vineri, 13 aprilie 2018

marți, 3 aprilie 2018

Dropia-medalie

Dropia este o pasăre născută din lumea legendelor, „doamna câmpiei” trăia în România, în Câmpia de Vest, Bărăgan și Dobrogea.
Dropia - monument al naturii - a dispărut însă acum câteva decenii, din cauza vânătorii exagerate și a dezvoltării agriculturii, prin poluarea apelor și solului cu produse chimice (pesticide și fertilizatori).
În prezent, se mai întâlnește în sudul și centrul Europei și zona temperată a Asiei. Peste 50% din populația europeană se găsește în Spania și Portugalia.
Monetăria Statului salută și încurajează inițiatorii proiectelor de reintroducere a acestei splendide păsări în România, în special în zonele din Câmpia de Vest, reinserție care ar reface echilibrul ecosistemului și ar oferi oportunități de dezvoltare a zonelor respective prin înflorirea turismului.
Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 60 mm
Greutate: 167 grame
Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți
Aliaj: Cupru
Diametru: 60 mm
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți
Produsul aniversar - compus din medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi achiziționat, începând cu data de 04.04.2018, la prețul de 730 lei/ set, pentru medalia din argint și de 228 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru. Prețurile includ TVA.

marți, 27 martie 2018

Medalie -Unirea Basarabiei cu Romania (II)


Medalii pascale

Monetăria Statului vă prezintă cele mai reușite și apreciate produse tip cadou dedicate Sfintelor sărbători de Paști – Felicitări cu Medalie!
Medaliile având un design şi o grafică deosebită redau atât tema tradiţională cât şi pe cea religioasă şi sunt realizate din argint 925/1000, aliaj de cupru argintat şi aliaj de cupru. Deoarece produsul pe care vi-l propunem este emis în ediţie limitată, acesta poate reprezenta cadoul ideal atât pentru cei apropiaţi cât şi pentru partenerii din mediul de afaceri în care activaţi.
Felicitarea cu medalie, având tema religioasă, va putea fi achiziţionată la preţul de 75 de lei pentru medalia din argint - 13 grame, 35 de lei pentru cea din aliaj de cupru argintat şi 30 de lei pentru aliajul de cupru.
Pentru medalia cu tema laică, preturile de achiziţie vor fi următoarele: 120 lei – medalia din argint - 16 grame şi 45 lei varianta din tombac argintat.
Pentru comenzi va rugam sa ne transmiteti un mesaj prin email la: marketing@monetariastatului.ro sau vanzari@monetariastatului.ro

Banca Moldovei pune in vanzare zece monede comemorative și jubiliare

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu 27 martie 2018, zece monede comemorative și jubiliare, ediția 2017, pentru seriile „Personalități”, „Femei celebre”, „Aleea Clasicilor din Grădina Publică «Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun. Chișinău”, „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, „Evenimente istorice” și „Știință și Inovare”. Monedele sunt confecționate din argint și aur.

O premieră o constituie seria „Știință și inovare”, care inițiază cu moneda comemorativă din argint dedicată unui secol de la nașterea lui Vladimir Andrunachievici - ilustru savant matematician, unul dintre fondatorii Academiei de Științe a Moldovei, ctitor al Institutului de Matematică și Informatică.

Seria „Personalități” se completează cu moneda jubiliară dedicată marelui compozitor Eugen Doga, cu prilejul aniversării a 80-a de la naștere, și cu moneda comemorativă la 80 de ani de la nașterea lui Ion Vatamanu - poet, publicist și om politic, savant, doctor în chimie, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Ambele monede sunt din argint.

O altă monedă din argint completează seria „Femei celebre”, în memoria artistei de muzică populară, Maria Drăgan - 70 de ani de la naștere.

Seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică «Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun. Chișinău” este suplimentată cu două monede din aur și argint, cu ocazia celor 200 de ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu – avocat, istoric și publicist. Alte două monede, din aur și argint, sunt consacrate celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Alexei Mateevici.

Pentru prima oară în colecția monedelor comemorative și jubiliare apare o lucrare executată în culori. Moneda din argint „Garofița-triunghiulară”, specie de plantă erbacee, va completa seria „Cartea Roșie a Republicii Moldova”.

Din ediția 2017 face parte și moneda din argint bătută cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea Sfatului Țării – forul legislativ al Basarabiei. Aceasta este inclusă în seria „Evenimente istorice”.

Aceeași serie, însă ediția 2018, este completată cu două monede comemorative, din argint și aur, dedicate centenarului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

Prețul de comercializare al monedelor jubiliare și comemorative se stabilește în mod independent de băncile licențiate, în mărime de până la trei la sută peste cel determinat de BNM.

vineri, 23 martie 2018

Medalie: Brânduşa de munte (Crocus vernus)

Brânduşa de munte (Crocus vernus)

Covorul violet pe pajiştile montane

Primul produs medalistic din programul medalistic pe anul 2018 al Monetăriei, secțiunea Flora și Fauna României,a fost lansat. ”Brândușa de munte” este o plantă perenă cu flori dintre cele mai atrăgătoare ca înfățișare și culoare, oferind ochiului o adevărată desfătare. Întinsele covoare de brânduşe aşternute primăvara de timpuriu, printre ultimele petice de zăpadă, încântă privirea turiștilor prin gingășia și coloritul lor.

Brânduşa scoate capul din zǎpadǎ în lunile friguroase, martie-aprilie, şi înfloreşte pânǎ în luna mai, dar şi toamna târziu. Floarea de culoare mov, violet sau albǎ o întâlnim în Carpaţii Occidentali, în zona muntoasǎ a Apusenilor.

Produsul medalistic, format din medalie, pliant și mapă de prezentare, va putea fi achiziționat de la magazinul nostru din Bdul Ion Mihalache 119 sau de la sediul central al instituției noastre la prețul de 200 lei/ bucată (inclusiv TVA).

Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:

Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 30 mm
Greutate: 13 grame
Calitate: proof
Tiraj fix: 100 bucăți

Aceste splendide flori trebuie apreciate de fiecare dintre noi și, pe această cale, vă rugăm să nu rupeți aceste suave plante.


MONEDE ANTICE ŞI BIZANTINE PĂSTRATE ÎN COLECŢIA NUMISMATICĂ A LICEULUI TEORETIC "TRAIAN LALESCU" DIN ORŞOVA,


Istoria idealului national-expozitie medalistica, numismatica, filatelica si de cartofilie la Piatra Neamt


Congres National de Insignografie la Baile Felix

Manifestările celui de-al X-lea Congres Național de Insignografie și cea de-a 44-a Expoziție colectivă de insigne se vor desășura la Băile Felix în perioada 25 – 27 Mai 2018.

Realizatorii reuniunii vor fi: S.C. Accesorii Prod S.R.L. prin ing. Silviu Dobraș și Asociația Colecționarilor de Insigne din România prin prof. Tiberiu Kelemen și Dumitru Pușcașu.