bogat ilustrata (167 planse) si completata cu o bibliografie consistenta. Nota bene, volumul este insotit de un CD continind plansele care pot fi vizualizate si marite corespunzator pentru o mai buna analiza a pieselor.
Nu in ultimul rand ii multumesc dnei Elena-Lacramioara Istina (din cadrul Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau) care ne-a semnalat si pus la dispozitie acest volum important pentru numismatica romaneasca.
vineri, 20 mai 2016
Targ la Zalau
Colecţionari din şapte judeţe – Neamţ, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Cluj şi Sălaj – se vor întâlni sâmbătă, 21 mai, la Zalău, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Târgului Colecţionarilor, una dintre puţinele acţiuni de profil din ţară. Aceştia îşi vor expune colecţiile de cartofilie, filatelie, numismatică, filumenie şi medalistică la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, între orele 7:00 şi 14:00.
Potrivit organizatorilor, în cadrul târgului, cei interesaţi vor putea vinde, cumpăra sau face schimb de obiecte de colecţii.
Manifestarea este organizată de către Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj, singura din România care editează Anuarul Colecţionarilor.
Potrivit organizatorilor, în cadrul târgului, cei interesaţi vor putea vinde, cumpăra sau face schimb de obiecte de colecţii.
Manifestarea este organizată de către Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj, singura din România care editează Anuarul Colecţionarilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)